Procurorul șef al raionului Rezina, Nicolae Burduja, în raportul privind integritatea financiară și etică a judecătorilor și procurorilor, care aspiră la funcții în justiție. Ce spune investigația IPRE? Reacțiile procurorului.
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR), a finalizat și publicat 30 de investigații jurnalistice privind integritatea financiară și etică a judecătorilor și procurorilor, care aspiră la diverse funcții în cadrul sistemului judiciar și al procuraturii din Republica Moldova. Rapoartele oferă investigație jurnalistică independentă, menită […]
Vocile localnicilor, explicațiile autorităților și analiza experților: cum privim dronele care vin peste țara noastră și ce riscuri atrage zborul lor deasupra depozitelor cu armament din Cobasna, Râbnița?
Trei drone de tip Shahed au fost depistate în săptămână curentă deasupra Republicii Moldova, inclusiv peste depozitele militare de la Cobasna, raionul Râbnița, anunță Ministerul Apărării. Deși nu au provocat daune majore, acestea au menirea de a crea panică, a testa vulnerabilitățile, dar și reacția autorităților și a societății moldovene, spun experții. De fapt, scopul […]
(In) securitate în Zona de Securitate: Frontiera cu regiunea transnistreană a RM este „puternic minată”, anunță forțele ucrainene, o dronă deasupra depozitelor de la Cobasna – la 19 km de Rezina, ar Războiul Hibrid s-a dezlănțuit în spațiul informațional al RM.
SECURITATEA LA HOTAR CU UCRAINA, AȘA CUM ESTE: O dronă de rusească a zburat marți deasupra depozitelor de muniții din Cobasna, raionul Râbnita, – 19 km distanță de la Rezina. Frontiera cu regiunea transnistreană este „puternic minată”, anunță Armata Ucrainei, iar Războiul Hibrid s-a dezlănțuit în spațiul informațional al RM și ne dezbină la stânga […]
Procurorul din Rezina, Anatolie Maliuta, în raportul privind integritatea financiară și etică a judecătorilor și procurorilor, care aspiră la funcții în justiție. Ce spune investigația IPRE?
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR), publică 30 de investigații jurnalistice privind integritatea financiară și etică a judecătorilor și procurorilor, care aspiră la diverse funcții în cadrul sistemului judiciar și al procuraturii din Republica Moldova. Rapoartele oferă investigație jurnalistică independentă, menită să ofere o imagine […]
Un atelier de tâmplărie, deschis la Mateuți, Rezina, cu sprijinul UE și PNUD, a reunit o familie acasă.
Un atelier de tâmplărie, deschis la Mateuți, Rezina, cu sprijinul UE și PNUD, a reunit o familie acasă. Ludmila Donica, economistă de 50 de ani din satul Mateuți, raionul Rezina, a transformat un vis de familie într-o afacere cu suflet și viitor. Inspirată de meseria tatălui ei și motivată de dorința de a-și reuni familia […]
(video): Documentar MILI – cum educația media schimbă oameni și comunități.
Documentarul, realizat în cadrul proiectului „Inițiativa de educație media și informațională (MILI) în Republica Moldova”, urmărește impactul campaniilor de dezinformare asupra cetățenilor și soluțiile construite la nivel local prin educație media. Filmul spune povestea a trei protagoniști care răspund activ acestor provocări. Ciprian, tânăr din satul Șuri, raionul Drochia, și Vladimira, tânără din satul Larga, […]
Școală de robotică la Orhei, deschisă cu ajutorul Uniunii Europene.
Școala de robotică Robotix de la Orhei a fost lansată în primăvara lui 2024 de către Sergiu Smîntînă, programator de profesie. Deschiderea școlii a fost posibilă cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, oferit prin intermediul programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”. Prima filială a școlii a apărut la Chișinău, în timpul crizei pandemice. La doar 11 […]
(video): Cine sunt cei doi deputați din Rezina, aleși în noul Parlament?
Doi deputați din raionul Rezina au acces în noul Parlament, ales pe 28 septembrie 2025. Este vorba de Andrei Godoroja și Vera Cernega, ambii aleși pe listele PCRM. Ambii sunt economiști de profesie și au deținut anterior funcții publice în cadrul Consiliului raional Rezina. Andrei Godoroja a fost vicepreședinte al raionului Rezina, iar înainte de […]
«Голоса женщин Басарабяски»: опыт, женская мудрость и сила перемен.
О проекте «Голоса женщин Басарабяски» В августе этого года редакция BAStv запустила новый социально значимый проект «Голоса женщин Басарабяски: преодоление стереотипов и укрепление сообщества». Его цель — дать больше видимости и признания женщинам района Басарабяска, особенно тем, кто сталкивается с уязвимостью: представительницам этнических меньшинств, женщинам с ограниченными возможностями здоровья, матерям-одиночкам, мамам в декрете, женщинам в […]
DOC /// Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat mai multor personalități din diverse domenii. Un coregraf din Rezina, în listă.
Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat mai multor personalități care s-au remarcat prin activitatea de excepție în domenii precum: cultură, sport, educație, administrație publică, medicină, economie și știință. Decretul prezidențial a fost publicat astăzi, 10 octombrie, pe pagina oficială a Președinției Republicii Moldova. Distincțiile au fost acordate în semn de înaltă apreciere pentru […]
video: Compania din Moldova care dezvoltă soluții automotive pentru Volvo și are curajul să ducă inovația moldovenească pe piețele europene.
BSW TECH – compania din Moldova care dezvoltă soluții automotive pentru Volvo și are curajul să ducă inovația moldovenească pe piețele europene. (P) În doar câțiva ani, o companie fondată la Chișinău a ajuns să dezvolte soluții software pentru industrii europene de top. Basarabia Software Technology, sau BSW TECH, este dovada că Republica Moldova are […]
video: Fructele lor nu mai sunt doar marfă de export, ci un simbol al Moldovei care își găsește locul pe cea mai competitivă piață din lume.(P)
Când intri într-un supermarket din Germania, Polonia sau România, s-ar putea ca fructele pe care le pui în coș să vină din Republica Moldova. Mai exact, din livezile și viile companiei Mialex Nord, unul dintre exportatorii de top ai țării. În 2003, când Oleg Alexandrov a fondat compania Mialex Nord, exportul de fructe moldovenești era […]
Răspuns solicitărilor de informații Elita TV, pe ordinea de zi a Consiliului Local Cinișeuți. Construcția centralei electrice ”Megawatt Plus”/ Se alocă bani pentru echipamente la Căminul de Cultură, sub formă de contribuție la Grantul destinat tinerilor, de la Consiliul Raional Rezina.
Ședința Consiliului Local Cinișeuți, Raionul Rezina din 01.10.2025 Răspuns la solicitare de informații Elita TV, pe ordinea de zi a Consiliului Local Cinișeuți./ Construcția centralei electrice ”Megawatt Plus”/ Bani pentru echipamente la Căminul de Cultură, sub formă de contribuție la Grantul destinat tinerilor, de la Consiliul Raional Rezina. Titlurile ediției Ora Locală de azi: video aici. […]
Proiectul român ”Cutia preșcolarului și a școlarului” a ajuns și la Rezina, la peste 600 de copii.
Donațiile oferite de Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova ”Cutia preșcolarului și a școlarului” au ajuns și la Rezina. 625 de copii înscriși la Liceul Teoretic „Olimp” din oraș, la școala primară din suburbia Ciorna și în grupele pregătitoare din patru grădinițe ale orașului Rezina, au primit sprijin, beneficiind de condiții mai […]
Plahotniuc, adus în Moldova, după ce a fost fugar șase ani și s-a ascuns în zeci de state.
Oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost escortat joi, 25 septembrie, la Chișinău din Grecia, unde pe 22 iulie curent a fost prins în Aeroportul din Atena. Potrivit autorităților, acesta este plasat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău într-o cameră separată, deoarece a deținut o funcție publică. Amintim că Plahotniuc a fugit acum șase ani din Republica […]
Maia Sandu căte cetățeni: „Pericolul este mare, însă puterea noastră trebuie să fie și mai mare.”
Înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj tuturor cetățenilor, subliniind că suveranitatea, independența, integritatea teritorială și viitorul european al țării noastre sunt supuse unor amenințări majore. „Kremlinul aruncă cu sute de milioane de euro pentru a cumpăra sute de mii de voturi pe ambele maluri ale Nistrului, […]
Un fost procuror adjunct în raionul Rezina, numit în funcția de adjunct-interimar al procurorului-șef al Procuraturii Strășeni, șef al Oficiului Călărași.
Procurorul Anatolie Maliuta, numit în funcția de adjunct-interimar al procurorului-șef al Procuraturii Strășeni, șef al Oficiului Călărași. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat în ședința din 12.09.2025, numirea lui Anatolie Maliuta în funcția de adjunct-interimar al procurorului-șef al Procuraturii Strășeni, șef al Oficiului Călărași. VIDEO AICI ”…a aproba interimatul funcției de adjunct al procurorului-șef […]
AJUTOARE FINANCIARE, SECȚII DE VOT PENTRU STÂNGA NISTRULUI ȘI VÂNZĂRI DE TERENURI, PE ORDINEA DE ZI.
Aleșii locali din Rezina vor examina în ședința de vineri, 15 august 2025, peste 78 de chestiuni pe ordinea de zi, după cum urmează: 1. „Cu privire la corelarea bugetului orașului Rezina pentru anul 2025″. 2. „Cu privire la modificarea anexei nr.6 a deciziei consiliului orășenesc nr.8/3 din 06.12.2024″. 3. „Cu privire la modificarea bugetului […]
Niciun tânăr consilier în 36% din Forurle legislative din raionul Rezina. Consiliul raional a cheltuit zero lei pentru sectorul de tineret, în anul 2023. Specialist principal CR Rezina: ”Să fiți sănătoși!”
Peste o treime dintre consiliile locale din raionul Rezina nu au niciun tânăr în rândul consilierilor, iar în 2023, raionul Rezina a avut un buget executat de zero lei pentru sectorul de tineret. În mai puțin de patru luni, aleșii locali care au obținut mandate în urma alegerilor generale locale din 5 noiembrie 2023 vor […]
Cum se transformă satele prin Grupuri de Acțiune Locală ? Vocile GAL Trei Coline: Ce spun localnicii, primarii, afacerile și societatea civilă?
Cum se transformă satele prin Grupuri de Acțiune Locală ? Vocile GAL Trei Coline: Ce spun localnicii, primarii, afacerile și societatea civilă? Detalii în reportajul marca Trasee, la ELITA TV. video aici
Tâmplărie în sat, lansată de la zero, cu sprijin european. Stupi și mobilier pentru clienți din satele raionului Rezina
Cum o provocare din copilărie, a devenit afacere cu mobilier și stupi de albine pentru zeci de clienți din raionul Rezina. Mihai Pantaz din satul Ignăței, raionul Rezina, după ce a revenit acasă de la munci în străinătate, a deschis acum doi ani o tâmplărie în sat, de la zero, cu sprijin european. A înregistrat […]
Se poate și acasă, în Moldova: un tânăr revenit din Belgia, a transformat vechea fermă sovietică din sat, în afacere de succes.
Se poate și acasă, în Moldova: istoria tânărului fermier din Cogîlniceni, Rezina, care, după opt ani de muncă în Belgia, a revenit acasă, iar cu banii proprii și granturi europene, a transformat vechea fermă sovietică din sat, într-o afacere de succes. Află toată povestea din reportajul marca trasee, la ELITA TV. (VIDEO) *** În perioada […]
(video) De la temeri și îndoieli, la contribuabil cu acte în regulă: Povestea Ludmilei care a lansat o afacere cu frumusețe pentru clienți de pe ambele maluri de Nistru, la Rezina.
De la temeri și îndoieli, la antreprenoriat cu acte în regulă: afacere cu frumusețe pentru clienți de pe ambele maluri ale Nistrului. Povestea Ludmilei, una dintre cele 20 de tinere și tineri antreprenori din raioanele Rezina, Telenești și Soldanești, care și-au deschis și dezvoltat afaceri, susținuți de UE prin Grupul de acțiune locală Trei Coline. […]
(video) Rezina: Cum clusterul trans-riveran: „Moldova Textile Export” contribuie la dezvoltarea economică pe ambele maluri ale Nistrului.
Orașul Rezina a devenit, pentru o zi, centrul industriei ușoare. Producătorii de îmbrăcăminte și accesorii textile s-au întrunit aici în cadrul unui eveniment local, pentru a arăta la ce lucrează, a se cunoaște și a prezenta noi colecții. Aici au fost prezentate produsele fabricilor și atelierelor textile de pe ambele maluri ale râului Nistrului: de […]
(video) Sinagoga și Biserica din Rașcov, conservate cu susținerea UE, atrag tot mai mulți vizitatori. Localnicii dezvoltă servicii de turism pentru oaspeții satului, unde poți vedea trei lăcașe de cult pe aceiași colină.
Satul Rașcov, situat pe malul stâng al Nistrului, este cunoscut pentru diversitatea sa etnică. Polonezi, armeni, ucraineni, moldoveni, ruși și evrei pot coexista, confesând religii diferite, vorbind limbi diferite, având tradiții culturale diferite. Aici, pe un deal, se află o biserică catolică, una ortodoxă și o sinagogă. Cu sprijinul Uniunii Europene, biserica și sinagogă din […]
Orașul Rezina și alte patru localități din raion vor primi bani din resursele Fondului Național pentru Mediu. Unde vor ajunge banii alocați?
Orașul Rezina și alte patru localități din raion vor primi bani din resursele Fondului Național Pentru Mediu. Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM) a aprobat finanțarea din Fondul Național pentru Mediu, a cinci proiecte depuse de primării din raionul Rezina. Conform deciziei ONIPM, primăriile Rezina, Solonceni, Ignăței, Țareuca și Gordinești vor implementa […]
20 de tineri antreprenori și antreprenoare din Rezina-Telenești-Șoldănești își transformă afacerile, creând locuri de muncă, cu susținerea UE
Cum 20 de tineri antreprenori și antreprenoare din trei raioane ale țării își dezvoltă afacerile în diverse domenii de activitate, crează locuri de muncă și contribuie la bugetele locale în satele și orașele în care sunt acestea amplasate. ”Susținerea UE a venit într-un context în care migrația, șomajul și lipsa de oportunități îi determină pe […]
Ai auzit despre CLUSTER, GAL sau LEP – îți explicăm prin exemple ce înseamnă. Vei auzi mai des aceste noțiuni.
CLUSTER-e, GAL-uri și LEP-uri: explicăm prin exemple. Ai auzit despre GAL, LEP sau Cluster? Probabil chiar localitatea ta este parte în cel puțin una dintre aceste forme de asociere în scopul dezvoltării locale, fie regionale sau chiar la nivel național. Aceste cuvinte le vei auzi tot mai des pe măsură ce Republica Moldova avansează în procesul […]
Clusterul economic ”Riviera Nistrului”: cum turismul poate sprijini dezvoltarea locală durabilă pe ambele maluri ale râului.
Clustere economice care transformă și uneșc: Cum ar fi să vezi oameni și peste 20 de localități, afaceri, primării și societatea civilă care își unesc într-un efort comun de dezvoltare inovativă a turismului în sate di orașe de pe ambele maluri ale Nistrului? – Se întâmplă în prezent, în localitățile din zona Lacului de acumulare […]
Poluarea aerului, în limitele stabilite, cu excepția Ozonului din s. Mateuți, Rezina, anunță Agenția de Mediu.
Poluare în limita stabilită … cu excepția Ozonului din s. Mateuți. Agenția de Mediu informează că, influența sectorului cald și valorile relativ înalte ale temperaturii aerului, contribuie la acumularea poluanților în aer – situație ce se va intensivica pe perioada verii, iar cel mai mult au de suferit vârstnicii și persoanele sensibile. Dacă valorile majoritatății […]
Incident la o școală din Rezina în timpul testării naționale în învățământul primar. Directorul a deschis neautorizat plicul cu teste. MEC: v-a fi demisă. Ce spune directoarea?
Plicul cu testele pentru proba la Limba și literatura română, deschis neautorizat într-o școală din Rezina în ziua în care elevii au susținut evaluarea la matematică. Despre incident anunță Ministerul Educației și Cercetării. Directoarea spune că a deschis din greșeală plicul. ”Un incident izolat a fost înregistrat într-o instituție din raionul Rezina, unde s-a constatat […]
Conducerea Penitenciarului din Rezina, suspendată din funcție.
