Cine sunt candidații la funcția de primar în comuna Horodiște, Rezina și ce venituri au declarat?

Cine sunt candidații la funcția de primar în comuna Horodiște, Rezina și ce venituri au declarat?

CEC a înregistrat doi candidați pentru fincția de primar al satului Horodiște din raionul Rezina,
la alegerile locale noi care vor avea loc pe 29 mai 2022.
Este vorba despre :
1.  Zgurean Valeriu, candidatul Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS): 
Biografie: Născut în satul Șestaci, raionul Șoldănești/domiciliat în comuna Horodiște, raionul Rezina.
Potrivit datelor indicate în biografia depusă la CEC, Valeriu Zgurean este de profesie inginer mecanic și
deține funcția de manipulator de mărfuri în cadrul SRL ”Bordnetze”.
Banii familiei: Familiia Zgurean a declarat pentru perioada 1 ianuarie 2020-31 decembrie 2021, salarii în mărime de 424 953 lei:
  • 170 903 lei – salariul obținut de Valeriu Zgurean la SRL ”Bordnetze”;
  • 254 050 lei – salariul soției, angajate la Instituția Publică Gimnaziul Horodiște;
  •      4 590 lei – alte venituri declarate de familia Zgurean.
Datorii: Soții Zgurean declară că în 2020 au contractat și două credite în valoare de 240 000 de lei,
fără a indica termenul de scadență a acestora.
Potrivit Declarației depuse, fiecare dintre soții Zgurean au semnat câte unul dintre cele 2 contracte de credit,
încheiate cu banca: unul în valoare de 140 000 și altul – de 100 000 de lei.
Candidatul semnează în Declarația depusă la CEC, cu numele de Zgureanu, iar în Biografie – cu numele de Zgurean
2. Dorel Iurcu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS):
Biografie: Născut și domiciliat în comuna Horodiște, raionul Rezina. A fost consilier raional între 2004-2010,
apoi primar în comuna Horodiște între 2011-2021, când a fost ales deputat în Parlament pe listele PAS.
Dorel Iurcu a fost inițial membru al Comisiei parlamentare de mediu, iar în prezent – membru al Comisiei Drepturile omului și relații interetnice.
Banii familiei: Familiia Iurcu a declarat pentru perioada 1 ianuarie 2020-31 decembrie 2021, venituri în mărime de 584 212 lei:

Dorel Iurcu indică în perioada declarată, venituri totale de  384 870 lei.

Iurcu declară că a primit de la Parlament: 92 257 lei

  •  44 831 lei – salariul  de deputat;
  •  30 000 lei – compensație pentru cheltuieli legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
  •  12 350 lei – indemnizație pentru transport;
  •    5 076 lei – compensații pentru cheltuieli de transport;

La acestea se mai adună salariul de primar în funcția anterioară și alte venituri, în total 292 613 lei, inclusiv:

  • 287 993 lei – salariu obținut la Primăria Horodiște de Dorel Iurcu;
  •    4 620 lei – plata de arendă G.Ț. Moscalenco, obținută de D. Iurcu.

Șoția deputatului indică venituri totale de 199 342 lei, inclusiv:

  • 66 287 lei – salariul soției, angajate la Instituția Publică Gimnaziul Horodiște;
  • 46 677 lei – salariul soției la Direcția Asistență Socială și Asistență a Familiei (DASPF);
  • 52 326 lei – indemnizație de dizabilitate și tutelă, primită de la CNAS
  • 34 052 lei – indemnizație de dizabilitate primită de la CNAS
Datorii: Familia Iurcu, potrivit declarației, are 3 credite contractate în anii 2018, 2019 și 2020, în valoare totală de 353 000 de lei,
primele două – scadente în anul 2020 iar al treilea – în anul 2022, respectiv.
Potrivit Declarației depuse, Dorel Iurcu a semnat toate cele trei contracte încheiate cu banca.
Alegerile locale noi la funcția de primar al comunei Horodiște vor fi organizate după ce Dorel Iurcu ales în Parlament, a depus mandatul de primar de Horodiște în folosul celui de deputat.
Potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor, conform situației din 13 mai curent, numărul total al cetățeni cu drept de vot în com. Horodiște este de 980.
La 29 mai 2022, în 10 localități din țară vor avea loc alegeri locale noi.

autoare: Angela Zaharova, ELITA TV

Comentarii

Share this post