Ministra de interne va fi audiată în Parlament privind situația traficului de droguri.
Ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, urmează să fie audiată în Parlament în legătură cu situația traficului de droguri pe teritoriul Republicii Moldova. Inițiativa a fost propusă de deputații Partidului Socialiștilor în cadrul ședinței plenare de joi. Aceasta a fost susținută atât de majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate, cât și de celelalte partide din opoziție, întrunind 93 de voturi, transmite IPN.
Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a declarat că Parlamentul trebuie să cunoască ce rezultate a obținut poliția și ce măsuri concrete au fost întreprinse pentru combaterea traficului de droguri.
La rândul său, deputatul PAS Lilian Carp a precizat că, anterior, Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică, pe care o conduce, a organizat audieri și a stabilit mai multe obiective pentru instituțiile responsabile.
„Eu cred că ministerul are ce prezenta și am să rog colegii să voteze această propunere, pentru a vedea ce s-a întâmplat după audierile publice pe care le-am avut, ce s-a întreprins, iar atunci lucrurile vor deveni mai clare pentru a nu lăsa loc de interpretare”, a adăugat Lilian Carp.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că data audierii va fi stabilită în cadrul ședinței Biroului permanent.