Teatru, vals și… voluntariat: Peste o sută de voluntari din trei raioane ale țării și-au dat întâlnire la Rezina. VIDEO
Peste o sută de voluntari din raioanele Rezina, Basarabeasca și Comrat și-au dat întâlnire diminică la Rezina, de Ziua Internațioanlă a Voluntarului.
Fanfara ”Plai Nistrean” condusă de ion Stavinschi a decshis evenimentul. Clubul femeilor ”Comunitate” din s. Carabetovca- raionul Basarabeasca, condus de Viorica Cuflic au venit la Rezina cu un fragment din spectacolul ”Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă, prezentat pe scena Palatului de Cultură din orașul Rezina.

Ion Cușnir, Cinișeuți
Voluntarii au analizat rezultatele activității lor, au vorbit despre ”cum este să fii voluntar zi de zi în regiunile țării?”. Participanți din satele Cinișeuți, Cuizăuca, Țahnăuți, Țareuca și orașul Rezina, din satul Carabetovca, Basarabiasca și din municipiul Comrat au prezentat un program divers ce a inclus prezentări teatralizate, cântece și versuri.
Voluntarii din AO ”Pro etate activă” din orașul Rezina reprezentat de Tatiana Negară se implică în majoritatea activităților din localitate, iar o parte dintre voluntarii seniori ai AO ”Pro etate activă” evoluează în Corul ”Doina Nistrului” dirijată de Ion Scutelnic. Voluntarii din satul Cuizăuca, raionul rezina au prezentat un fragment din spectacolul ”Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia voluntarei Singh Satvir Cor.
Concetățeni din Italia, Belgia, Marea Britanie dar și urmăritorii ELITA TV din Republica Moldova au comenatt evenimentul în direct:

Rodica Pavlenco. Bruxelles, Belgia.
Viorica Trohin stabilită în Italia, ne-a scris: ”Vă urmărim cu dor de țară și de neam”.”Sunt născuta în s.Carabetovca, dar la moment, vă urmaresc cu drag din Bruxelles. Sunt mândră de părinții mei care participă și ei în acest frumos spectacol . Tatăl meu este Gheorghiţă, feciorul mai mic (n.r. din ”Soacra cu trei nurori”), el este directorul Casei de cultură Carabetovca.”, a comentat evenimentul, Rodica Pavlenco, conaționala noastră din Belgia.

Natalia Catană. Rezina.

Ludmila Chirilici. Marea Britanie.

Simion Tatarov, primarul orașlui Rezina
Potrivit autorităților publice locale, voluntariatul este un rezultat al insistenței oamenilor care sunt gata să ia din timpul lor pentru cei care au nevoie de sprijin și o vorbă bună:” ”Încă din 2015 avem o colaborare cu voluntarii noștri și nu ne punem întrebarea dacă putem sau nu să-i susținem, ci ne întrebăm mereu ”CUM îi putem susține?” ”,a menționat Simion Tatarov, primarul orașului Rezina , la evenimentul de duminică.
Victor Tocan, ofițer pentru comunicare al HelpAge Internațional Moldova le-a mulțumit tuturor asociațiilor și grupurilor de voluntari pentru parteneriat și implicare:

Victor Tocan, ofițer comunicare, HelpAge International Moldova
”Voi sunteți porta voce în localitățile dumneavoastră. Voi cunoașteți cel mai bine care sunt nevoile și necesitățile la nivel local. ”Este cea mai importantă zi, nu doar pentru Rezina, ci și la nivel mondial. Este foatre frumos, ceea ce faceți la Rezina. Am rămas plăcut surprins și nu vreau să plec de la eveniment.”, a menționat Victor Tocan, prezent la eveniment.

Comentarii