Reprezentanții Chișinăului în Comisia Unificată de Control (CUC) reunită azi, 20 aprilie 2023 în ședință săptămânală la Bender, anunță că au semnalat încălcări admise de contingentul militar al Federației Ruse din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.
Delegația Republicii Moldova a abordat cazurile produse în mod repetat la posturile Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, cu oprirea nejustificată a mijloacelor de transport ale cetățenilor, în special ale celor deținute de reprezentanții corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova.
S-a subliniat că incidentele au avut repercusiuni în societate și au amplificat nemulțumirea locuitorilor din Zona de Securitate care sunt supuși periodic stopării neîntemeiate cu verificarea excesivă a actelor și unităților de transport.
Delegația moldovenească a emis o Declarație 23-14-943 20.04.2023, prin care excluderea cazurilor similare pe viitor și printr-o declarație semnalează încălcările regimului Zonei de Securitate admise de contingentul militar al Federației Ruse din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii. Asemenea cazuri au fost fixate în perioada februarie – aprilie curent și au fost exprimate prin deplasarea, necoordonată cu Comisia Unificată de Control, a tehnicii militare blindate în afara razei posturilor Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, anunță într-un comnicat delegația R.Moldova în CUC.
Cel mai recent caz a avut loc pe 19 aprilie, la ora 4:53, în apropierea postului de menținere a păcii nr. 9 (stânga) din apropierea podului Vadul-lui-Vodă.
Declarația reprezentanților Chișinăului emisă azi 20 aprilie 2023
”Blindatele s-au deplasat neautorizat de-a lungul traseului, până la postul de poliție de la Pîrîtaşi înapoi. Coloana formată din blindate „BTR-60” și un camion militar „Ural”, transporta un grup de soldați cu cagule ce nu fac parte din corpul de menținere a păcii.
Acțiunile necoordonate ale militarilor au provocat o confuzie în rândul angajaților postului de poliție. Mai mult, pentru că țeava blindatei a fost îndreptată spre acest post de poliție, acțiunile contingentul militar al Federației Ruse au fost percepute ca un posibil atac şi au provocat alarma. Doar după ce la fața locului au intervenit reprezentații Inspectoratului de Politie Dubăsari, situația a fost soluționată”, se arată în scrisoarea reprezentanților Chișinăului în CUC.
Delegația Republicii Moldova cataloghează drept provocatoare această sfidare a documentelor misiunii de menținere a păcii și face apel către contingentul militar al Federației Ruse să renunțe la acțiuni destabilizatoare și să contribuie la păstrarea păcii pe malurile Nistrului.