Administrația Națională a Penitenciarelor informează că, pe perioada desfășurării anchetei de serviciu inițiate la data de 8 aprilie 2025, conducerea Penitenciarului nr. 17 – Rezina, în persoana directorului și a directorului adjunct, a fost suspendată din funcție. Astfel, în contextul anchetei de serviciu privind investigarea acțiunilor conducerii închisorii în legătură cu eliberarea unor persoane condamnate […]
Povestea unei ucrainence, beneficiare a Business Hub-ului din Tiraspol. De la refugiu, la antreprenoriat: Irina transformă fructe în dulciuri eco-sănătoase, la Râbnița.
(Video) Irina este una dintre miile de persoane refugiate din Ucraina în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Acum beneficiază de protecție temporară ca și alți peste 5600 de conaționali de-ai ei, care au ales să adăpostească în regiune, după ce a început războiul în Ucraina. Femeia s-a stabilit în orașul Râbnița, unde avea cunoștințe și […]
Primăriile pot aplica de azi la programul ”Europa este aproape”. Ce propuneri sunt eligibile? (video)
Circa 130 de kilometri din o sută de localități urmează să fie reconstruiți sau reparați în cadrul Programului „Europa este aproape”. Primăriile pot aplica începând de azi, 8 aprilie până pe 12 mai 2025, la acest program lansat de Guvern. Totodată, în paralel a fost lansat un alt program pentru modernizarea curților din Chișinău și suburbii. […]
Посол ЕС посетил ММЗ и лицей “Evrika” в Рыбнице. Детали о визите Яниса Мажейкса в Тирасполе и в Рыбнице.
Посол ЕС и команда Делегации Европейского Союза посетили приднестровский регион, где встретились с представителями местных сообществ, побывали в школах и предприятиях, подтвердив тем самым твердую приверженность ЕС диалогу, стабильности и миру. В Рыбнице, посол Янис Мажейкс встретился с учениками, преподавателями и руководством румыноязычного лицея «Эврика» и русскоязычной школы №10 имени А. К. Белитченко. Вопрос возвращения […]
Jānis Mažeiks, în vizită la Liceul “Evrika” și Uzina Metalurgică din Râbnița. Detalii despre vizita Ambasadorului UE la Râbnița și Tiraspol.
Ambasadorul UE în Republica Moldova, împreună cu echipa Delegației UE, au vizitat regiunea transnistreană. Aici au mers la comunități, școli și întreprinderi, reafirmând angajamentul Uniunii Europene pentru dialog, stabilitate și pace. 🕊 La Rîbnița, Jānis Mažeiks a discutat cu elevii, profesorii și directorii liceului cu predare în română „Evrika” și Școlii №10 cu predare în […]
Așa cum este: Cum se transformă localitățile țării, cu sprijinul UE, la etapa de preaderare?
Cum se transformă localitățile țării cu sprijin UE, la etapa de preaderare? Rolul actorilor locali și experiența primsrilor din România pentru colegii lor din Repunlics Moldova – AȘA CUM ESTE. Vă arătăm imaginile transformărilor din ultimii ani în localitățile raionului Rezina și Telenești. Vom auzi ce cred primari din RM și România, reprezentanți ai GALocale, […]
”Altă planetă” – un îndemn la toleranță și nediscriminare.
(VIDEO): Hai cu noi pe „Altă planetă”! E în puterea noastră să facem din Terra un loc mai bun, unde orice persoană se simte respectată, iar egalitatea, toleranța, diversitatea și nediscriminarea sunt la ele acasă. Acesta este mesajul piesei „Altă planetă”, pe care Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) vă recomandă să o ascultați în contextul […]
Sediile ce aparțin Liceului „Evrika” din Râbnița, dar nefolosite din anul 2004, după blocarea accesului de către Tiraspol, vizitate azi de experți de pe ambele părți ale Nistrului.
După mai bine de două decenii, experții din domeniul educației de la Chișinău și Tiraspol, au vizitat astăzi complexul de clădiri ce aparțin Liceului Teoretic „Evrika”, situate pe str. Gagarin nr.14 din or. Râbnița, nefolosite din anul 2004, ca urmare a blocării accesului de către Tiraspol. În cadrul vizitei a fost efectuată o evaluare generală/primară […]
Ceasuri inteligente, drone și alte dispozitive electronice, în cantități comerciale, depistate de vameșii de la Leușeni într-un microbuz care venea din Germania.
Șoferul mijlocului de transport de model “Volkswagen Crafter” a selectat culoarul verde de control “nimic de declarat”, menționând că transportă doar bunuri personale, în timp ce traversa pista de intrare în țară a postului vamal Leușeni. În timpul controlului vamal al microbuzului, printre bagajele transportate au fost depistate diverse bunuri în cantități comerciale, printre care ceasuri […]
Vizita la Rezina a Vicepremierului pentru reintegrare: discuții cu primari din Zona de Securitate despre proiecte finanțate prin Programul activităților de reintegrare a țării și situația social-economică.
Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a efectuat joi, o vizită de lucru în raionul Rezina, unde s-a întâlnit cu președintele raionului Teodor Cuculescu, primarul orașului Rezina, Simion Tatarov, precum și cu primarii comunelor Saharna, Lalova, Horodiște, Mateuți și Solonceni – localități situate în perimetrul Zonei de Securitate. Potrivit unui comunicat emis de Guvern, discuțiile s-au […]
Guvernul anunță îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare și simplifică procedurile pentru sprijinul de stat.
Sectorul privat va beneficia de condiții mai bune de finanțare din partea statului. Guvernul a aprobat o hotărâre care are drept scop eficientizarea programelor de stat pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM). Noile măsuri vor facilita accesul afacerilor la finanțare, fiind redusă birocrația și încurajată dezvoltarea economică. Reglementările urmăresc uniformizarea prevederilor celor șapte programe […]
UE a aprobat un plan provizoriu de sprijin de aproximativ 2 miliarde de euro pentru Republica Moldova.
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord pentru sprijinirea reformelor și a creșterii economice cu aproape 2 miliarde de euro pentru Moldova. Președinția Consiliului și negociatorii Parlamentului European au ajuns la un acord provizoriu privind instituirea Mecanismului pentru Reformă și Creștere pentru Republica Moldova, un nou instrument destinat sprijinirii reformelor legate de UE […]
Rezina: Două persoane, în stare extrem de gravă, cu degerături.
Două persoane în stare extrem de gravă au fost internate la Spitalul Raional Rezina, cu hipotermie și degerături. În cazul unui dinte pacienții internați, situația a regenerat în gangrena ambelor picioare. Este vorba de oameni care au adormit la pământ sub influența alcoolului. ”La moment sunt două persoane din satele raionului Rezina, în stare extrem […]
Doi bărbați, originari din Rezina și Chișinău, sunt cercetați de CNA și procurori pentru pretinderea unei mite în valoare de peste jumătate de milion de lei.
Centrul Național Anticorupție și procurorii Procuraturii mun. Chișinău au desfășurat percheziții, în această dimineață, la doi bărbați, din Chișinău și Rezina, într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sunt bănuiți de pretinderea unei mite de peste jumătate de milion de lei pentru influențarea unei decizii de judecată. Potrivit datelor preliminare, cele două persoane ar fi […]
Fragmente de dronă pe masa diplomaților: Reacția Chișinăului și a Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE, după căderea dronelor în Moldova.
Ministerul Afacerilor Externe a convocat de urgență pe șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău, în urma unei noi și grave încălcări a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești. În cadrul întrevederii, partea moldovenească a exprimat protestul ferm față de aceste încălcări inacceptabile, subliniind că astfel de incidente reprezintă o amenințare gravă la […]
Când primul bloc din Moldova va fi lovit, va fi prea târziu, – expert, despre dronele explodate în Moldova. Video.
Andrei Curăraru expert în securitate comentează incidentul și reacția forțelor politice de la Chișinău: Moldova nu e în război, dar războiul e aici. În ultimele 24 de ore, două drone rusești au intrat în spațiul nostru aerian. Una a explodat la 1,5 km de Ceadîr-Lunga. Acesta nu este un caz izolat – zeci de drone […]
Drone deasupra Moldovei: una a explodat lângă Ceadîr-Lunga.
În această noapte, în urma unui atac masiv cu drone a portului din Reni, Ucraina, patrulele poliției de frontieră au semnalat mai multe aparate de zbor de acest tip care au traversat teritoriul Republici Moldova. Una dintre drone, a căzut pe un teren agricol în preajma satului Ciumai, raionul Taraclia. În urma exploziei, nimeni nu […]
Peste 1600 de ucraineni sunt angajați în Republica Moldova.
Peste 1600 de cetățeni ucraineni sunt angajați în Republica Moldova. Cei mai mulţi dintre ucraineni au job în Chișinău – 1252. În Bălți s-au angajat 95, iar în UTA Găgăuzia – 60, transmite IPN, cu referire la informațiile publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor disponibile de la începutul situației […]
Prinși la ascunzișuri cu droguri. Un tânăr, concubina sa și liderul grupării au fost reținuți.
Activitatea infracțională a unei grupări specializate în transportarea prin contrabandă a drogurilor sintetice în Republica Moldova, cu ulterioara comercializare a acestora prin magazinele online, a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog ai INI. A fost reținut un tânăr de 22 de ani și concubina sa de 18 ani, ambii din raionul Edineț, care aveau rolul […]
(Video) Maia Sandu, în vizită de lucru în raionul Rezina.
Șefa statului a întreprins o vizită de lucru în raionul Rezina. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat, sâmbătă, 8 februarie, o vizită de lucru în raionul Rezina, unde s-a întânit cu autoritățile locale și cetățenii din mai multe sate. Video În cadrul vizitei, șefa statului a discutat cu primarii și reprezentanții administrației publice locale […]
CSE a decis să permită Moldovagaz tranzitul gazului către Tiraspol. Premierul Dorin Recean: „Deși este o soluție care nu rezolvă problema pe termen lung, nu vom bloca livrarea gazului și nu vom lăsa oamenii să înghețe”.
Guvernul va permite tranzitarea gazului de la frontiera cu Republica Moldova către regiunea transnistreană în baza unui contract semnat de Moldovagaz și compania maghiară MET Gas and Energy Marketing AG. Costurile de tranzit vor fi achitate de către Tiraspoltransgaz în avans. Soluția a fost identificată după ce stânga Nistrului a refuzat oferta Uniunii Europene de […]
Срочное заявление премьера Дорина Речана
🇲🇩Срочное заявление премьер-министра Дорина Речана: «Правительство совместно с Европейским Союзом решило серьезную проблему, созданную Россией – обеспечило тепло и свет в домах жителей Приднестровского региона. Люди увидели, что значит Россия и что значит иметь Европейский Союз рядом. Средства из европейского гранта, предоставленного бесплатно с 1 февраля, были полностью использованы. В среднесрочной перспективе предложение ЕС в […]
La Postul Vamal Intern Rezina a fost interceptat automobilul implicat în răpirea unui bărbat: trei suspecți au fost reținuți
𝐃𝐞𝐭𝐚𝐥𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐫𝐚̆𝐩𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞𝐢: Angajații Inspectoratului de Poliție Centru al DP Chișinău, împreună cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Centru, informează că în amiaza zilei de 6 februarie 2025, organele de urmărire penală au fost sesizate despre un caz de răpire a unei persoane în sectorul Centru al capitalei. În urma […]
Un bărbat a fost răpit de milițienii transnistreni în Chișinău
( știre în actualizare) Organele de urmărire penală au fost sesizate în dimineața zilei de 6 februarie. Pe caz a fost pornită urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de răpire a unei persoane. „În aceeași zi, automobilul implicat a fost interceptat la Postul Vamal Intern Rezina, iar cei trei suspecți au fost reținuți”, a precizat pentru […]
Se fac 530 de ani de la prima atestare documentară a localității Rezina, care datează cu 5 februarie 1495.
Se fac 530 de ani de la prima atestare documentară a localității Rezina, care datează cu 5 februarie 1495. În fiecare an pe 5 februarie, rezinenii revin la Vatra istorică a Rezinei să marcheze prima ei atestare documentară, ca sat boieresc. Oamenii vorbesc despre o dezvoltare vizibilă în ultimii ani, a localității, dar și despre […]
Moment istoric: Gazele europene pornesc în regiunea transnistreană.
Ministerul Energiei a anunțat începerea livrării gazelor naturale către regiunea transnistreană. Acestea vor asigura cu energie consumatorii casnici, instituțiile medicale, instituțiile de învățământ și centralele electrice, informează Moldpress. „Moment istoric, gazele europene pornesc în regiunea transnistreană. Robinetul la Tocuz-Căușeni a fost deschis”, a comunicat ministerul Energiei. Livrările de gaze au început după ce, Comisia pentru Situații […]
Gazul rusesc, înlocuit cu gaz european în Transnistria. Krasnoselski i-a mulţumit Ursulei von der Leyen.
💥 Energocom a început achizițiile de gaze pentru regiunea transnistreană, conform Dispoziției nr. 7 a Comisiei pentru Situații Excepționale din 1 februarie. 📍 În baza acestei decizii, Energocom trebuie să compere de pe bursele europene pentru un consum ce nu va depăși 3 milioane metri cubi de gaze naturale zilnic. Gazele achiziționate vor fi transmise […]
(video) 12 600 de țigări găsite în tavanul unui microbuz la vama Costești. Șoferul în vârstă de 43 de ani a declarat doar bunuri personale.
Câinele de serviciu al vămii Costești depistat 12 600 de țigarete, ascunse în tavanul unui microbuz, care se deplasa spre Franța. La pista de control ieșire a postului vamal Costești, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un mijloc de transport de model “Mercedes-Benz Sprinter”, care se deplasa spre Franța. Șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), […]
( Acum) Tiraspolul a venit cu un răspuns la propunerea unui ajutor de urgență pentru regiunea transnistreană din partea Republicii Moldova și a Uniunii Europene.
Tiraspolul a venit cu un răspuns la propunerea unui ajutor de urgență pentru regiunea transnistreană din partea Republicii Moldova și a Uniunii Europene de a ieși din criza cu care se confruntă după ce Gazprom și Federația Rusă au oprit livrările de gaz în regiune, anunță Biroul pentru Politici Reintegrare (BPR). “Urmare a sesizării remise […]
Salariile cadrelor medicale, majorate cu 15%, anunță Guvernul.
Salariile cadrelor medicale care sunt plătite din Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală (FAOAM) vor fi majorate cu 15%, începând cu 1 ianuarie curent. Pentru asigurarea unui nivel de salarizare competitiv, Cabinetul de miniștri a modificat, astăzi, Regulamentul privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Majorările variază […]
Unde rămâne Procuratura raionului Rezina? Procurorul General a stabilit noua structură a Procuraturii.
Începând cu 1 aprilie 2025, prin ordinul Procurorului General, Ion Munteanu a fost stabilită noua structură a Procuraturii, acțiune planificată în Conceptul de management în cadrul concursului pentru funcția de Procuror General, anunță Procuratura Generală într-un comunicat de presă. Astfel, pentru realizarea reorganizării și optimizării sistemului Procuraturii, Consiliul Superior al Procurorilor a exprimat acordul prin […]
Maia Sandu: Chișinăul este dispus să ajute financiar Regiunea Transnistreană.
Președinta Maia Sandu a declarat că Chișinăul este gata să ofere asistență financiară pe malul stâng al Nistrului: detalii, în știrea VIDEO ”…dar aceasta se poate întâmpla atunci, când armata rusă se retrage și atunci când misiunea de pacificatori este înlocuită cu o misiune civilă, sub egida ONU sau UE”, a declarat șefa statului, într-un […]
(video drona) ”Lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești-Chișinău, în plină desfășurare”, anunță autoritățile.
Lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești-Chișinău 400kV sunt în plină desfășurare. Acestea vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2025. ”La moment, muncitorii sunt în teren, fiind implicați în lucrări de asamblare și instalare a pilonilor pe segmentul UTA Găgăuzia și Taraclia, iarlucrările sunt efectuate în conformitate cu planul de […]
Mesajul lui Oleg Serebrian după incidentele din Zona de Securitate: Nu vă lăsați folosiți de neprietenii R. Moldova.
Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, îndeamnă locuitorii din satul Copanca, raionul Căușeni, să nu să se lase seduși de promisiuni cu privire la gaz ieftin și curent electric gratuit. Acesta face apel la rațiune, menționând că autoritățile vor să-i ajute, conectând localitatea la gaz și la curent electric. „Acțiunile neprietenilor Republicii Moldova în unele localități […]
Jurământul Maiei Sandu pentru al doilea mandat de Președinte al Republicii Moldova. (Video)
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a depus marți, 24 decembrie, jurământul de învestire în funcție pentru cel de-al doilea mandat prezidențial. „Astăzi, cu recunoștință și responsabilitate, am primit din nou încrederea voastră pentru a continua drumul pe care l-am ales împreună. În acești patru ani, am arătat împreună că Moldova poate mai mult. În pofida […]
Primarul de Șoldănești și mai mulți angajați ai Primăriei sunt bănuiți de corupere pasivă. Reacția lui Vadim Groza.
