Plahotniuc, adus în Moldova, după ce a fost fugar șase ani și s-a ascuns în zeci de state.

Plahotniuc, adus în Moldova, după ce a fost fugar șase ani și s-a ascuns în zeci de state.

Oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost escortat joi, 25 septembrie, la Chișinău din Grecia, unde pe 22 iulie curent a  fost prins în Aeroportul din Atena. Potrivit autorităților, acesta este plasat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău într-o cameră separată, deoarece a deținut o funcție publică. Amintim că Plahotniuc a fugit acum șase ani din Republica Moldova, pe 14 iunie 2019. (video aici)

Procuratura Anticorupție (PA) anunță că, urmare a extrădării cetățeanului Vladimir Plahotniuc din Republica Elenă în Republica Moldova, a fost reținut în baza mandatelor de arestare și escortat la Penitenciarul nr. 13. Ulterior, i-au fost aduse la cunoștință învinuirile formulate pe numele său, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală al Republicii Moldova.

V. Plahotniuc, escortat din Atena șa Chișinău. Imagine: tvrmoldova.md

„Cetățeanului Vladimir Plahotniuc i-a fost înmânat rechizitoriul pe cauza penală expediată în instanța de judecată în anul 2023, pe un episod din dosarul denumit generic „Frauda bancară”, în care Vladimir Plahotniuc are statut de inculpat. Urmărirea penală a fost finalizată în lipsa acestuia, cu autorizarea instanței. Conform probatoriului administrat, Vladimir Plahotniuc ar fi beneficiat de mijloace financiare sustrase din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, în sumă totală de 39 284 000 USD și 3 518 705 EUR.”, precizează serviciul de presă al PA.

Un alt episod distinct al aceleiași cauze penale „Frauda bancară”, în care Vladimir Plahotniuc figurează în calitate de învinuit, se află în continuare în faza de urmărire penală.

La fel, mai este acuzat de abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale și spălare de bani, în cadrul unei cauze penale inițiate de Procuratura Generală în octombrie 2021, legată de „Procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte”.

O altă învinuire i-a fost înaintată în cauza penală pornită de Procuratura Anticorupție în anul 2022, în care este învinuit de corupere pasivă, această cauză fiind ulterior conexată la dosarul penal cunoscut drept „Kuliok”.

Vladimir Plahotniuc figurează cu statut de învinuit și în cauza penală „Metalferos”, retrasă de la PCCOCS, în cadrul căreia i se impută crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor.

Procedura de aducere la cunoștință a învinuirii a fost realizată cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale învinuitului, inclusiv a dreptului la apărare, asistat de avocatul ales.

Tot joi, procurorii au înaintat în instanța de judecată demersuri privind aducerea la cunoștință a mandatelor de arest pe dosarele de la faza de urmărire penală, urmând să fie stabilită ședința în acest sens.

Amintim, că potrivit legislației, persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Share this post