Rezina va beneficia de două dintre cele 30 de proiecte, finanțate din Fondul de reintegrare a țării. Despre ce este vorba?

Rezina va beneficia de două dintre cele 30 de proiecte, finanțate din Fondul de reintegrare a țării. Despre ce este vorba?

Guvernul va finanța 30 de proiecte în localitățile din Zona de Securitate, prin Programul de reintegrare a țării pentru anul 2026

30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării comunitare și regionale vor beneficia de finanțare de la Guvern, prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2026. Lista proiectelor a fost aprobată miercuri de Executiv.

Programul prevede finanțarea unor investiții orientate spre modernizarea instituțiilor educaționale, medicale, culturale și sportive, precum și măsuri menite să contribuie la consolidarea rezilienței comunităților și creșterea eficienței energetice.

Printre proiectele de îmbunătățire a infrastructurii educaționale se numără: renovarea acoperișului Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol; procurarea a două unități de transport pentru elevi; renovarea cantinei Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din s. Molovata, r. Dubăsari; reparația blocurilor sanitare la Grădinița de copii nr. 5 din orașul Rezina ș. a. De asemenea, o serie de proiecte vizează renovarea edificiilor sociale: reabilitarea sistemului de încălzire la Centrul de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități, c. Cocieri, r. Dubăsari; procurarea de echipamente pentru Centrul de Sănătate Rezina; reparația Oficiului Medicilor de Familie din s. Doroțcaia, r. Dubăsari și alte proiecte.

Astfel, două instituții amplasate în orașul Rezina vor beneficia de două din cele 30 de proiecte și inițiative finanțate din Fondul de reintegrare a țării. Mai exact, este vorba de o instituție orășenească și una cu menire raională. Potrivit datelor oferite de Guvern, doua milioane de lei vor ajunge la Rezina, cel mai mare oraș din Zona de Securitate la Nistru, pentru:
🔺Reparația a (6) blocuri sanitare la Grădinița de copii nr. 5 din orașul Rezina- Primăria Rezina cu 0,5 milioane de lei și
🔺Procurarea echipamentului medical (aparat radiografic digital) destinat Instituției Medico-Sanitare Publice Centrul de Sănătate Rezina cu 1,5 milioane de lei.

🔺Reparația a (6) blocuri sanitare la Grădinița de copii nr. 5 din orașul Rezina- Primăria Rezina cu 0,5 milioane de lei și 

🔺Procurarea echipamentului medical (aparat radiografic digital) destinat Instituției Medico-Sanitare Publice Centrul de Sănătate Rezina cu 1,5 milioane de lei.

De asemenea, Programul include acordarea unui sprijin financiar pentru compensarea parțială a pierderilor suportate de proprietarii și deținătorii terenurilor agricole din raionul Dubăsari, afectați de plățile percepute ilegal de către structurile de la Tiraspol la traversarea posturilor de control neautorizate.

În perioada 2011-2025, au fost implementate 15 programe guvernamentale de reintegrare a țării, prin intermediul cărora au fost finanțate 616 proiecte, în valoare totală de peste 218 milioane de lei.

Share this post