Primarul orașului Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale sunt cercetați pentru mai multe episoade de corupere pasivă. Bănuiții sunt cercetați în stare de libertate, transmite IPN. Potrivit CNA și procurorilor de la Bălți, primarul orașului Șoldănești, Vadim Groza, contabila și alți membri ai Comisiei de achiziții ar fi favorizat anumiți agenți economici la […]
Motivele invocate în Hotărârea Biroului Politic PAS și reacția consilierilor din Rezina, în ediția ELITA POLITICĂ de azi:
În Hotărârea Biroului Politic Național PAS din n 12 noiembrie privind excluderea din partid a cinci aleși locali din raionul Rezina, se menționează că aceștia ar fi admis “arogarea mincinoasã de funcții, achitarea cotizatiei de membru de partid în numele altei persoane și activitate în folosul altui partid”. În timp ce deputatul PAS, Vitalie Jacot […]
Declarație: Cinci consilieri raionali din Rezina, excluși din PAS. (știre în actualizare)
Știre în actualizare: Partidul Acțiune și Solidaritate anunță retragerea sprijinul politic pentru cinci consilieri raionali din Forul legislativ al raionului Rezina. Despre aceasta a anunțat deputatul PAS, Vitalie Jacot, în cadrul declarațiilor pentru presă, în după-amiaza zilei de miercuri, 13 noiembrie la Rezina. Este vorba de aleșii locali pe listele PAS în Consiliul raional Rezina: […]
Cum au votat alegătorii din localitățile raionului Rezina în turul doi de prezidențiale?
Cu o prezență de circa 48 %, în turul doi de scrutin prezidențial, alegătorii din raionul Rezina, au susținut-o pe actuala președintă, candidata PAS, Maia Sandu în proporție de 52,50 la sută, iar pe socialistul Alexandr Stoianoglo – cu 47,50 de procente din voturi. (video) Cum a votat centrul raional? Potrivit datelor Proceselor verbale sistematizate […]
Curtea Constituțională a confirmat rezultatele referendumului din 20 octombrie 2024. Video
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a confirmat rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024. Înalta Curte a constatat că din 3 020 814 de alegători, 2 711 615 au fost înscriși în listele electorale de bază și 309 199 au fost înscriși în liste suplimentare. În baza proceselor-verbale prezentate de către CEC, a constatat o prezență la urnele de vot de […]
Comisia Europeană a publicat Pachetul de extindere al R. Moldova pentru 2024.
Comisia Europeană a adoptat miercuri Pachetul său anual privind extinderea, ce oferă o evaluare detaliată a situației actuale și a progreselor înregistrate de Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Turcia, pe drumul lor către aderarea la UE. Evaluările sunt însoțite de recomandări și orientări privind prioritățile […]
Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo: În care localități cei doi candidați au acumulat peste jumătate din voturile alegătorilor?
Alegătorii din localitățile raionului Rezina și-au împărțit voturile preponderent pentru candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova: Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. Potrivit datelor Proceselor verbale sistematizate la Consiliul Electoral de Circumscripție Electorală Rezina, în I tur de scrutin prezidențial, centrul raional fără suburbii, a susținut-o în proporție de 39,30 la sută – pe […]
Tot mai mulți “vânzători de voturi” cooperează cu poliția: peste 300 de procese verbale într-o zi.
Inspectoratul General al Poliției informează că, ieri, 25 octombrie, Poliția a înregistrat 489 de informații, fiind întocmite 341 de procese- verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim din Codul Contravențional al Republicii Moldova– coruperea electorală pasivă, 262 de procese verbale fiind transmise deja, după competență, Centrului Național Anticorupție, pentru examinare și adoptarea […]
Percheziții CNA la Rezina, Orhei, Nisporeni și Chișinău în cazuri de corupere electorală.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat vineri percheziții în mai multe localități din Rezina, Orhei și Nisporeni și Chișinău. Acțiunile de urmărire penală ale CNA și Procuratura municipiului Chișinău au documentat fapte ilicite de corupere electorală și finanțare ilicită a partidelor politice, săvârșite de persoane în interesul unui grup criminal organizat, anunță CNA. Potrivit faptelor […]
250 de nume din localitățile raionului Rezina figurează în listele “rețelei Șor” publicate vineri.
Vineri, 25 octombrie, mai mulți jurnaliști și redacții din R. Moldova au primit un email cu un document despre „rețeaua lui Șor”. Documentul include 3 789 de nume și date de contact ale unor persoane despre care se precizează că lucrează pentru Ilan Șor. Mai multe instituții de presă din Republica Moldova au publicat în […]
Infografic: vezi cum au votat satele raionului Rezina și centrul raional, la referendum? (video)
Potrivit datelor Proceselor verbale sistematizate la Consiliul Electoral de Circumscripție Electorală (CECE) din raionul Rezina (date preliminare, nepublicate !), orașul Rezina a spus: DA integrării europene, în proporție de 47,6% și NU – în proporție de 52,36 %. Împreună cu suburbiile orașului: 46,51% din alegători au răspuns DA iar 53,49% – au spus nu la […]
Prima etapă de renovare a sediului Muzeului de Istorie, Literatură şi Etnografie a oraşului Rezina s-a încheiat.
Lucrările primei etape de renovare a sediului Muzeului de Istorie, Literatură şi Etnografie a oraşului Rezina au fost finalizate. Către momentul actual au fost executate lucrările la acoperișul clădirii, pardoselile din beton, montarea ferestrelor din aluminiu și a ușilor, dar și zidări și tencuieli interioare. Potrivit unui comunicat emis de Primăria orașului Rezina, lucrările de renovare a sediului […]
”Votul transnistrean” la Rezina: Alexandr Stoianoglo – 38,36%, Irina Vlah – 19,05%, Maia Sandu – 15,87% Ce ne-au spus alegătorii de peste râu care au votat la Rezina?
Peste 2400 de alegători din stânga Nistrului a votat duminică în orașul Rezina, la alegerile prezidențiale și referendumul con-sti-tu-ți-onal. Autoritățile au deschis în oraș 3 secții de vot pentru cetățenii de peste râu: Din datele proceselor verbale, nepublicate încă de CEC, ”votul transnistrean” exprimat la cele trei secții de votare din orașul Rezina, a răspuns […]
CUM AU VOTAT ALEGĂTORII DIN RAIONUL REZINA LA REFERENDUM ȘI PREZIDENȚIALE PE 20 OCTOMBRIE?
Cu o prezență de circa 47 la sută, și alegătorii din raionul Rezina au participat la prezidențiale și referendumul din 20 octombrie. 17 295 de alegători au votat duminică în raion. Potrivit datelor CEC, în cazul alegerilor prezidențiale, 37,82% din alegătorii care au votat, au ales-o pe Maia Sandu, iar 28,85% l-au ales pe Alexandr Stoianoglo. […]
Raionul Rezina: rezultatele referendumului și prezidențialelor.
🔺La Rezina au fost numărate toate toate buletinele de vot. 41 din 41 de procese verbale, prelucrate: Prezidențiale: 37,82% din alegătorii care au votat, au ales-o pe Maia Sandu, iar 28,85% l-au ales pe Alexandr Stoianoglo. Total voturi în raionul Rezina: 16.997 Potrivit datelor CEC, datele după numărarea tuturor voturilor exprimate la alegerile prezidențiale în […]
În ultimele 24 de ore pompierii au intervenit la lichidarea a două incendii izbucnite în locuințe.
Orhei și Anenii Noi: În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 23 de situații de risc, inclusiv la lichidarea a două incendii izbucnite în locuințe din raioanele Orhei și Anenii Noi. Astfel, primul caz a avut loc într-un bloc de locuit cu 5 nivele din orașul Orhei, pe strada Tamara Ciobanu 8. […]
Un bărbat din nordul țării reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență. Ar fi pretins 60 de mii de lei pentru a influența
Un bărbat din Bălți este cercetat penal pentru trafic de influență într-un dosar deschis de CNA pe fapte de pretindere de mită pentru influențarea unei decizii de judecată. În fapt, bănuitul ar fi susținut că, prin intermediul avocatului său, ar putea convinge persoane cu demnitate publică să adopte o decizie de judecată favorabilă pentru trei […]
Cinci persoane și o entitate din R. Moldova, sancționate de Uniunea Europeană pentru acțiuni de destabilizare.
(Actualizare 15.10.2024) Potrivit unei decizii a Consiliului European adoptat astăzi măsuri restrictive împotriva a cinci persoane și a unei entități responsabile de acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova. „Republica Moldova se confruntă cu încercări directe masive din partea Rusiei de a destabiliza țara, precum și cu provocări generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta reprezintă o […]
Fraude electorale, raportate zilnic la serviciul 112.
Zilnic, la numărul unic de urgență 112 sunt raportate sesizări legate de fraude și nereguli legate de procesul electoral. Informațiile sunt înregistrare și sunt aduse la cunoștință serviciului specializat Poliție pentru a întreprinde măsuri de cercetare. De la începutul lunii octombrie până pe 11 octombrie a fost înregistrat un număr de până la 30 de […]
Atenție, dezinformare! Fals demontat, precum că UE ar institui tabere de expulzare în Moldova.
(Video) Moldova nu va avea tabere pentru migranți. Autoritățile dezmint un alt fals: Să fie clar: Guvernul nu discută o astfel de propunere și nu va accepta asemenea idei”. Informații precum că Comisia Europeană ar urma să creeze tabere pentru migranții vizați de procedurile de expulzare în țări partenere precum Moldova, Albania și Serbia, au first […]
Pachet de sprijin în valoare de 1,8 miliarde EUR pentru a susține Planul de creștere economică pentru Republica Moldova pe calea acesteia către UE.
Comisia Europeană a adoptat un Plan de creștere pentru Republica Moldova, în valoare de 1,8 miliarde EUR, susținut de un Mecanism de reformă și creștere pentru perioada 2025-2027. Acest plan, care este cel mai mare pachet de sprijin financiar din partea UE de care a beneficiat Republica Moldova de la obținerea independenței, va stimula economia […]
Verifică corectitudinea întocmirii listelor electorale, accesând verifica.cec.md
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, începând cu 1 octombrie 2024, alegătorii au posibilitatea să verifice online corectitudinea întocmirii listelor electorale și a informaților despre secția de votare la care vor vota pe data de 20 octombrie 2024. Verificarea datelor din lista electorală poate fi efectuată accesând pagina https://verifica.cec.md, urmând pașii corespunzători. Pentru a afla la ce secție de votare vor vota, […]
Fermierii din raioanele Șoldănești, Rezina și Telenești, în discuții cu secretarul de stat Iurie Scripnic, aflat la Șoldănești.
Aflat o vizită de lucru în raionul Șoldănești, Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) Iurie Scripnic a participat la o întrunire cu fermierii din raioanele Șoldănești, Rezina și Telenești, alături de reprezentanți ai autorităților locale și ai sectorului agroalimentar. În cadrul discuțiilor, Iurie Scripnic a prezentat principalele inițiative ale ministerului și […]
Aleșii locali din Rezina schimbă regulile de acordare a ajutoarelor bănești cetățenilor. La fel, vom avea un regulament și pentru omagierea cuplurilor longevive și altor categorii de cetățeni.
Regulamentului de acordare a mijloacelor financiare din fondul de rezerva a orașului Rezina, supus unei noi redacții. La fel, aleșii locali vor avea un Regulament și cu privire la omagierea cuplurilor longevive și persoanelor centenare domiciliate pe teritoriul Primăriei orașului Rezina. Tot azi Consiliul Orășenesc Rezina desemnează candidați/candidate de membri ai birourilor electorale ale secțiilor de […]
Studenții moldoveni de peste Prut vor putea vota la secțiile deschise în universitățile din România, pentru Prezidențiale și Referendumul din 20 octombrie 2024.
Studenții moldoveni de peste Prut vor putea vota la secțiile deschise în universitățile din România. Studenții moldoveni de peste Prut vor putea vota la secțiile deschise în incinta universităților din România. Declarația a fost făcută de președintele Consilului Național al Rectorilor din țara vecină, Sorin Cîmpeanu. El a precizat, însă, că deocamdată nu se cunoaște […]
Recomandările IGSU în caz de cutremur de pământ.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări pentru cetățeni în cazul unui cutremur de pământ. În contextul riscului seismic, IGSU subliniază importanța menținerii calmului și evitării panicii în timpul unui cutremur, venind cu mai multe recomandări pentru siguranța personală și a celor din jur. Astfel, în timpul unui cutremur este indicat de a […]
În orașul Rezina vor fi organizate trei secții pentru votul transnistrean la Prezidențiale și Referendum. Câte secțiil de votare vor fi deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană în total?
CEC a aprobat numărul secțiilor de votare deschise pentru alegătorii din alegătorii din localitățile din stânga Nistrului. La Rezina vor fi organizate trei secții pentru votul transnistrean: toate, în oraș. (VIDEO) Pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, precum și pentru cei domiciliați în municipiul Bender și în comuna Chițcani, satele Cremenciug […]
Încă doi taximetriști, din Rezina și Tighina, reținuți pentru transport ilegal de migranți. Video.
După reținerea a doi taximetriști din Rezina și Râbnița, alți doi taximetriști din Tighina și Rezina, care ar fi facilitat intrarea ilegală în Moldova prin Camenca a nouă ucraineni apți de luptă, contra sume de 5.000 dolari americani, au fost reținuți de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Investigare Criminalitate Transfrontalieră și Direcției Urmărire Penală […]
32 de solicitări ale populației au fost recepționate de autorități de la începutul zilei. Autoritățile îndeamnă oamenii să nu pornească la drum.
32 de solicitări ale populației au fost recepționate de autorități de la începutul zilei. Treizeci și două de solicitări au fost recepționate de autorități de la începutul zilei pentru pomparea apei din gospodăriile afectate de inundații. Salvatorii și pompierii au lucrat în regim sporit pentru a ajuta oamenii aflați în dificultate. La moment mai există […]
Simptomele abuzului sexual asupra copiilor. Care sunt consecințele și cum poți ajuta un copil abuzat?
Abuzul sexual asupra copiilor este una dintre cele mai răspândite forme de violență asupra minorilor în Republica Moldova. Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) pentru anul trecut, aproape 400 de copii au fost supuși uneia dintre cele cinci forme de violență sexuală prevăzute de Codul Penal. În primele șase luni ale anului […]
Alegătorii mai au 2 săptămâni pentru a-și declara noul loc de ședere la alegerile din 20 octombrie 2024
Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește cetățenilor cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere, că mai au la dispoziție două săptămâni, adică până pe 25 septembrie curent, să-și declare locul nou de ședere la organul administrației publice locale (pretura de sector sau primărie), pentru a putea fi înscriși în lista electorală la secția […]
Platforma de Parteneriat pentru Moldova se va întruni pe 17 septembrie 2024.
Platforma de Sprijin pentru Moldova, care devine Platforma de Parteneriat pentru Moldova, urmează să se întrunească pe data de 17 septembrie. Despre aceasta a anunțat președinta Maia Sandu la conferința susținută alături de cancelarul german Olaf Scholz, care a efectuat miercuri o vizită de lucru la Chișinău, transmite IPN. „Germania, alături de Franța și România, […]
Expert, despre rolul ELITA TV, la Rezina: are rol de mediator, de educator, pune pe agenda politică diferite subiecte: este o dezbatere, dar și comunicare.
Mass media la Rezina este puternică, are rolul de mediator și funcția de educator, ei pun pe agenda politică diferite subiecte: este o dezbatere, dar este și comunicare, – susține expertul ASIST Analytics, Mark Mazureanu. ”Am văzul un rol foarte important al mass mediei. La Rezina mass media are rolul de mediator și funcția de […]
Taximetriști din Rezina și Râbnița, reținuți pentru transportarea ilegală a bărbaților din Ucraina în Moldova, sosiți ilegal contra $2.000/persoană. Video:
VIDEO: Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, anunță reținerea a doi taximetriști responsabili de transportarea ilegală din regiunea transnistreană la Chișinău a ucrainenilor sosiți ilegal în Moldova, care pentru întreaga schemă de tranzitare plăteau a câte $2.000 de persoană. Cei doi sunt din Rezina și Râbnița și au vârste de 50 și […]
Buna guvernare în raionul tău. Dezbateri la Rezina: APL, Cetățeni, Mass-media și societatea civilă.
