Rezina, între opinii și argumente privind inițierea lucrărilor de construcție a Centrului de sport și agrement cu bazin de înot în oraș.
Rezina, între opinii și argumente privind inițierea lucrărilor de construcție a Centrului de sport și agrement cu bazin de înot în oraș.
Ce a fost suspus consultărilor cu cetățenii?
Primăria Rezina, la 23 mai curent, a organizat dezbateri publice asupra proiectului de decizie „Cu privire la inițierea lucrărilor de construcție a Centrului de sport și agrement cu bazin de înot.”. Acestea s-au desfășurat în sala de conferrințe a Palatului raional de cultură „Nicolae Lupov”, iar evenimentul a fost transmis live de postul regional de televiziune ELITA TV. Video
În debutul evenimentului, Simion Tatarov, primarul orașului Rezina, a prezentat audienței schița de proiect a Centrului de sport și agrement cu bazin de înot care urmează a fi amplasat pe o suprafață de 0,528 ha, în centrul orașului Rezina, pe strada 27 August 1989, nr.48/2, pe terenul fostului bloc de studii al Liceului Teoretic „Ștefan Cel Mare”, unde anterior a fost amplasată o grădiniță.

Consultări publice, 23.05.2025 / Imagine: Elita TV
Conform detaliilor furnizate de primarul Rezinei, proiectul tehnic a fost pus la dispoziție de către Primăria orașului Gura Humorului din România, localitate înfrățită cu orașul Rezina în toamna anului 2013.
„Vreau să mulțumesc cu ocazia că stau în fața Dvs., primăriei Gura Humorului din județul Suceava, care ne-a pus la dispoziție proiectul tehnic pe compact disc.”, a afirmat Simion Tatarov.
Primarul orașului Rezina a mai precizat că pentru construcția acestui edificiu sportiv sunt necesare câteva milioane de euro.
„Este un obiect pentru care, ca valoare estimativă, ne vor trebui cam 4,5-4,7 milioane de euro”, a specificat dl Tatarov la inițierea discuțiilor.
Conform proiectului de decizie supus dezbaterii publice, pentru lucrările de proiectare și construcție a Centrului vor fi utilizați bani din

