Eugen Doga, în vizită la Președinție. Un centru de creație cu numele maestrului va fi înființat în Moldova.

Eugen Doga, în vizită la Președinție. Un centru de creație cu numele maestrului va fi înființat în Moldova.

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a avut o întrevedere la Președinție cu maestrul Eugen Doga și cu soția acestuia. Potrivit Maiei Sandu, a fost o discuție despre condiția artistului, despre problemele culturii și despre cum statul poate ajuta oamenii de creație să-și valorifice potențialul.
Totodată, Maia Sandu a salutat ideea maestrului Eugen Doga de a înființa un centru de creație care să-i poarte numele și care să contribuie la creșterea și afirmarea tinerilor artiști.
„Am fost surprinsă, a câta oară, de spiritul său tânăr, de sinceritatea cu care spune lucrurilor pe nume și de energia de a se implica atât de activ în treburile țării. Maestrul ne-a vizitat la Președinție împreună cu soția sa, Natalia, alături de care este de 60 de ani. Le-am urat ani mulți cu sănătate, pace și inspirație creatoare”, se arată în mesajul publicat de președinta Sandu.

Share this post