O treime din orașul Rezina, fără apă la robinet. ce spune SCL ?
O treime din orașul Rezina a rămas fără apă la robinet, după ce Î.M. „Servicii Comunal-Locative” Rezina a anunțat sistări de aprovizionare cu apă în oraș și lucrări în rețea până la ora 20:00.
După ora anunțată apa nu apăruse la robinet:

“Angajații SCL încă lucrează în teren, pentru a porni cât mai devreme, asigurarea cu apă. Vrem să reușim către ora 00:00”, a precizat, șeful SCL Rezina, Veaceslav Curti, solicitat de ELITA TV.
Administrația Întreprinderii Municipale “Servicii Comunale Locative” Rezina, a anunțat anterior despre lucrări în rețeaua de apeduct.
“Ulterior, pe parcursul lucrărilor a intervenit o avariere, consecințele căreia le înlăturăm în prezent.”, a mai comunicat șeful SCL Rezina.
Amintim că tot astăzi, 12 septembrie 2023, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în ședință publică, a emis Avizul privind cuantumul tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare și de epurare a apelor uzate pentru anul 2023 de către • Î.M. „Servicii Comunal-Locative” Rezina: pentru serviciul public de alimentare cu apă – 24,44 lei/m³, cu 3,39 lei/m³ (12,2%) mai mic decât tariful solicitat, și pentru serviciul de canalizare – 14,10 lei/m³, cu 3,74 lei/m³ (20,9%) mai mic decât a fost solicitat.
Comentarii