Șase persoane și o asociaţie din Republica Moldova se regăsesc pe noua listă de sancţiuni aprobată astăzi de Consiliul Uniunii Europene. Despre cine este vorba?

Șase persoane și o asociaţie din Republica Moldova se regăsesc pe noua listă de sancţiuni aprobată astăzi de Consiliul Uniunii Europene. Despre cine este vorba?

Republica Moldova: șase persoane și o asociație, pe lista de sancțiuni pentru subminarea statului de drept, stabilității și securității în țară. Despre cine este vorba?

Consiliul a impus astăzi măsuri restrictive împotriva a șase persoane și a unei organizații responsabile de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova.

Consiliul sancționează organizația paramilitară: Asociația Oamenilor cu Epoleți „Scutul Poporului„, care a făcut încercări repetate de subminare a guvernării democratice din Republica Moldova, inclusiv prin incitarea la revolte și demonstrații violente, precum și pe liderul acesteia.

Printre celelalte persoane sancționate se numără Șeful Adjunct al Departamentului de Informații Operaționale al Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse, responsabil de operațiunile secrete ale Rusiei în Republica Moldova, în special în regiunea transnistreană, începând din 2016. În plus, Consiliul sancționează directori ai unor trusturi media care dețin mai multe canale media din țară, ce promovează frecvent mesaje menite să obstrucționeze și să submineze procesul politic democratic. Lista include, de asemenea, alte persoane implicate în diseminarea dezinformării și în incitarea la violență și la teamă sau care au legătură cu cazul „Fraudei Bancare„.

Despre cine este vorba?

Pe lista publicată de Consiliu figurează numele lui Chiril Guzun, liderul Asociației Oamenilor cu Epoleți „Scutul Poporului”, Dmitry Miliutin , șef adjunct al Departamentului de Informații Operaționale al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, responsabil din a. 2016 pentru operațiunile secrete ale Rusiei în Republica Moldova, în special în regiunea transnistreană.

În listă  se regăsesc nume ale șefilor canalelor TV care au licențe de emisie suspendate: este vorba despre Arina Corșicova, administratoare a canalelor Accent TV și Primul în Moldova; Dumitru Chitoroagă, administrator al canalelor TV6 și Orhei TV.

Lista conține nume ale  persoanelor implicate în dosarul „Fraudei bancare”: Maria Albot care este în funcţie de conducere la una dintre fundațiile lui Şor, Fundația „Miron Shor”.

La fel este vorba și de Victor Petrov, adjunctul bașkanului Adunării Poporului din Găgăuzia și liderul Uniunii Poporului din Găgăuzia, o mișcare politică care s-a afiliat controversatul partidului politic „Renaștere”.  VEZI lista publicată AICI

Ce va urma?

Toate persoanele enumerate astăzi fac obiectul unei înghețări a activelor deţinute. Cetățenilor și companiilor din UE le este interzis să le pună la dispoziție fonduri acestor persoane. În plus, cele șase persoane fac obiectul unei interdicții de călătorie, care le interzice să intre și să tranziteze  teritoriile UE.

Eforturile de destabilizare a Republicii Moldova au crescut semnificativ de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității și securității frontierelor externe ale UE. UE rămâne neclintită în sprijinul său față de Republica Moldova, rezistența, securitatea, stabilitatea, economia și aprovizionarea cu energie a acesteia, în fața activităților destabilizatoare instigate de actori externi.

La 28 aprilie 2023, UE a stabilit, la cererea Republicii Moldova, un cadru pentru măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor responsabile de sprijinirea sau punerea în aplicare a acțiunilor care subminează sau amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea sau securitatea țării. La 30 mai 2023 , Consiliul a adoptat primul set de 5 listări ca parte a noului cadru.

La 14 decembrie 2023, Consiliul European a convenit să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova, după ce i-a acordat statutul de țară candidată la 23 iunie 2022.

Share this post