🔺Urmăriți seria dezbaterilor marca ASSIST Analytics pe postul de televiziunel ELITA TV și fiți informați despre nivelul bunei guvernări în raionul tău! În prima ediție, aflăm ce spun participanții la dezbateri despre situația la Rezina. VIDEO. Ne găsiți în toată țara pe canalele 901 -Moldtelecom, 40 -Starnet și alți distribuitori IPTV. ✅Asociația ASSIST Analytics a cutreierat […]
Co-incinerarea deșeurilor nepericuloase în cuptorul de ciment al uzinei „Lafarge” din Rezina: raport despre impact asupra mediului.
La Rezina sunt inițiate dezbateri publice asupra Raportului privind Evaluarea Impactului de Mediu pentru activitatea de “Coincinerarea deșeurilor nepericuloase în cuptorul de ciment Lafarge Ciment (Moldova) S.A.”. Potrivit documentelor prezentate spe audiere, Raportul a fost elaborat de Asociația “Pro Mediu” pentru Lafarge Ciment Moldova SA. Concluzii generale ale studiului: acesta prezintă evaluarea impactului asupra mediului […]
Lupta continuă pentru limba română pe ambele maluri ale Nistrului – apel pentru adevăr și recunoaștere.
Limba română trebuie să revină în stânga Nistrului, acolo unde îi este locul. De-a lungul secolelor, româna a fost vorbită atât în administrație, cât și în educație, dar și în uzul de zi cu zi. După anexarea de către Imperiul Țarist și, ulterior, formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), limba română a fost supusă unor […]
În orașul Rezina va fi construit un parc, în urma schimbului de terenuri dintre ÎS Moldsilva și Primăria Rezina
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a anunțat astăzi o veste importantă pentru locuitorii raionului Rezina. A fost aprobat proiectul de Hotărâre de Guvern privind schimbul de terenuri, care implică un teren aparținând Unității administrativ-teritoriale Rezina și două terenuri proprietate a statului. Prin acest schimb, 57 de hectare de pădure vor trece în administrarea Întreprinderii de Stat […]
Rezina-Râbnița: Captură de 1.800 litri de alcool etilic, transportată cu barca pe Nistru din Ucraina, deconspirată de poliție.
VIDEO: Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice a INI în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de 1.800 litri de alcool etilic, transportat cu barca cu motor pe Nistru din Ucraina, în afara controlului vamal. Transportarea acestei cantități de alcool etilic de circa 240.000 lei pe râu, fără acte de proveniență, a fost deconspirată în […]
Rezina: Sancțiuni pentru utilizarea specială a apei, fără autorizația de mediu, în raionul Rezina. Despre care localități este vorba?
Inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Rezina au desfășurat razii pe teritoriul raionului cu privire la verificarea și monitorizarea privind respectarea legislației de mediu de către persoanele fizice și juridice, pentru neadmiterea utilizării iraționale a resurselor de apă de suprafață în lipsa Autorizației de Mediu pentru folosința specială a apei, precum și […]
Tragedie în orașul Rezina: un tânăr de 20 de ani a ajuns în comă la spital, în urma unui incident. După patru ore de intervenții medicale, tânărul s-a stins.
Tragedie în orașul Rezina: un tânăr de 20 de ani a ajuns în comă la spital, în urma unui incident. După patru ore de intervenții medicale, tânărul s-a stins.“Pe 19 august la ora 02:35 polițiștii din Rezina au înregistrat anunțul telefonic al reprezentantului Spitalului Raional Rezina, care comunicat despre internarea unui tânăr de 20 de […]
Efectele Operațiunii Iași-Chișinău la 80 de ani distanță. Dezbatere IPN
Sunt 80 de ani de la încheierea uneia dintre cele mai importante operațiuni militare din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial – Operațiunea Iași Chișinău. Pentru societatea moldovenească, aceasta este, poate, și cea mai importantă operațiune din întreaga perioadă a acelui mare război, dacă judecăm după efectele directe pe care le-a produs asupra actualei Republici […]
Peste 150 de tone de substanțe chimice periculoase, evacuate din Regiunea Transnistreană.
154 de tone de substanțe chimice periculoase au fost extrase, reambalate și transportate în siguranță din Transnistria pentru incinerare în Germania. Substanțele chimice au fost colectate de la substațiile electrice din Bender, Grigoriopol, Hîrtop, Dubăsari, Rîbnița, Camenca și de la fabrica „Moldavizolit” din Tiraspol. Substanțele chimice au fost transportate în Germania în opt camioane pentru […]
Biletele de tratament sanatorial, mai accesibile pentru cetățeni.
Veteranii de război, persoanele cu dizabilități de pe urma războiului, persoanele afectate de catastrofa de la Cernobîl și alte categorii de cetățeni vor accesa mai simplu bilete de tratament sanatorial. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Cabinetul de miniștri. Scopul proiectului este de a reduce birocrația și de a spori accesibilitatea beneficiarilor […]
Concurs de desene: Finanțele publice prin ochii copiilor.
Ministerul Finanțelor anunță organizarea celei de-a doua ediții a concursului de desene intitulat „Finanțele publice prin ochii copiilor”, adresat copiilor cu vârste între 5 și 10 ani. scopul concursului este de a sprijini educația financiară a tinerei generații. Astfel, sunt invitați toți copii din această categorie de vârstă, pasionați de desen, să se înscrie în concurs. […]
Apelul medicului șef al raionului Rezina, după ce un copil de opt ani a ajuns în comă alcoolică la Spitalul Raional.
Un copil de opt ani a ajuns la spital în comă alcoolică, după ce ar fi consumat 1,2 litri de vin. Totul a avut loc la data de 12 iulie curent, într-o localitate din raionul Rezina, iar părinții micuțului ar fi încercat să ascundă de medici faptul că puștiul a consumat alcool. Mariana Bețivu, ofițerul […]
DISCOTECĂ ÎN AER LIBER PENTRU SENIORII DIN ORAȘUL REZINA
Persoanele de vârsta a treia din orașul Rezina au fost invitate la o discotecă de weekend în aer liber. Seniorii din localitate au comunicat, au fredonat melodii preferate și au dansat. Evenimentul a fost organizat de autoritățile locale și un grup de voluntari. Chiar dacă a plouat, Imediat ce a încetat ploaia, tot mai mulți seniorii și […]
Autoritățile, despre consecințele incendiului din pădurea de la Cahul și măsurile de intervenție.
În urma vizitei efectuate de echipa formată din reprezentanții Ministerului Mediului și Agenția „Moldsilva” la Cahul, s-a constatat că incendiul a afectat în total aproximativ 20 de hectare de teren. Din această suprafață, 12,4 hectare reprezintă pădure din fondul forestier, iar 7,6 hectare sunt terenuri acoperite cu vegetație, proprietatea Administrației Publice Locale (APL). În cadrul […]
Scara cu peste 420 de trepte din Rezina va fi renovată. Foișoare și o zonă de agrement sunt parte din proiect.
Proiectul cu un buget de circa patru milioane de lei vizează scara ce unește cele trei terase ale orașului Rezina cu acces către râul Nistru. Acesta va fi pus în aplicare în timp de șase luni. Primăria orașului Rezina, Agenția de Dezvoltare Regională Centru și un agent economic, au semnat luni, 15 iulie 2024, contractul de antrepriză […]
Locuitorii din Edineț, între propaganda rusă și investițiile europene.
Între propaganda rusă și investițiile europene. Păreri contradictorii în rândurile locuitorilor raionului Edineț în privința parcursului european al Republicii Moldova. În timp ce unii localnici susțin retorica Federației Ruse și se opun schimbărilor, alții afirmă că integrarea în UE este singura cale de dezvoltare a țării noastre. Mai mulți reprezentanți ai societății civile și autorităților […]
Recensământ: totalurile BNS despre numărul populației și al locuințelor.
Biroul Național de Statistică (BNS) cu susținerea Uniunii Europene și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) au marcat finalizarea Recensământului Populației și Locuințelor 2024 (RPL) în cadrul unui eveniment desfășurat în incinta Guvernului la data de 9 iulie 2024. Evenimentul, a întrunit peste 100 de participanți, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai mediului […]
Opt note de zece la examenele de BAC-2024, în raioanele Rezina și Râbnița . Două – din oficiu. Cine sunt absolventele și din care licee vin?
Opt candidate din raionul Rezina și din orașul Râbnița au obținut câte o notă de 10 la examenul de bacalaureat 2024. Totodată, 14 candidați vor participa la sesiunea suplimentară. Potrivit datelor Direcției Învățământ Tineret și Sport din raionul Rezna (DÎTS), care integrează și rezultatele pe raionul Rezina și cele Liceului Teoretic “EVRICA” din orașul Râbnița, […]
75 de ani de la al doilea val de deportări
Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări, din 5-6 iulie 1949. În această săptămână, se împlinesc 75 de ani de la cea de-a doua și cea mai de amploare operațiune de deportări, pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Evenimentul va fi marcat la Chișinău, sâmbătă, 6 iulie, începând […]
Festivalul Pescarilor de la Nistru. Partener media, ELITA TV.
ELITA TV, partener media al unui Festival care găzduiește oaspeți de pe ambele maluri de Prut și de pe ambele maluri de Nistru. 🎣Festivalul Pescarilor de la Nistru, invită rezinenii și oaspeții orașului la ediția a III-a, 2024! Sambata, 6 iulie, în programul evenimentului: 🔺CONCURSURI: 🐟Pescuitul la undiță; 👩🍳Cel mai iscusit bucătar – 9 colective vor […]
Poliția îndeamnă cetățenii la calm: evitați răspândirea informațiilor eronate.
Poliția informează că, astăzi și mâine, s-ar putea să vedem pe trasee sau în localitățile din centrul și nordul țării, mascații din BPDS”Fulger” a IGP, care au planificate exerciții tactice, inclusiv cu implicarea blindatelor. “Exercițiile fac parte din planul de acțiuni al instituției și sunt destinate strict pentru perfecționarea abilităților profesionale ale polițiștilor”, se arată […]
Împuternicirea tinerilor – a fost tematica centrală a Forumului Tinerilor din Republica Moldova 2024
Cel mai mare forum dedicat tinerilor, Forumul Tinerilor din Republica Moldova 2024 (Moldova Youth Forum 2024), s-a desfășurat în acest weekend la Bălți, în incinta Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Pe parcursul celor două zile ale evenimentului (29-30 iunie), participanții au interacționat cu experți naționali și internaționali din diverse domenii. Tinerii au participat la panele de […]
Precizările Ministerulului Mediului, despre rezultatele probelor din râul Nistru: Calitatea apei se încadrează în limitele claselor de poluare.
Ministerul Mediului anunță că Agenția de Mediu a prelevat și examinat probe din mai multe locații ale fluviului Nistru: satul Telița Nouă și satul Gura Bîcului, în amonte de gura de vărsare a râului Bîc în râul Nistru și în aval de gura de vărsare a râului Bîc în râul Nistru, în aval de orașul […]
🔺Rezina, în top trei raioane cu abateri grave la evaluarea testelor de absolvire a gimnaziului.
Rezultatele monitorizării examenelor de absolvire a gimnaziului în opt raioane ale țării au fost prezentate, în cadrul unei conferințe de presă de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov. Raioanele în care s-au depistat cele mai multe probleme la capitolul evaluării testelor au fost Cahul, Rezina […]
1941 – începutul Războiului Mondial II? Nu! Asta e propagandă rusească.
Cel de-al Doilea Război Mondial nu a început pe 22 iunie 1941, așa cum deseori pretinde Kremlinul. Lumea era deja de 2 ani în focul conflagrației mondiale când URSS a fost atacată de aliatul său Germania nazistă. Zarurile au fost aruncate atunci când Hitler și Stalin, prin reprezentanții săi Ribbentrop și Molotov, au semnat sinistrul […]
Incident în centrul orașului Rezina din cauza defecțiunilor tehnice ale unui camion care tranzita localitatea.
“Conducătorul unui vehicul de model MAN, născut în 1992, în timp ce se deplasa pe strada Orheiului, în apropierea sensului giratoriu, a avut o problemă tehnică, remorca vehiculului său decuplându-se”, a precizat pentru ELITA TV, Elena Băetrău, ofițera de presă al IP Rezina . În urma decuplării remorcii, o porțiune de drum a fost deteriorată. La […]
1941 год – начало Второй мировой войны? Нет! Это российская пропаганда.
Знаете Когда началась Вторая Мировая война? Нет, не 22 июня 1941 года! Правда. Хотя именно так говорят кремлевские пропагандистские каналы. На самом деле, 22 июня – дата, когда Гитлер предал Сталина и напал на Советский Союз. Война уже бушевала 2 года. Миф, созданный СССР и эксплуатируемый сегодня Россией, объясняет Артур Лешку, кандидат исторических наук и […]
Nistrul, poluat după avaria la sistemul de canalizare din Tighina. Ministerul Mediului recomandă să evităm scăldatul în râu.
Ministerul mediului recomandă să evităm scăldatul în râul Nistru, după ce în presă au apărut informații cu privire la presupusele deversări ale sistemului de canalizare a orașului Bender în râul Nistru, iar structurile din stânga Nistrului au anunțat despre o avarie la sistemul de canalizare a orașului Tighina (Bender). ”A fost solicitat de urgență ca laboratorul Agenției de […]
Cine sunt consilieri orășenești din Rezina care cer câte 2000 de lei per ședință? Propunerea nu a fost susținută de Consiliul Orășenesc Rezina.
Un grup de 11 aleși locali din orașul Rezina au cerut azi majorarea indemnizațiilor de consilier pentru participarea la ședințele Consiliului Orășenesc. Potrivit cererii semnate, cei 11 consilieri au solicitat o majorare până 2000 de lei per fiecare ședință la care vor participa, față de 600 de lei cât primesc în prezent. Astfel, cererea a fost […]
12-13 iunie 1941 – primul val de deportări sovietice. Intelectuali cu famili întregi, scoși din case și trimiși la muncă forțată.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 02:30, a început primul val de deportări staliniste din Basarabia. Sovieticii au ticsit 85 de mii de oameni în 1.315 vagoane, majoritatea „culaci”, preoți, intelectuali și membri ai fostelor partide politice. Listele celor deportați erau întocmite haotic și fără avize oficiale, oamenii devenind cifre în […]
Număr record de votanți în Republica Moldova la europarlamentarele de duminică.
Circa 57 000 de cetățeni români din Republica Moldova și-au exprimat ieri dreptul la vot în cadrul alegerilor europarlamentare. Numărul votanților depășește rata de participare în turul doi al alegerilor prezidențiale din România, din 24 noiembrie 2019, când la urne s-au prezentat 52 285 de cetățeni români din Republica Moldova. La secțiile de votare deschise […]
CEC și APL din Rezina discută despre alegerile și referendumul din toamnă.
Campania ”Cunoaște dreptul tău electoral!” a ajuns la Rezina. Comisia Electorală Centrală desfășoară Campania de informare „Cunoaște dreptul tău electoral!” pentru familiarizarea publicului cu prevederile legislației electorale și ale cadrului normativ conex, cu accent pe organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024. Un alt subiect important al discuțiilor desfășurate […]
Rezineanca Angela Lis a obținut titlul “Chimistul anului”.
Rezineanca Angela Lis este laureată a concursului “Chimistul anului”. 𝐀𝐧𝐠𝐞𝐥𝐚 𝐋𝐈𝐒, doctoră, lectoră universitară în cadrul Departamentului Chimie Industrială și Ecologică „Acad. Gh. Duca” al USM a fost nominalizată cu cel mai înalt titlu „𝐋𝐚𝐮𝐫𝐞𝐚𝐭 𝐚𝐥 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐡𝐢𝐦𝐢𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟑”, de către 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐂𝐡𝐢𝐦𝐢ș𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚 în cadrul 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 „Chimistul anului 2023”. Titlul a […]
Un bărbat de 72 de ani, internat la spital după accidentul de joi produs în preajma orașului Rezina. Pedeapsa va fi stabilită în funcție de gravitatea leziunilor persoanei traumatizate.
Un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost internat în Spitalul Raional Rezina, după accidentul produs în dimineața zile de joi, pe traseul Orhei – Rezina, pe porțiunea de drum între satul Tareuca și orașul Rezina. Potrivit poliției, șoferul în vârstă de 30 de ani a unui automobilul de marcă BAIC deplasându-se cu […]
Patru responsabilități, un singur om. Studentă la Drept și Limbi străine, jurnalistă și mediator pentru comunitatea sa de romi.
