Peste 3 000 de fermieri vor primi ajutor financiar de la stat, pentru a evita falimentul.

Peste 3 000 de fermieri vor primi ajutor financiar de la stat, pentru a evita falimentul.

Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre cu privire la stabilirea modului de acordare a ajutorului pentru fermieri afectați de consecințele crizelor din 2022. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ajutorul financiar în valoarea de 200 de milioane de lei pentru fermierii micro și mici și doar pentru culturi de primă grupă va facilita situația financiară precară pentru circa 3 mii de fermieri. Este vorba despre asistență financiară pentru prelucrarea a circa 276 de mii de hectare însămânțate cu culturile de primă grupă, transmite IPN.

„Scopul proiectului este de a susține fermierii micro și mici în asigurarea și aprovizionarea cu produse alimentare a populației Republicii Moldova. proiectul dat vine să stabilească procedura de acordare a ajutorului unic pentru fermierii micro și mici ce au însămânțat culturi social importante – grâu, orz, ovăs și triticale pentru furajarea sectorului animal în toamna anului 2022”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al agriculturii.

Potrivit lui, ajutorul urmează să fie calculat de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în baza cererilor depuse. Modul de calculare a ajutorului se va efectua după identificarea suprafețelor eligibile per solicitant a coeficientului de categorisire în funcție de suprafețele gestionate.

„Calcularea și acordarea ajutoarelor în termene restrânse va facilita munca fermierilor asigurând astfel continuitate în lanțul alimentar”, a mai spus ministrul.


Guvernul a mai aprobat și un proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern acordat de către România, destinat suportului agricultorilor afectați de seceta din 2022. „Scopul proiectului este de a sprijini fermierii afectați de seceta severă din 2022 și crizele înregistrate în regiune prin acordarea unui ajutor umanitar extern sub formă de motorină. De ajutor vor beneficia fermieri a căror recoltă a culturilor din fitotehnie a fost afectată de secetă 50% și mai mult, conform actului de constatare”, a mai spus Vladimir Bolea.

Ședința executivului s-a desfășurat pe fundalul unei acțiuni de protest organizată de agricultori în semn de avertizare. Aceștia au acuzat autoritățile că nu au dat curs revindecărilor înainte la acțiunile de protest din luna iunie.

Comentarii

Share this post