Schița de Proiect, Imagine: Primăria Rezina
bugetul orășenesc și apeluri de proiecte, inclusiv din veniturile colectate, precum și din alte mijloace de proveniență legală.
Autoritățile precizează, că pentru demolarea construcției existente pe terenul pe care urmează să fie construit Centrul de sport și agrement cu bazin de înot nu este posibilă atragerea mijloacelor financiare de la partenerii de dezvoltare, fiind necesară acoperirea cheltuielilor din bugetul orașului Rezina.
„Niciun partener de dezvoltare nu finanțează lucrări de demolare. Va trebui din surse proprii”, a susținut primarul orașului Rezina.
Ce cred rezinenii?
Rezinenii prezenți la dezbaterea publică au menționat că susțin inițiativa primăriei Rezina. Privind locul de amplasare a centrului, unii participanți la dezbateri au avut opinii împărțite.
Bunăoară, Doina Pantaz, locuitoare a orașului Rezina, directoare a GAL „Trei Coline”, și-a exprimat îngrijorarea privind aglomerarea zonei, fiind posibilă apariția unor situații de blocaj al circulației.
„E zonă foarte aglomerată și o să se aglomereze mult mai tare anume din cauza bazinului și a competițiilor sportive care o să fie și o să aibă loc, dar precis o să aibă loc pentru că așa săli mari normal că o să trebuiască puse în funcțiune.”, a menționat Doina Pantaz.
Și o altă localnică, Victoria Donțu spune că nu vrea ca centrul să fie amplasat în centrul orașului, iar autoritățile ar trebui să schimbe locația selectată pentru acest Centru, argumentând că orașul este în proces de extindere și trebuie ca accesul să fie mai simplu și pentru locuitorii din celelalte sectoare ale Rezinei.
„Orașul nostru se extinde. Uitați-vă după „Casa Europeană” cum cresc casele ca copacii. Trebuie și infrastructura să se miște puțin în direcția aceea, nu ne oprim în centru”, a zis Victoria Donțu.
În același timp, Sergiu Purice, antrenor la clubul „Karate-Kay” din orașul Rezina, și-a exprimat susținerea ideei construcției Centrului de sport și agrement cu bazin de înot, considerând că locul este potrivit, iar ca argument a menționat amplasarea a asemenea centre în alte țări, unde a avut experiența de participare la campionate sportive internaționale:
„Foarte mulți ani, în tot anul plecăm la campionate europene, mondiale în alte țări și toate centrele sportive ele sunt în oraș, nu sunt la marginea orașului.”, a argumentat antrenorul de la clubul „Karate-Kay”.
Potrivit lui Gheorghe Gîncu, viceprimar al orașului Rezina, selectarea acestui loc s-a făcut și prin prisma accesului la utilități (rețeaua electrică, rețeaua de apă și canalizare) care va fi mai simplă, precizând, că schimbarea locației în afara orașului ar putea dubla cheltuielile ce urmează a fi suportate:
„Infrastructură.. aici e alături tot, adică energia electrică din două părți. Plus la aceea, ce vrem să facem noi cu (n.r. panourile) fotovoltaice, trebuie încă minimum două accesuri la lumină. Plus la aceea, apa, canalizarea. Apa tot din două părți trebuie să fie. Adică s-a luat maximum în considerație toate lucrurile care trebuie să fie implementate. Dacă mutăm în altă parte, eu încep de la drum, nu încep de la rețele, cât trebuie adăugător … sumă dublă se primește.”, a explicat viceprimarul de Rezina.
Directoarea Grădiniței de copii „Andrieș” din orașul Rezina, Oxana Berghi, susține că, după ce a vizitat orașul Gura Humorului din România, care a pus la dispoziție Primăriei Rezina, proiectul tehnic al unui Centru similar, ea își dorește ca Rezina să beneficieze de un asemenea Centru pe care l-a văzut dânsa, la Gura Humorului:
„Am avut ocazia să vizitez Gura Humorului, că mult faceți comparație, și într-adevăr îmi doresc și la noi în oraș să fie așa că și acolo: să avem un parc frumos, să avem bazin de înot.”, a menționat Oxana Berghi.
Dumitru Stavilă, directorul Școlii Sportive pentru Copii și Juniori Rezina, consideră important, ca pe acel teren să fie un spațiu cu destinație sportivă, nu una comercială:
„Fie ce n-ar fi: centru, teren de sport sau altceva, nicidecum centru comercial sau altceva în centrul orașului, pentru că centre comerciale avem sumedenie, iar săli de sport nu avem, terenuri (n.r. terenuri de sport) nu avem.”, a atenționat directorul Școlii Sportive pentru Copii și Juniori.
Discuții asupra proiectului de decizie supus dezbaterilor publice au avut loc și în mediul online.
Astfel, Natalia Bencheci, arhitectă originară din raionul Rezina care a studiat la Academia de Architettura di Mendrisio din Elveția și la Universidade Lusiada de Lisboa, membră a Institutului Portughez de Arhitecți din 2014, a scris într-un comentariu pe grupul de facebook REZINA ONLINE, că a contactat autoritățile din Rezina pentru a-și oferi experiența în domeniu:
„Am contactat direct primăria pentru a oferi expertiza mea ca arhitect în verificarea proiectului, solicitând mai multe informații, planimetrii, descrieri, deviz de cheltuieli prevăzut și mi-au răspuns că nu au alte documente decât aceste câteva imagini care sunt publicate și aici. Mă întreb: Cum cineva poate să se dea cu părerea, când informația nu este completă, nici dezvoltată? Cum să vedem dacă e o construcție bine plănuită, cum arată structura, cum s-au amenajat spațiile interioare, ergonomia, alegerea materialelor pentru a verifica conceptul constructiv sau cât de eficient energetic este aceasta? Am solicitat să mi se dea numele biroului care a dezvoltat proiectul, pentru că dacă primăria, ca client, nu are acces la toate documentele obligatorii a unui proiect dat la comandă, cine ar putea să aibă? Cunoaște cineva mai multe despre acest proiect?”, a întrebat arhitecta.
Consilierul orășenesc Victor Cibotari i-a răspuns la acest comentariu, că la această etapă a fost inițiată consultarea atitudinii localnicilor privind importanța acestor lucrări de construcție, de aceea, ar fi prematur să dai bani pentru un proiect costisitor, ca după consultații publice să renunți la el:
„Consultările publice sunt organizate cu scopul de a asculta părerile cetățenilor vizavi de această viitoare construcție. Nu poți achita un proiect care costă bani destul de mari, ca după consultații publice să renunți la el sau să-l modifici. Să nu băgăm căruța înaintea calului. Veniți cu păreri, propuneri ca viitorul proiect să includă și părerile, propunerile voastre. Evident că cineva oricum va rămâne nemulțumit și va învinui primarul, primăria, consiliul, dar minoritatea se supune majorității.”
Amintim că la 15 noiembrie 2024, Consiliul orășenesc Rezina prin Decizia 7/12 „Privind acordul de desființare a unor bunuri imobile proprietate publică a orașului și construcția complexului de agrement și sport pentru copii și adulți” cu votul unanim al celor 22 de consilieri prezenți la ședință și-a dat acordul pentru elaborarea proiectului de organizare și executare a lucrărilor de desființare a bunurilor imobile proprietate publică a orașului Rezina amplasate pe terenul proprietate publică cu nr.cadastral 6701208.176 din orașul Rezina str.27 August 1989, 48/2.
Decizia respectivă a fost luată în temeiul Raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic conf.univ., dr. Iurie Dohmilă, fiind constatat că imobilul trebuie supus demolării totale, deoarece reparația capitală a imobilului nu este rezonabilă și din punct de vedere economic.

Comentarii