Studentă la două facultăți și cu două posturi de muncă, unde se implică cu dedicație. Așa poate fi descrisă Felicia Bludoi, o tânără ambițioasă din Comrat. La ai săi 23 de ani, Felicia e un reper pentru semeni și mai ales pentru tinerii de etnie romă, pentru care este un exemplu de succes într-o societate […]
Materialele jurnalistice ELITA TV au fost premiate la Concursul ”Tulip Press Awards 2024”.
Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Ambasada Țărilor de Jos la Chișinău, a decernat azi premiile în cadrul celei de-a IV-a ediții a concursului Tulip Press Awards. Competiția a fost lansată în luna martie pentru a susține și aprecia eforturile jurnaliștilor și jurnalistelor care scot în evidență diverse aspecte ale (ne)respectării drepturilor omului în […]
Acces gratuit pentru toți copiii la Grădina Zoologică din Chișinău, pe 1 iunie.
De Ziua Internațională a Copilului, la Grădina Zoologică va avea loc Ziua Ușilor Deschise. Intrarea pentru copii de toate vârstele va fi gratuită. Despre aceasta a anunțat edilul capitalei, Ion Ceban, la o ședință a Primăriei Chișinău, subliniind investițiile municipalității în reabilitarea și modernizarea Grădinii Zoologice, transmite IPN. (Video) Ziua Ușilor Deschise se mai organizează pe […]
Учёба на двух факультетах, журналистика и работа медиатором для общины ромов. В 23 года ей удаётся совмещать все эти обязанности.
Студентка двух факультетов, занятая на двух работах, которые она выполняет с полной отдачей – именно так можно охарактеризовать Феличию Блудой, амбициозную молодую женщину из Комрата. В свои 23 года Феличия является эталоном для своих сверстников и особенно для молодых ромов, которым она показывает, как можно добиться успеха в обществе, полном предрассудков. Они восхищаются ее стремлением […]
Nicio școală auto din Moldova nu corespunde standardelor de acreditare pentru pregătirea șoferilor la categoria ”B”, arată evaluarea MEC.
MEC a evaluat calitatea serviciilor prestate de școlile auto: Majoritatea nu întrunesc criteriile necesare pentru acreditare. Ministerul Educației și Cercetării a efectuat, în premieră, o analiză a calității serviciilor prestate de școlile auto din Republica Moldova. Evaluarea s-a făcut prin prisma ratei de promovabilitate a examenelor pentru permisele auto. Reieșind din datele analizei, nicio școală […]
Perspectivele economice ale Republicii Moldova s-au deteriorat semnificativ în urma invaziei Rusiei în țara vecină, Ucraina.
Deși economia și-a reluat creșterea în 2023, ritmul a fost lent, însoțit de o creștere a sărăciei, (Analiza băncii Mondiale). Perspectivele economice ale Republicii Moldova s-au deteriorat semnificativ în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Deși economia și-a reluat creșterea în 2023, ritmul a fost lent, însoțit de o creștere a sărăciei alimentată de presiunile inflaționiste. […]
Un bărbat a fost trimis pe banca acuzaților pentru că și-ar fi omorât soția, iar pentru a ascunde urmele crimei, a schimbat victima de haine, a machiat-o și a contactat 112, anunțând că a găsit-o moartă.
Procuratura raionului Ialoveni anunță trimiterea în judecată a cauzei penale intentate în privința unui bărbat de 63 de ani, învinuit de omor intenționat, săvârșit asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime. Potrivit acuzatorilor, învinuitul, în luna decembrie 2023, urmărind scopul omorului soției sale, cu care locuia într-un sat din raionul Ialoveni, aflându-se la domiciliu, […]
Admiterea la Universitate va avea loc doar online.
În acest an, înscrierea la programele de licență și masterat din universități se va face exclusiv online. Ministerul Educației spune că acum se fac ultimele ajustări la softul e-Admitere – o platformă unică unde vor fi depuse dosarele. Candidații vor putea aplica la cel mult trei universități, anunță admiterea.md cu referire la Europa Liberă. Potrivit responsabililor de la […]
La doar două luni de activitate, în topul național al echipelor de robotică. Este vorba despre elevii liceului ”Evrica” din Râbnița.
Unul dintre cele mai recent create cercuri de robotică din țară activează la Liceul Teoretic Evrika din orașul Râbnița, amplasat în regiunea transnistreană. Elevi ai singurului liceu cu predare în limba română din raion, pasionați de programare, la doar două luni de activitate au fost nominalizați în secțiunea ”Descoperirea anului 2024” la cel mai mare […]
Așa cum este: Cultura gastronimică, între tradiții pascale veritabile și mese copioase. Ce spun medicii și biserica?
Mese copioase pentru mai multe zile, întinse de sărbătorile pascale au devenit o normalitate pentru moldoveni. Carne, mezeluri, bucate picante și combinatii gastronomice care pot afecta sănătatea și calitatea vieții. *** Cultura gastronomică este o formă de exprimare a diversității culturale locale. Totuși, care este cea mai potrivită combinație de tradiții, care ar lăsa sărbătorile […]
Gestionarea deșeurilor solide din Nordul țării va fi îmbunătățită.
Infrastructura în domeniul managementului deșeurilor solide în Republica Moldova va fi dezvoltată cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În acest sens, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea unui Acord de grant, în valoare de 5,4 milioane de euro, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului. Din contul grantului, vor fi […]
În liniște și siguranță de Paște: recomandările autorităților pentru următoarea perioadă.
În contextul sărbătorilor pascale, cetățenii sunt îndemnați să respecte mai multe recomandări emise de Inspectoratul General al Poliției (IGP), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). În cadrul unei conferințe de presă, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a reamintit șoferilor să respecte prevederile Regulamentului circulației rutiere și să nu […]
Servicii sociale dezvoltate cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației Soros Moldova.
41 de servicii sociale pentru persoanele din grupuri vulnerabile din Republica Moldova au fost create sau îmbunătățite de către organizații ale societății civile, în parteneriat cu autoritățile publice locale și centrale. Activitățile au fost realizate în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de […]
Familia mea. Familia europeană: O campanie care aduce moldovenii mai aproape
Lansată astăzi, campania „Familia mea. Familia europeană” reamintește despre realitatea cruntă din trecutul nu tocmai îndepărtat al Republica Moldova, dar și despre avantajele integrării europene. Campania, care se va desfășura pe parcursul următoarelor două luni, este implementată la inițiativa Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS) și Europe Café, cu […]
Диапазон и степень влияния российской пропаганды на безальтернативный проевропейский курс Молдовы
В преддверии предстоящего референдума о вступлении Республики Молдова в ЕС обсуждаем с Натальей Стеркул, исполнительным директором Ассоциации Внешней Политики (APE), вопросы касающиеся дискредитации проевропейского курса Республики Молдова посредством российской пропаганды и дезинформации. Пророссийские политические деятели уже развернули масштабную кампанию по очернению кишиневских властей и массовой дезинформации о присоединении к ЕС и предстоящем референдуме. Какие основные […]
(video)Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor” a primit primul lot de echipament IT din partea USAID.
Institutul Naţional de Inovaţii în Securitatea Cibernetică „Cybercor”, care urmează să pregătească specialiști în apărarea cibernetică, a primit, primul lot de echipament. Acesta a fost oferit de către Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și este parte a unei donații totale de 600 mii de dolari. Primul lot de echipament conține computere, servere, centre de […]
Autoritãțile din Rezina discută transmiterea a cinci instituții publice, din proprietatea raionului în proprietatea orașului Rezina.
Autoritățile din Rezina consultă public transmiterea a cinci instituții publice, din proprietatea raionului în proprietatea orașului. Este vorba despere Palatul de Cultură „Nicolae Lupov”, Casa De Creație pentru Copii, Biblioteca publică ”Mihai Eminescu”, Școala de Arte Plastice pentru Copi, Școala de Muzică pentru Copii. În ediția ”Ora locală” de azi, aflați cum se desfășoară dezbaterile […]
Recensământ-2024: Peste 640 de mii de oameni au fost chestionați în două săptămâni.
Biroul Național de Statistică informează că, la finele celei de-a doua săptămâni de recenzare (8-21 aprilie), în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor (RPL) au fost recenzate circa 445 de mii de locuințe (inclusiv cele neocupate) și circa 640 de mii de persoane (numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără […]
Вовлеченные и активные, независимо от возраста: история супругов Кириленко из села Казанджик, волонтёров третьего возраста
Держась за руки и помогая другим – так проживают супруги Лариса и Ион Кириленко из села Казанджик Леовского района. Мы познакомились с ними одним мартовским утром, в день 40 Святых. Лариса Кириленко вместе с другими хозяйками занималась голубцами, а Ион Кириленко бережно раскладывал по корзинам различные продукты. Супруги Кириленко, как и женщины, помогавшие готовить блюда, […]
Business ELITA: Ești tânăr, șomer sau nu știi cum să inițiezi o afacere? Crezi că sprijinul este doar pentru cei inițiați? – Această emisiune este pentru tine.
Business ELITA: Ești tânăr, șomer sau nu știi cum să inițiezi o afacere? Crezi că sprijinul este doar pentru cei inițiați? -Atunci ediția de azi este pentru tine. În următoarea ediție Business ELITA, vei afla despre diverse forme de susținere a antreprenorilor în regiunile țării, dar și sfaturile experților, cum ai putea deveni deținătorul micii […]
Campania MEC: ”Fii onest! Nu copia”. În care raioane sute de voluntari vor monitoriza examenele și verificarea testelor?
Ministerul Educației și Cercetării a lansat campania de prevenire a copiatului la examenele de absolvire a gimnaziului. Circa 400 de voluntari și voluntare vor monitoriza exemenele de absolvire a gimnaziului, în cadrul campaniei de promovare a integrității la examene, lansate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE), cu suportul […]
Invitația Ambasadorului Uniunii Europene, Jānis Mažeiks, la evenimentele prilejuite de Ziua Europei: EUROPA EȘTI TU!
ZIUA EUROPEI 2024: „LIBERTATE, PACE, PROSPERITATE – EUROPA EȘTI TU!” Ziua Europei este un prilej de a celebra pacea și unitatea în întreaga Europă. Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu ambasadele statelor membre ale UE, marchează Ziua Europei 2024 în mai multe regiuni din Republica Moldova. Tradiționalul Orășel European va avea loc în […]
Implicați și activi, indiferent de vârstă: povestea soților Chirilenco din Cazangic
Ținându-se de mână și ajutându-i pe alții, așa își trăiesc povestea Larisa și Ion Chirilenco din Cazangic, raionul Leova. I-am cunoscut într-o dimineață de martie, chiar de Sfinții 40 de Mucenici. Larisa Chirilenco, alături de alte gospodine din sat, dădeau ultimul clocot la sarmalele din oală. Iar Ion Chirilenco, cu grijă, așeza în coșuri fel […]
Formațiuni aliate grupului Șor au creat la Moscova Blocul ”Victorie”. PAS: ”sunt trădători de țară”.
La Moscova a fost creat blocul de opoziție „Victorie”. Vicepreședinte PAS: sunt „trădători de țară”. VIDEO Mai mulți politicieni afiliați grupului Șor au creat duminică la Moscova blocul politic „Victorie”, care își propune să unească opoziția împotriva guvernării actuale și să schimbe orientarea pro-europeană a Republicii Moldova prin refacerea relațiilor cu Federația rusă și Uniunea […]
Poliția a găsit tânăra dispărută din Orhei! Corpul neînsuflețit a fost găsit într-o fâșie forestieră.
🔥Corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărute pe 12 aprilie, după ce a urcat într-o mașină de ocazie la Orhei, ar fi fost găsit într-o fâșie forestieră. “Oamenii legii au găsit cadavrul unei tinere cu semnalmente și vestimentație asemănătoare fetei de 19 ani dispărută la Orhei. În timpul acțiunilor masive întreprinse de polițiști și […]
Виктор Бабчинецки – молодой человек, который вдохновляет других молодых людей
В свои 18 лет Виктор Бабчинецки, который уже второй срок возглавляет районный молодёжный совет Шолданешт, стал примером для подражания для молодёжи района. Именно он вдохновляет их и объединяет для проведения различных мероприятий, реализации добрых дел или идей. (видео) Обладая богатым опытом в написании и реализации молодёжных проектов, Виктор и команда Молодёжного совета внесли позитивные изменения […]
Recomandări de la ANSA înainte de procurarea materialului săditor.
Sezonul grădinăritului este în toi. Anume în această perioadă, agricultorii și producătorii casnici au grijă să-și planteze loturile de pământ cu semințe, răsad sau material săditor, care să le asigure produse din plin, calitative și inofensive. Totuși, deseori, în lipsa informațiilor corecte, oamenii cad pradă comercianților care urmăresc propriile interese, fără a ține cont de […]
Victor Babcinețchi – tânărul care inspiră alți tineri
La 18 ani, Victor Babcinețchi, aflat la al doilea mandat în calitate de președinte al Consiliului Raional al Tinerilor din Șoldănești, este un model pentru tinerii din comunitate. El este cel care îi inspiră și îi adună în jurul diferitelor activități, cauze nobile sau idei. (VIDEO) Cu o experiență bogată în scrierea și implementarea proiectelor […]
Recensământul Populației și a Locuințelor din Republica Moldova a început.
Start Recensământului Populației și Locuințelor din Republica Moldova! Exercițiul se va desfășura în perioada 8 aprilie-7 iulie în fiecare oraș și sat din țară. (video) Circa 4 mii de recenzori, urmează să ajungă din casă în casă pentru a colecta date despre populație și caracteristicile ei, precum vârstă, sex, etnie, nivelul educației, ocupația etc., dar […]
Presupusul atac cu drone raportat vineri la Rîbnița. Reacții de la Chișinău, Moscova și Kiev.
Incidentul de la Rîbnița cu o dronă kamikaze care ar fi atacat o unitate militară în zona de frontieră cu Ucraina, reprezintă o provocare susținută de Federația Rusă, susține prim-ministrul Dorin Recean. Declarațiile au fost făcute în cadrul unor declarații de presă pe 6 aprilie. „Este o altă provocarea ordinară, dar haideți să atragem atenția […]
Adrian Lefter din Republica Moldova, desemnat ”Cel mai frumos chip din lume” pe podium la „Future Fashion Faces World 2024” din Turcia
A triumfat la un concurs de frumusețe din Turcia, obținând titlul de cel mai frumos chip din lume. Este vorba de Adrian Lefter, un tânăr din Republica Moldova, câștigătorul celei mai înalte distincții la concursul de frumusețe „Future Fashion Faces World 2024”, desfășurat în Turcia. Tânărul are 23 de ani și este originar din orașul Nisporeni. (VIDEO) Alături […]
Rețeta electronică: pacienții pot merge la farmacie, doar cu buletinul.
Autorități au lansat la nivel național sistemul electronic de prescriere și eliberare a medicamentelor și a dispozitivelor medicale compensate – eRețeta. Pacientul carea îi sunt prescrise medicamente compensate poate merge la farmacie doar cu buletinul ca să le ridice. (video) Rețeta electronică vine să scoată presiunea atât de pe sistemul medical, cât și de pe […]
Parlamentul a cheltuit două milioane de lei pentru deplasări.
Deputații au cheltuit două milioane de lei pentru deplasări. Cheltuielile pentru deplasările de serviciu efectuate în străinătate de către deputați și angajații Secretariatului Parlamentului s-au apropiat de 2 milioane de lei în semestrul II al anului 2023. Într-o analiză, asociația Promo-LEX constată, prin comparația cu anii precedenți, că număr. deplasărilor, precum și cheltuielile suportate pentru […]
ELITA TV își extinde echipa. Vino să ne fii coleg/colegă. Oferim bună comunicare, instruiri și salarii conform legii.
Ești interesat de jurnalism, conținut video sau editare video? Vrei să înveți de la experți naționali și internaționali? Atunci te așteptăm, să extindem echipa ELITA TV: Salarii și onorarii; instruiri practice; experiență de activitate în proiecte și dezvoltare continuă. Scrie un mesaj la adresa tvelitamoldova@yahoo.com sau contactează-ne la numărul 069794519. Inițial vom analiza propunerile candidaților […]
Președintele Parlamentului Igor Grosu cere demisia deputatei PAS, Victoria Cazacu.
Depunerea mandatului de către deputatul Victoria Cazacu este necesară. Declarația a fost făcută de speakerul, Igor Grosu, după ce în dimineața zilei de luni, 1 aprilie, Centrul Național Anticorupție (CNA) a informat despre percheziții la Aeroport într-un dosar de corupție și luare de mită care ar viza fiica unui parlamentar, comunică MOLDPRES. „CNA a informat despre […]
Consiliul Raional Rezina a revenit azi 2 aprilie, în ședință, după o pauză luată vineri 29.03.2024
ȘEDINȚA CONSILIULUI REZINA DIN 29.03.2024, CONTINUĂ AZI, 02.04.2024 În raionul Rezina sunt cel puțin cinci școli cu un număr mai mic de 25 de elevi, inclusiv cu un elev în clasă, iar spoarta lor ar urma să fie decisă azi prin votul consilierilor de la raion. Proiectele de decizii privind lichidare a cinci școli din raionul […]
Ce spun primarii și șefii școlilor care riscă să fie lichidate prin deciciile Consiliului Raional Rezina?
Proiectele Deciziilor de lichidare a cinci școli din raionul Rezina, din nou revin în atenția publică, azi, 1 aprilie 2024. Amintim că vineri pe 29 martie Consiliul Raional Rezina nu a votat deciziile de lichidare a celor cinci școli din raion, opiniile fiind împărțite între aleșii locali: unii optează pentru păstrarea acestor școli, alții încearcă […]
Lichidarea a cinci școli, odihna de vară a copiilor, un nou mandat de consilier… Ce discută azi aleșii locali din raionul Rezina?
ȘEDINȚA CONSILIULUI RAIONAL REZINA din 29.03.2024. Video: partea 1 a ședinței din 29 martie 2024 Video: partea 2 a ședinței din 29 martie 2024 Consilierii raionului Rezina discută Vineri, 25 martie 2024, chestiuni care vizează: 1. Atribuirea mandatului de consilier în Consiliul rаiопаl Rezina dnei Racu Angela, aleasă pe lista Partidului Politic ,,Partidul Dezvoltării și […]
Soarta a cinci școli din raionul Rezina, între lichidare și soluții neidentificate. (audieri publice)
Consiliul raional Rezina desfășoară audieri publice pe subiectele de interes deosebit pentru o parte a locuitorilor din raionul Rezina, pentru a fi propuse spre vot aleșilor locali din raion. Este vorba de proiectele de decizii ce vizează: Situația financiară a cinci instituții de învățământ, dar și lichidarea lor. Astfel, autorii proiectelor de decizii propun lichidarea […]
41 de servicii sociale pentru persoanele din grupuri vulnerabile din Republica Moldova au fost create sau îmbunătățite de către organizații ale societății civile, în parteneriat cu autoritățile publice locale și centrale.
41 de servicii sociale pentru persoanele din grupuri vulnerabile din Republica Moldova au fost create sau îmbunătățite de către organizații ale societății civile, în parteneriat cu autoritățile publice locale și centrale. Activitățile au fost realizate în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de […]
Vizita Ministrei Justiției la Rezina, cu restricții pentru jurnaliști.
Vizita Ministrei Justiției la Rezina, marcată de interes public, deschiderea ministrei pentru comunicare, dar și de restricții pentru jurnaliști din partea comunicatorilor ministerului. Veronica Mihailov-Moraru a vizitat joi mai multe instituții publice, inclusiv penitenciarul din Rezina, a discutat cu judecători, procurori, avocați, notari și executori din raioanele Rezina și Șoldănești. La întrebarea ministrei despre cum […]
Fosta preșdintă a raionului Rezina, Eleonora Graur ar fi fost percheziționată de CNA și PA, care anunță că au descins la un fost deputat în cadrul a două cauze pornite pe spălare de bani, îmbogățire ilicită și fals în declarații.
UDP: Presa scrie că fosta deputată la care au fost efectuate percheziții este Eleonora Graur, deputata a făcut parte din Partidul Democrat, iar mai târziu a aderat la „Pro Moldova”. ELITA TV a contactat numerele de telefon ale fostei deputate pentru a solicita o reacție. Eleonora Graur nu a răspuns nici la unul din numerele de […]
Autoritățile simplifică procedura de înmatriculare a vehiculelor. Care sunt modificările?
Procedura de înmatriculare a vehiculelor va fi simplificată, modernizată și centrată pe cetățean. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Executiv. Proiectul urmărește digitalizarea serviciilor publice și facilitează modul de interacțiune între beneficiari și autorități. Potrivit proiectului, pentru a reduce numărul vizitelor la ghișeu, un șir de acte nu vor mai fi obligatorii, iar […]
(video) Campania pentru predarea benevolă a armelor deținute ilegal, a ajuns la Rezina. Detalii de la Poliția locală.
Inspectoratul de Poliție Rezina, îndeamnă persoanele care dețin arme, muniții sau explozive, să opteze pentru predarea benevolă a acestora. Persoanele care vor preda armele deținute ilegal vor fi scutite de pedeapsa și vor beneficia de o abordare confidențială, a precizat pentru ELITA TV, Andrian Lisnic, ofițer superior al serviciului supraveghere armament și activități licențiate al IP Rezina, comisar. […]
BAC 2024: Au fost publicate testele de exersare pentru examenele de Bacalaureat
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare au publicat testele de exersare pentru candidații la examenele naționale de absolvire, sesiunea 2024. Este vorba de 12 teste pentru testarea națională în învățământul primar, 14 teste pentru examenele naționale de absolvire a gimnaziului și 53 de teste pentru examenul național de bacalaureat. Elevii […]
Tot mai mulți elevi sunt afectați de bullyng. Ce arată un sondaj realizat printre 22 de mii de elevi?
Peste 62% din elevii din R. Moldova au fost martori ai bullyingului în școală, arată rezultatele unui sondaj realizat de Consiliul Național al Elevilor. Chestionarul a fost completat de peste 22.000 de tineri. Tinerii care au realizat chestionarul „Bullying-ul în școli” au obținut peste 22 mii de răspunsuri în perioada 12 februarie – 6 martie, când […]
Piesa „Altă planetă”, un îndemn la toleranță și nediscriminare în societate.
Este în puterea noastră să facem din Terra un loc mai bun, unde orice persoană se simte respectată, iar conceptele de egalitate, toleranță, diversitate sau nediscriminare sunt la ele acasă. Acesta este mesajul piesei „Altă planetă”, lansată pe 1 martie de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și realizată de echipa #ZERODOI. Versurile piesei sugerează, că […]
Poliția face apel pentru predarea benevolă a armelor deținute ilegal, a munuțiilor și materialelor explozive.
Zeci de mii de arme deținute ilegal, cu modificări neautorizate în construcție sau adaptate pentru comiterea de infracțiuni au fost disponibilizate în ultimii 10 ani, prin intermediul unei comisii de stat. Poliția Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să renunțe la arme deținute ilegal, pentru a proteja comunitatea în siguranță. Prin intermediul tuturor serviciilor de supraveghere armament din țară, oamenii legii desfășoară […]
(video)Festivalulul teatral ”La baștina lui Mihai Volontir”, la prima ediție.
Trupe teatrale din Bălți, Soroca, Sângerei, Șoldănești, dar și colective artistice din orașul Rezina au participat la prima ediție a Festivalului național teatral ,,La baștina lui Mihai Volontir”. Evenimentul a avut loc în localitatea Glinjeni din raionul Șoldănești. Sala Căminului Cultural a fost neîncăpătoare pentru publicul amator de teatru. Unii spectatori au urmărit în picioare […]
(video) Accident rutier în centrul orașului Rezina. Detalii, în știre.
Azi la ora 12:45 un accident rutier a avut loc în centrul orașului Rezina, pe strada Şciusev. “Investigațiile preliminare la fața locului, au constatat că șoferul în vârstă de 38 de ani, care se afla la volanul unui automobil de model ,,Land Rover”, nu s-a asigurat corespunzător în timp ce efectua manevra de mers cu […]
Premierul Recean, despre decizia de a exprima protest Rusiei privind deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană.
Premierul Dorin Recean a comentat marți decizia Republicii Moldova de a exprima protest Federației Ruse în legătură cu deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană a țării noastre, transmite MOLDPRES. „Republica Moldova întotdeauna solicită să fie respectată și corespunzător, asta înseamnă respect față de cetățenii țării noastre. Statul acționează acolo unde poate să controleze mediul și […]
BNM invită copii și tineri la activități de educație financiară în campania ”Global Money Week”.
Banca Națională a Moldovei (BNM) dă startul mai multor activități de educație financiară în cadrul campaniei internaționale „Global Money Week”. Detalii, în știrea video.
Expert WatchDog, despre riscurile evaluate de SIS: este o ingerință fără precedent, dar este abia începutul.
Expertul WatchDog, Andrei Curăraru, despre riscurile descrise în raportul prezentat marți la Chișinău de conducerea Serviciului de Informații și Securitate: reprezintă ”…o ingerință fără precedent, dar este abia începutul”. Expertul explică Profilul forțelor politice pro-ruse în Moldova și descrie câteva grupuri distincte de actori – în primul rând, fiind vorba despre politicienii proruși deschiși care sunt […]
Șeful SIS: Rusia vrea să compromită prezidențialele și referendumul privind aderarea la UE. Șor, principalul actor implicat. (Doc/video)
Alexandru Musteața, directorul Serviciului de Informații și Securitate, a susținut o conferință de presă în care a prezentat informații deținute de către instituție, care indică asupra „unui nivel fără precedent al intensității acțiunilor săvârșite de către Federația Rusă, orientate la ancorarea Republicii Moldova în spațiul său de influenţă”. Directorul SIS a prezentat informațiile deținute de […]
Și-a dat demisia după ce l-a depunctat „..din greșeală” pe unul dintre candidații la funcția de procuror general, fiind viciat concursul. Olesea Vîrlan, fără calitate de membru al CSP.
Olesea Vîrlan, membra Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și-a dat demisia după ce l-a depunctat „…din greșeală” pe unul dintre candidații la funcția de procuror general, provocând astfel anularea concursului. Cererea acesteia a fost anunțată azi la ședința CSP. (4.03.2024) CSP a examinat cererea Olesei Vîrlan în lipsa acesteia și a luat act de demisia […]
Un oficial american de rang înalt, în vizită la Tiraspol.
Christopher Smith, un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat al SUA, s-a aflat marţi la Tiraspol, unde a avut o întrevedere cu liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, transmite IPN, citând presa din România. Deplasarea a avut loc în ajunul așa-zisului congres al deputaților de toate nivelurile din regiune, care a […]
Integrarea europeană: între beneficii economice și provocări: AȘA CUM ESTE
Care sunt perspectivele economice în calea Republicii Moldova spre UE? Discutăm așa cum este despre integrare europeană și perspective pentru afaceri. O bună parte din Guvernul de la Chișinău este acum antrenată în pregătirea procesului de negocieri pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, – proces care ar trebiui să înceapă în scurt timp – în primăvară. […]
Oficial din Departamentul de Stat SUA a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu premierul Dorin Recean.
Oficial din Departamentul de Stat SUA a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu premierul Dorin Recean. (VIDEO) Președinția: Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Secretarul adjunct al Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA, Christopher W. Smith Președintele Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher W. […]
ELITA POLITICĂ: interviu cu Ambasadorul Jānis Mažeiks, Șeful Delegației UE la Chișinău 23 02 2024
Новое интервью с послом Янисом МАЖЕЙКС, главой Представительства Европейского Союза в Республике Молдова. Мы обсудили актуальные вопросы, подготовку переговоров о вступлении в ЕС, риски дестабилизации, изменения в ближайший период, развенчивали ложь и мифы. Главные темы выпуска: ПОСОЛ ЯНИС МАЖЕЙКС РАЗВЕНЧИВАЕТ МИФ ШОРА О “РФ, КАК СТРАТЕГИЧЕСКОМ ПАРТНЕРЕ МОЛДОВЫ” РЕСПУБЛИКА МОЛДОВА ГОТОВИТСЯ К ПЕРЕГОВОРАМ О ВСТУПЛЕНИИ […]
Șase persoane și o asociaţie din Republica Moldova se regăsesc pe noua listă de sancţiuni aprobată astăzi de Consiliul Uniunii Europene. Despre cine este vorba?
Republica Moldova: șase persoane și o asociație, pe lista de sancțiuni pentru subminarea statului de drept, stabilității și securității în țară. Despre cine este vorba? Consiliul a impus astăzi măsuri restrictive împotriva a șase persoane și a unei organizații responsabile de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova. – Josep Borrell, Înaltul Reprezentant pentru […]
Un nou model de escrocherie! Poliția atenționează cetățenii!
Inspectoratul General al Poliției atenționează cetățenii că, pe adresele electronice sunt distribuite în continuare mesaje cu conținut fals. Mesajele de la escroci conțin chiar și logourile instituțiilor publice și numele conducătorilor acestora, – infractorii cibernetici folosesc aceste metode pentru a spori credibilitatea escrocheriei, precizează IGP. Infractorii expediază pe e-mail o citație falsă în care destinatarul este […]
MEC: Școlile din Rezina, în lista din 8 raioane cu semne mari de întrebare privind corectitudinea desfășurării examenelor de absolvire.
MEC va trimite observatori în anul curent la examenele de absolvire în raioanele Rezna, Șoldănești, Briceni, Cahul, Cantemir, Cimișlia, Drochia, Dubăsari. ”Degeaba le vorbim copiilor despre valori, dacă în practică ei văd altceva. Ministerul Educației a efectuat o analiză detaliată privind rezultatele comparative ale examenului de clasa a 9a și examenului de bacalaureat pentru aceeași […]
Guvernul a aprobat repartizarea banilor din Fondul Rutier.
Aproape 6000 km de drumuri publice naționale urmează să fie întreținute și reparate în anul curent. Executivul a aprobat Programul privind repartizarea mijloacelor Fondului rutier pentru drumurile publice naționale. Din suma totală de 1,6 miliarde de lei, aproape 367 milioane de lei vor fi alocați pentru întreținerea curentă a drumurilor publice naționale pe timp de […]
Opt mii de persoane vor să studieze limba română.
Aproape opt mii de persoane s-au înscris deja la programul național privind studierea limbii române. Cursurile sunt destinate adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Acestea sunt gratuite, iar cheltuielile vor fi acoperite din bugetul de stat. (Video) Cursurile gratuite de învățare a limbii române pentru persoanele […]
Ajutor din Romania: Zece milioane de euro pentru autoritățile locale din RM.
Guvernul României a deblocat 10 milioane de euro din fondul de urgență a prim-ministrului ca ajutor administrațiilor locale pentru dezvoltarea mediului rural din Republica Moldova. România acordă 10 milioane de euro pentru administrațiile locale și pentru dezvoltarea mediului rural din Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat premierul român, Marcel Ciolacu, la sesiunea ordinară a Adunării […]
SERVICIU DE CREȘĂ SOCIALĂ, ÎN SPRIJIN PĂRINȚILOR AFLAȚI ÎN DIFICULTATE DIN DIVERSE MOTIVE, LA REZINA: Care sunt cerințele către potențialii beneficiari?
În orașul Rezina a fost lansat primul serviciu de zi pentru copii cu vârste între 4 luni și 3 ani. Centrul de creșă socială din Rezina este al 10-lea serviciu de acest tip, deschis în Republica Moldova cu susținerea organizației Copil Comunitate Familie. Care sunt criteriile pentru potențialii beneficiari ? Detalii, în reportajul ELITA TV […]
Peste 200 de bugetari fără salarii pentru decembrie 2023 și deficit bugetar, în raionul Rezina. Ministerul Finanțelor: vom reveni în scurt timp cu o reacție .
( în actualizare): CONSILIUL RAIONAL REZINA, ÎNTRE REFORME ȘI DEFICIT BUGETAR ȘI PENALITĂȚI ZILNICE Consiliului raional Rezina a publicat miercuri o adersare către Președintelui Republicii Moldova, Doamnei Maia Sandu, Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Domnului Igor Grosu și Ministerului Finanțelor Republicii Moldova, Domnului Petru Rotaru, în care le solicită să intervină pentru a remedia deficitul bugetar pe care îl înregistrează. Solicitat de […]
Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunță încasări de peste 8,4 milioane de lei – taxe vamale plătite de companii de peste Nistru.
Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunță încasări de peste 8,4 milioane de lei – taxe vamale plătite de companii de peste Nistru. În perioada 22 – 28 ianuarie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 741,3 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la […]
Emisunile ELITA TV pentru ucrainenii strămutați în Moldova, aprecieate și la Edineț: ”Ați făcut o treabă grozavă”
Moldoveni din raioanele Rezina, Edineț, Orhei, dar și oaspeții ucraineni din regiunile Odessa, Cernăuți, Kirovograd, Hmelnițki și Sumî au participat la o seară de romanțe ”Bună seara, suntem la Rezina!”, unde au comunicat și au cântat romanțe în limbile română și ucraineană. Scopul evenimentului ”Bună seara, suntem la Rezina!” a fost unul de socializare prin […]
Вечір романсів: ДОБРИЙ ВЕЧІР, МИ В РЕЗІНІ.
ДОБРИЙ ВЕЧІР, МИ В РЕЗІНІ: ВЕЧІР З РОМАНСАМИ ТА СПІЛКУВАННЯМ МОЛДОВАН ТА УКРАЇНСЬКИХ ГОСТЕЙ – УКРАЇНЦІ З ОДЕСИ, ЧЕРНІВЦІВ, КІРОВОГРАДА, ХМЕЛЬНИЦЬКОГО ТА СУМИ, МОЛДОВАНИ З РЕЗІНИ, ОРХЕЯ ТА ЄДИНЦІВ. 🎼 «Вечір романсів в Резіні» має на меті сприяти гарному спілкуванню через найкрасивіший літературно-музичний жанр – «Її величносте Романс», а також через обмін досвідом між місцевими […]
A fost înregistrat un grup de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea inițierii procedurii de amalgamare voluntară a două localități
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în cadrul ședinței de astăzi, grupul de inițiativă, în număr de 32 de persoane, pentru colectarea semnăturilor în vederea inițierii procedurii de amalgamare voluntară a satului Floreni din raionul Anenii Noi cu orașul Sîngera din municipiul Chișinău. Potrivit CEC, Examinând documentele prezentate, Comisia a constatat că procedura de constituire […]
Ce decizii au aprobat consilierii raionali din Rezina la ședința de joi, 25 ianuarie?
Consilierii discută Joi, 25 Ianuarie 2024, chestiuni care vizează: 1. Atribuirea uпоr mandate de consilier în Consiliul rаiопаl Rezina. 2. Aprobarea raportului privind executarea bugetului raional pentru апul 202З. 3. Alocarea mijloacelor financiare din soldul disponibil. 4. Rectificarea Bugetului Raional Pentru Anul 2024. 5. Aprobarea Regulamentului privind constituirea Fondului de rezervă al consiliului raional rezina […]
AUDIERI PUBLICE: TRANSMITEREA UNOR BUNURI DIN PROPRIETATEA RAIONULUI, ÎN PROPRIETATEA ORAȘULUI REZINA. Despre ce bunuri este vorba?
Consiliul raional Rezina organizează audieri publice pe marginea proiectului de Decizie nr.1/10 ,,Cu privire la acordul transmiterii din proprietatea raionului Rezina în proprietatea or. Rezina a unor bunuri”. Potrivit comunicatului publicat pe pagina oficială a Consiliului raional Rezina, este vorba de bunuri imobile amplasate în locul fostului Liceu teoretic ”Ștefan Cel Mare” din oraș. Autoritățile […]
Sergiu AGA, Consilier cultural la Mitropolia Basarabiei, despre seara cu romanțe organizată de ELITA TV, la Rezina:
Sergiu AGA, Director la Asociaţia Umanitară ”Filantropia Creștină”, Consilier cultural la Mitropolia Basarabiei, despre seara cu romanțe organizată de ELITA TV, la Rezina: ”La Rezina, s-a desfășurat o serată culturală de excepție, „O seară de romanțe la Rezina”, un eveniment de suflet, îmbogățit de spiritul românesc și susținut generos de Guvernul Japoniei. Organizat de ELITA TV și coordonat de […]
Як соціалізують молдовські та українські жінки в Шолденешть та Резіні: Cum socializează femei din Rezina și Șoldănești și ucrainencile strămutate din Odesa? De la schimb de experiențe, la schimb de tradiții culinare.
Ucr/rom.: Як соціалізують молдовські та українські жінки в Шолдeнешть та Резіні. У передачi беруть участь: Фелічія Катрініч, президенка Асоциацîi «Renaștere C» із Шолданешт, у рамках програми «Стійкість громадянського суспільства та засобів масової інформації у відповідь на війну в Україні» Анастасія Шайхутдінова, хореограф з Одеси, тимчамово проживаюча в Резiне – героїня репортажів Еліта ТВ повідомляє про залучення […]
Cinci localități din raionul Rezina rămân parțial deconectate de la energia electrică. Care este situația în țară?
Situația în țară în urma condițiilor meteo nefavorabile. Potrivit informațiilor oferite de furnizorii de energie electrică către dimineața zilei de 10 ianuarie 2024 mai rămân parțial deconectate de la energia electrică 5 localități din raionul Rezina. Satele Lalova, Cuizăuca, Otac, Bușăuca și Roșcani urmează a fi reconectate. Echipele specializate întreprind acțiuni necesare pentru reconectarea energii […]
Taxe vamale pe principii generale pentru toți agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană.
Toți agenții economici din Republica Moldova, inclusiv cei care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, din regiunea transnistreană – vor achita taxa vamală pe principii generale. Începând din 01 ianuarie 2024, odată cu intrarea în vigoare a Codului vamal al Republicii Moldova (nr. 95 din 24.08.2021), toți agenții economici, inclusiv cei din regiunea […]
Autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița, prelungită cu încă 10 luni.
Agenția de Mediu a eliberat două autorizații pentru Uzina Metalurgică de la Râbnița. Una este pentru gestionarea deșeurilor, iar alta pentru emisia în atmosferă a poluanților de la sursele fixe de poluare. Ambele sunt valabile până pe 20 octombrie 2024, transmite IPN. Potrivit șefului Inspectoratului de Mediu, Ion Bulmaga, săptămâna trecută, inspectorii de mediu au […]
Aparate de muls vaci, utilaje de distrus ambrozia…Cum se dezvoltă satele grație fondurilor europene prin GAL-uri: GAL ”Stejarii Strămoșești”
Acum câțiva ani în puține sate găseai aparate de muls vaci, o prisacă modernă sau echipamente de distrus ambrozia. În ultimii 2 ani, toate acestea, de rând cu turnuri de apă, noi terenuri de joacă pentru copii și diverse proiecte de pentru localnici, fac transformări în satele din regiune, grație GAL-urilor și cu finanțare europeană. În […]
Marja maximă aplicată pentru creditele Prima Casă va rămâne la nivelul de 3% anual.
Mărimea marjei maxime, pe care creditorii o vor putea aplica pe parcursul anului 2024 pentru creditele garantate de către stat în cadrul Programului Prima Casă, ar urma să rămână în mărime de 3% anual. În anii 2022-2023, băncile au aplicat o marja maximă similară. Un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens a fost […]
Gospodine din Ucraina și Moldova fac schimb de tradiții culinare la Șoldănești.
rom: Peste 60 de persoane refigiate din Ucraina la Șoldănești și cetățeni ai Republicii Moldova socializează și învață cum să acceseze ore de studiere a limbii române, vizitează mănăstiri și alte destinații turistice, iar gospodineșe femeile ucrainenence și gospodinele din raion fac schimb de tradiții culinare. Echipa ELITA TV a mers la Șoldănești în ajunde […]
Poveste: Elena, finansistă de profesie s-a refugiat din Odesa la Soroca, unde face voluntariat. /”Війна навчила нас знову жити в Молдові”
versiune în limba română: Femeile refugiate din Ucraina își oferă sprijin reciproc prin intermediul diferitor programe, inclusiv de voluntariat. ”De aici, peste Nistru se vede țara mea. Iat-o Ucraina, dar nu o poți ajunge…” Detalii, în reportajul ELITA TV. (Video) RĂZBOIUL I-A ÎNVĂȚAT SĂ-ȘI REIA VIAȚA DE LA CAPĂT: Elena Boțul este printre primii ucraineni […]
Incluziunea persoanelor în etate și a femeilor ucrainence la Rezina-Soroca-Chișinău, așa cum este:
ІНТЕГРАЦІЯ ЖІНОК ТА ЛІТНІХ ЛЮДЕЙ, ПЕРЕСЕЛЕНИХ ДО МОЛДОВИ Зараз у Республіці Молдова перебувають понад сто тисяч українців. Близько 25 800 осіб користуються статусом тимчасового захисту, запропонованим владою Республіки Молдова. Жінки та дівчата складають 57 відсотків осіб, які зараз знаходяться під тимчасовим захистом на території Республіки Молдова, а 14 відсотків осіб, які перебувають під тимчасовим захистом […]
A fost lansat ART-HABul studenților de la specialitatea “Producție Multimedia” din cadrul FJȘC.
A fost lansat ART-HAB-ul studenților de la specialitatea Producție Multimedia din cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM. Evenimentul a fost marcat și prin inaugurarea expoziției “CONTRAST” semnată de studentul Radu Cernopolc. (VIDEO) ART-HUBul studenților de la specialitatea Producție Multimedia este locul unde pot fi admirate diverse produse creative (expoziție de fotografie, pictură, cărți […]
Limbajul comun, fără limbaj de ură: ucrainenii învață limba română. Як проходить урок румунської мови з дорослими українцями в Орхей, а також з українськими учнями в Басарабяска?
ROM/UCR: Limbaj comun, fără limbaj de ură: Ucrainenii învață limba română, AȘA CUM ESTE. ”Au un comportament obraznic față de moldoveni, încearcă să-și impună viziunile și limba…” așa zvonea presa rusă despre ucraineni ajunși în RM chiar de la începutul invaziei FR în Ucraina, când sute de mii cetățeni din țara vecină s-au refugiat în […]
Як українські студенти вивчають румунську мову в російськомовних громадах Молдови? Basarabeasaca. Cum elevii ucrainenii studiaza româna în comunități vorbitoare de rusă din Moldova?
україномовна версія: Як українські студенти вивчають румунську мову в російськомовних громадах Молдови? Вже другий місяць у ліцеї «Гоголя» м.Басарабяска проводяться заняття з румунської мови для дітей вимушених переселенців з України. Чи подобається учням новий предмет і як відбувається процес навчання, дивіться в нашому репортажі З кожним уроком маленька Ксенія все впевненіше читає слова румунською мовою. Разом з […]
Uniunea Europeană deschide negocierile cu Republica Moldova.
🔺Președinta Maia Sandu: „Uniunea Europeană a zis „da” pentru țara noastră” Șefa statului anunță despre decizia pozitivă venită de la Consiliul European: „Dragi moldoveni, felicitări! Decizia de azi de a deschide negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este victoria noastră a tuturor. Uniunea Europeană a zis „da” pentru țara noastră, a zis „da” […]
Doctori fără frontiere la Nistru: istoria unei familii de tineri medici, între dedicație și oferta statului.
Fiecare al doilea medic angajat la Spitalul din Rezina vine de pe malul stâng al râului Nistru, traversând puncte de control instituite de autoritățile de la Tiraspol după războiul transnistrean. ”Permanent trecem cu gândul că ar fi bine să fie trecerea liberă, să te simți în siguranță și ar fi bine să fie fără frontiere.”, […]
Noi reguli la impozitarea coletelor trimise de moldoveni de peste hotare.
Autoritățile au propus reducerea până la 45 de euro a plafonului pentru impozite la coletele trimise de persoane fizice din străinătate către persoane fizice din Moldova. Norma va fi introdusă în noul Cod Vamal, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024. (VIDEO) În ce privește la plafonul pentru bagajul neînsoțit expediat de o persoană fizică către […]
Consiliul raional Rezina a fost constituit în noua componență aleasă.
Joi, în ședința de constituire a Consiliului raional Rezina, aleșii locali au luat act de Hotărârea CECE privind atribuirea mandatelor de consilier, au inițiat constituirea fracțiunilor în Consiliul raional Rezina, dar și a comisiilor consultative de specialitate. Amintim că în rezultatul alegerilor locale din 5 noiembrie, în Consiliul raional Rezina au fost validate mandatele următorilor […]
Ședința de constituire a Consiliului raional Rezina în noua componență. Când va avea loc?
CEC a stabilit data ședințelor de constituire a șapte consilii raionale În cadrul ședinței de astăzi, Comisia Electorală Centrală a aprobat data și ora pentru convocarea în prima ședință a consilierilor din cadrul unor consilii raionale. Astfel, pe data de 27 noiembrie 2023, începând cu ora 10:00, se vor convoca în ședință consilierii consiliului raional Cantemir. Consilierii consiliilor […]
Gradele de vulnerabilitate energetică vor fi atribuite de sistem începând cu 26 noiembrie, iar cererile nevalidate trebuie corectate sau depuse la registrator.
În legătură cu informațiile eronate care au apărut în spațiul public, Ministerului Muncii și Protecției Sociale vine cu următoarele precizări. Gradele de vulnerabilitate energetică vor fi atribuite de către sistemul informațional începând cu 26 noiembrie, iar cetățenii vor putea afla gradul lor de vulnerabilitate la sfârșitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie, accesând cabinetul […]
Tineri și tinere din orașul Rezina și suburbii sunt așteptați la evenimente dedicate Zilei Naționale a Tineretului.
Primăria orașului Rezina invitî tineriii și tinerele din orașul Rezina, satul Ciorna, satul Boșernița și Stohnaia să participe la o serie de activități cu prileșul Zilei Naționale a Tineretului. Autoritatea publică locală anunță, într-un comunicat despre mai multe acţiunil dedicate tinerilor, care se vor desfășura pe întreg parcursul lunii curente noiembrie. Este vorba, în primul rând […]
Indemnizația unică la nașterea copilului va crește aproape dublu.
Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată până la 20 de mii de lei. Un proiect în acest sens al Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) este propus consultărilor publice pe platforma particip.gov.md. Astfel, MMPS propune o majorarea a plății aproximativ de două ori: de la 10 932 de lei la 20 000 de […]
Incident în ziua alegerilor. Ar fi amenințat cu arma un polițist la Rezină, cerându-i să părăsească paza buletinelor de vot.
Incident în raionul Rezina: La Saharna Nouă, un bărbat ar fi amenințat cu arma un polițist în ziua alegerilor.
Peste 40 la sută dintre rezineni au votat către ora 16:50.
Peste 15 mii de rezineni au participat la alegerile locale către acest moment, ceea ce reprezintă pete 40 % din numărul celor incluși în listele electorale, arată datele Comisiei Electorale Centrale. (ora 16:50) Cei mai active sunt femeile – peste 53 dintre alegători , respectiv 47 % fiind bărbați. Cei mai activi alegători și alegătoare sunt cei […]
Alegeri locale: Până la ora 15.00 au votat 30% dintre alegătorii înscriși în listele electorale
30% dintre alegătorii înscriși în listele electorale au votat către ora 15:00 a zilei de 5 noiembrie, anunță CEC: Comisia Electorală Centrală anunță că, până la ora 15.00, și-au exercitat dreptul la vot peste 820 mii de alegători sau peste 30 % din numărul celor incluși în listele electorale. Localitatea cu cea mai ridicată prezență […]
🔺Comisia pentru Situații Excepționale a dispus anularea înregistrării concurenților electorali desemnați de partidul politic „Șansa” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie. Comisia Electorală Centrală va asigura informarea birourilor electorale ale secțiilor de votare, până la sfârșitul zilei de 4 noiembrie 2023, despre necesitatea aplicării ștampilei cu mențiunea „Retras” în toate buletinele de vot, […]
Înregistrarea lui Petru Druța, candidat PP ’’Șansa” la funcția de primar al c.Țareuca, raionului Rezina, anulată.
Consiliul electoral de circumscripție comunal Țareuca a anulat înregistrarea listei de candidati la funcția de consilier in consiliul comunei Tareuca din partea Partidul Politic ’’Șansa”, inregistrata prin Hotărârea nr.9 din 06 octombrie 2023. Autoritatea electorală locală a anulat și înregistrarea candidatului din partea Partidul Politic ’’Sansa”, la funcția de primar al comunei Tareuca, raionului Rezina, dlui Petru Druța, înregistrat […]
Mikro Kapital: „Antreprenor, îți venim în ajutor pentru a-ți sprijini dezvoltarea afacerii tale”
(P) În fața instabilității economice și a creșterii costurilor, Mikro Kapital Moldova a luat inițiativa de a sprijini agenții economici hotărâți să își dezvolte afacerile. Astfel, instituția financiară a lansat campania promoțională, care are scopul de a susține întreprinderile mici si mijlocii. Ceea ce face această ofertă deosebit de atractivă este reducerea de până 5% […]
AȘA CUM ESTE, angajarea la muncă și antreprenoriat a persoanelor temporar strămutate din Ucraina în Moldova. Про працевлаштування переміщених осіб з України, ТАК ЯК Є
Chiar dacă nu mai este o noutate de ultima oră, Criza refugiaților, generată de invazia Federației Ruse în Ucraina, continuă să aibă impact asupra Republicii Moldova. E adevărat că partea acută a crizei a fost depășită, Moldova a devenit gazda a mii de ucraineni – dar vine timpul să vedem ce fac și cum se descurcă […]
CEC a obligat unele consilii electorale de circumscripție să examineze anularea înregistrării candidaților desemnați la funcția de primar și consilier din partea Partidului Politic ”ȘANSĂ”
Comisia Electorală Centrală a luat act de sesizările organelor de drept privind acțiunile ilicite ale Partidului Politic ”ȘANSĂ” în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Comisia a constatat încălcarea de către reprezentanții Partidului Politic ”ȘANSĂ” a prevederilor legislației electorale sub aspectul modului de finanțare a campaniei electorale, corupere a alegătorilor […]
Subiectele rundei IV de dezbateri electorale la ELITA TV: Infrastructura orașului Rezina. Problemele suburbiilor. Oferta candidaților pentru tineri.
O nouă rundă de dezbateri le oferă candidaților oportunitatea de a-și expune viziunile prvind problemele orașului, iar cetățenilor -posibilitatea de a înțelege mai bine oferele electorale. Subiectele rundei IV de dezbateri electorale sunt: Infrastructura orașului Rezina. Problemele suburbiilor. APL, în serviciul cetățeanului. Oferta candidaților pentru tineri. La dezbateri participă candidații și candidatele pentru funcția de primar al orașlui REZINA: […]
Tema rundei III de dezbateri electorale este ”Rezina, între dezvoltare economică și probleme ecologice”
În primele 2 runde am studiat profilurile candidațior și programele electorale. O nouă rundă de dezbateri le oferă candidaților – oportunitatea de a-și expune viziunile prvind problemele orașului, iar cetățenilor -posibilitatea de a înțelege mai bine oferele electorale. Tema rundei III de dezbateri electorale este ”Rezina, între dezvoltare economică și probleme ecologice”: Care sunt viziunile candidaților și soluțile lor […]
Coregrafă din Odesa, voluntară și Beauty braider la Rezina. Хореограф з Одеси, волонтер та Б’юті-брайдер у Резіні.
ucr/rom***Anastasia, din Odesa, coregrafă de profesie. După invazia armatei ruse în Ucraina, Nastea s-a strămutat la Rezina cu familia și pisoiul. Acum face voluntariat și a deschis o mică afacere în domeniul Beauty braiding. Reporterii ELITA TV au ieșit cu ea la o plimbare și au aflat cum se descurcă femeia? Vă arătăm, în reportajul […]
Cum socializează copii ucraineni și moldoveni la Rezina? (video)Заходи з соціалізації для молдовських та українських дітей, у Резіні.
україномовна версія: ЗАХОДИ З СОЦІАЛІЗАЦІЇ ДЛЯ МОЛДОВСЬКИХ ТА УКРАЇНСЬКИХ ДІТЕЙ, У РЕЗІНІ Понад сто молдавських та українських дітей щомісяця спілкуються в Резінській районній публічній бібліотеці завдяки проекту з реагування на кризу біженців в Україні, який реалізує Асоціація «Amici dei Bambini» у співпраці з Асоціацією бібліотекарів нашої країни. Найбільш затребуваним є Ludobus for Peace – сервіс, який […]
Ajutorul pentru sezonul rece, acordat suplimentar la compensațiile din factură.
În acest an, Guvernul va pune în aplicare un mecanism unificat de compensare. Acesta va include compensații aplicate direct în facturi, pentru familiile care se încălzesc cu energie termică, gaz sau energie electrică, dar și un ajutor financiar sub formă de plată monetară lunară, pentru familiile care utilizează combustibili solizi, de exemplu, lemn și cărbune. […]
Runda 2 de dezbateri electorale: Secțiunea ”Contracandidat”
Cum am concluzionat din analiza profilurilor candidaților, avem avem candidați care își scriu cu erori profesia și denumirea localității unde locuiesc, fie a suburbiilor Rezinei, alții au prezentat Declarații de avere și interese total necompletate – goale. De aceea vrem să-i cunoaștem cât mai aproape. Acum în dezbateri libere vom urmări cine și cum își gestionează eficient timpul dar […]
Runda I de dezbateri electorale: Profilul candidaților, venituri și averi. Program electoral.
ELITA TV lansează dezbaterile electorale pentru alegerile locale din 5 noiembrie, când vom alege primarii și consilierii locali. 11 candidați aspiră la mandatul de primar al orașului Rezina: 5 femei și 6 bărbați. Candidații și candidatele la funcția de primar al orașului Rezina sunt invitați la 4 runde de dezbateri: 2 azi și alte 2 – pe 30 octombrie […]
AȘA CUM ESTE, despre ucrainenii strămutați în Moldova. ТАК ЯК Є, o переселенцяx з України Молдові.
A trecut un an și jumătate de la invazia armatei Ruse în Ucraina și de la începutul crizei refugiaților în Europa, dar în special în Moldova, ca țară vecină. Ca buni vecini, se pare că am depășit etapa acută a crizei refugiaților, dar cum are loc integrarea acestor oameni în societate? Câți dintre noi ne întrebăm CINE […]
ELITA TV invită la dezbateri electorale, candidații și candidatele la funcția de primar al orașului Rezina.
REGULILE ȘI FORMATUL DEZBATERILOR ELECTORALE ORGANIZATE DE POSTUL REGIONAL ELITA TV în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din 05.11.2023. La dezbateri participă doar candidații care au dat curs ivitației, confirmând prezența printr-un mesaj scris la adersa tvelitamoldova@yahoo.com sau un SMS la nr. 069794519. Lipsa, după 48 de ore, a unui asemenea răspuns, va fi calificată […]
Poveste de succes: O nouă linie de producere a hainelor pentru copii a fost lansată la Ungheni, cu susținerea UE și PNUD Moldova.
La Ungheni se confecționează haine pentru copii cu marca „Girofunny”. În spatele acestei afaceri stă Corina Țăranu, o antreprenoare care până a ajunge la propriul brand a prestat servicii de cusut pentru diferite companii din exterior. „Practic, cariera mea a început odată ce am devenit mamă și probabil acest lucru m-a influențat pe parcurs să […]
Modificarea listei de candidați sau retragerea din cursa electorală la alegerile locale generale pot fi făcute până la 26 octombrie 2023
Comisia Electorală Centrală informează că modificări în listele de candidați pot fi făcute cel târziu pe 26 octombrie 2023. Partidele politice și blocul electoral pot solicita schimbarea locului de ordine sau excluderea (retragerea) candidatului din lista înregistrată sau să retragă întreaga listă de candidați la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Decizia privind modificarea […]
Sentință pentru o specialistă din Rezina, în dosarul ”certificatelor de dizabilitate” – 19 episoade de trafic de influență.
Cinci ani de închisoare – pedeapsa primită de o figurantă a cauzei penale cu genericul ,,certificatele de dizabilitate Rezina” Aceasta a solicitat și primit sume ce variau între 4 000 și 18 500 lei, pentru a influența acordarea gradul de dizabilitate. La 16 octombrie 2023, Judecătoria Orhei a pronunțat sentința în cauza penală deferită justiției […]
Parlicov, despre tariful la gaze: Stabil, dar fără premize de a fi redus.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că tarifele la gaze vor rămâne stabile în iarna care vine. După cum relatează „INFOTAG”, într-un interviu acordat Radio Moldova, el a spus că „nu există încă premise pentru reducerea tarifului, dar cu siguranță nu va exista o creștere a tarifelor în următorul sezon rece”. „În ultimele două săptămâni, […]
Alegătorii pot verifica corectitudinea întocmirii listelor electorale, între 16 și 29 octombrie.
Electorala 2023: Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că începând de astăzi, 16 octombrie 2023 și până pe 29 octombrie 2023, alegătorii pot verifica corectitudinea întocmirii listelor electorale, atât în localurile secțiilor de votare, cât și online, accesând pagina https://verifica.cec.md/ Potrivit legislației electorale, alegătorul se poate adresa la biroul electoral al secției de votare, ce corespunde […]
Cinci spitale raionale din Moldova, dotate cu panouri fotovoltaice.
UE investește 500 de mii de euro în instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile a cinci spitale raionale din Republica Moldova. Uniunea Europeană investește 500.000 de euro prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în instalarea de panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de 600 kW pe acoperișurile a cinci spitale din Republica Moldova. […]
Ordinea în buletinul de vot a cocnurenților electorali pentru Consiliul raional Rezina.
La alegerile locale din 5 noiembrie 2023 vor fi aleși aproape 900 de primari și peste 11 mii de consilieri locali. Consiliul Electoral de Circumscripție Electorală Rezina a anunțat rezultatele tragerii la sorți și ordinea de înscriere în buletinul de vot a candidaților la funcția de consilier raional din 5 noiembrie 2023. 13 concurenți electorali – 12 […]
Vocile cetățenilor la Rezina: dezamăgirile oamenilor, dar și aștepările de la alegerile locale generale.
”Mari sunt așteptările”, ”Ne deranjează pomenile electorale”, ”Sunt multe partide, ne va fi dificil să alegem” Vocile care se fac auzite în emisiunile “Așa cum este”, contribuie la diversitate și pluralism de opinii în abordarea realităților la ELITA TV. Moldova are nevoie de vocea poporului, guvernările trebuie să țină cont de aceste voci, iar oamenii trebuie […]
Așa cum este, despre startul campaniei electorale, lista concurenților la Rezina și constatările Promo-LEX.
Pe 5 noiembrie vom alege primarii și consilierii locali în satele și orașele noastre. Campania electorală a început deja și vrem să știm cum? Discutăm AȘA CUM ESTE, despre startul campaniei electorale pentru alegerile generale locale din noiembrie 2023, la ELITA TV! Câți concurenți electorali sunt la Rezina și la nivel național? Constatările observatorilor și […]
„Nu trebuie..”- „Ei, dar ce să fac, dacă omul îmi propune?”. Corupția ne fură viitorul.
”Știu că e mită. Dar dacă omul îți dă o mulțumire, cum s-o refuzi?” Asociația Presei Independente (API) continuă Campanie de promovare a toleranței 0 față de corupție în domeniile educație, sănătate, asistență socială și agricultură. În episodul al doilea al Campaniei API, putem afla istorii ale celor care se fac „nevoiți” să ia mită […]
Raport Promo-LEX: Utilizarea resurselor administrative și acțiuni de corupere, depistate în procesul electoral.
ALEGERI LOCALE 2023: Peste 190 de cazuri de activități cu tentă electorală, înregistrate în ultima lună. În perioada 5 septembrie – 3 octombrie, Misiunea de Observare Promo-LEX a constatat 15 cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative, inclusiv două de utilizare a instituțiilor statului în scopul promovării inițiativelor electorale. Din totalul activităților raportate în perioada […]
Modelul buletinelor de vot pentru alegerile locale din 5 noiembrie a fost abprobat.
ALEGERI LOCALE 2023: Comisia Electorală Centrală a abprobat modelele buletinelor de vot care sunt folosite la alegerea primarilor satelor (comunelor), orașelor (municipiilor) și a consilierilor în consiliile sătești (comunale), orășenești (municipale), raionale în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, informează CEC. Astfel, partea de sus a buletinelor de vot conține pe stânga Stema […]
Ei au salarii și nu au nevoie de mulțumirea ta. Corupția ne fură viitorul.
– Ei, așa ca o mulțumire, înțelegi? – Ei au salarii și nu au nevoie de mulțumirea ta. Asociația Presei Independente (API) a lansat o Campanie de promovare a toleranței 0 față de corupție în domeniile educație, sănătate, asistență socială și agricultură. În primul episod al Campaniei API, protagoniștii abordează ”justificările” celor care dau mită […]
Elevi, amatori de turism de la Liceul “Evrika” din Râbnița vizitează destinații de pe ambele maluri ale Nistrulu.
AMATORI DE TURISM, LA LICEUL EVRIKA DIN RÂBNIȚA Turism de Weekend și studierea noilor destinații din Republica Moldova, pentru elevii Liceului teoretic Evrika din orașul Râbnița, care frecventează Cercul de turism al instituției. Chiar în prima lună a noului an de studii, circa 12 elevi ai claselor a zecea și a douăsprezecea, au ajuns la o […]
Cine aspiră la mandate în Forul Legislativ al orașului Rezina?
ALEGERI LOCALE 2023: Consiliului Electoral de Circumscripție Electorală Rezina nr. 26/1 a publicat listele candidaților înregistrați la funcția de consilier in Forul Legislativ al orașului Rezina – Consiliul Orășenesc Rezina. Este vorba de patru formațiuni politice: Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, cu 12 candidaturi: 7 femei și 5 bărbați. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, cu […]
Apelul CEC la startul oficial al campaniei electorale.
ALEGERI LOCALE 2023: CEC: În alegeți se pledează pentru combaterea discursului de ură, sexismului și a violentei pe bază de gen. Comisia Electorală Centrală, odată cu startul campaniei electorale pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, notează, într-un comunicat de presă, că va urma o perioada de desfășurare a agitației electorale, în care fiecare concurent […]
Asociațiile de părinți ar putea fi lichidate, iar doritorii ar putea dona școlilor, 2 la sută din impozitul anual.
Persoanele fizice vor putea transfera 2% din impozitul anual pe venit direct către instituțiile de învățământ general și profesional-tehnic, așa cum o fac acum pentru organizațiile ne-guvernamentale și cultele religioase. Prevederile în cauză, care se conțin într-un proiect de lege, urmează să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2024. Totodată, până pe 1 septembrie a […]
Atmosfera preelectorală, așa cum este, la Rezina. Vocile cetățenilor înainte startul cursei electorale.
Pe 5 noiembrie ne vom alege primarii și consilierii, iar azi discutăm despre atmosfera preelectorală în regiunile țării. Discutăm AȘA CUM ESTE, despre alegerile generale locale din noiembrie 2023, la ELITA TV! *** Căutăm răspunsuri împreună …și ne alegem elita politică în localitățile noastre! *** Pe 5 noiembrie ne vom alege primarii și consilierii, iar […]
Grădinița de copii din Ignăței, Rezina renovată termic cu circa un milion de lei. La ce a contribuit finanțarea?
Grădinița de copii din localitatea Ignăței, raionul Rezina a fost renovată termic cu susținerea Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE). Proiectul a fost susținut în cadrul Apelului Apel de propuneri de proiecte Nr.1 în domeniul Eficienţei Energetice şi valorificării Surselor de Energie Regenerabilă,comunică AEE. Potrivit sursei, din bugetul total al proiectului de 950 314,69 de lei, finanțarea Agenției […]
Maia Sandu a cerut, de la tribuna ONU, retragerea trupelor ruse din Republica Moldova și distrugerea munițiilor din depozitele de la Cobasna.
Maia Sandu a cerut, de la tribuna ONU, retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse din Republica Moldova. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit ieri de la tribuna Organizației Națiunilor Unite despre viitorul țării noastre în Uniunea Europeană și a cerut retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse din stânga Nistrului. În discursul rostit […]
Guvernul a publicat primul Raport național privind implementarea Agendei de Dezvoltare Durabilă.
Republica Moldova este ferm angajată în implementarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030, iar autoritățile depun efort pentru eliminarea tuturor formelor de sărăcie, combaterea inegalităților și abordarea problemelor schimbărilor climatice. În acest an, Guvernul a elaborat primul Raport național de progres privind implementarea Agendei de Dezvoltare Durabilă, necesar pentru a analiza rezultatele înregistrate și a interveni […]
Azi începe înregistrarea candidaților pentru alegerile locale. Cine sunt membrii Consiliului electoral de circumscripție electoral raional Rezina?
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit componența numerică și a confirmat componența nominală a consiliului electoral de circumscripție electorală municipale Chișinău și Bălți a consiliilor electorale de circumscripție raionale. Astfel, în componența nominală a Consiliului electoral al circumscripției electorale (CECE) raionale Rezina nr. 26, din 11 membri : Socol Ruslan – președinte, master în drept, numit în […]
MEC a premiat participanții pentru note de „9” și „10” la Marea Dictare Națională. O rezineancă, printre premianți.
Ministerul Educației și Cercetării a premiat marți participanții care au luat note de „9” și „10” la Marea Dictare Națională. Trei studente, o profesoară de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Chișinău, dar și o cercetătoare științifică, sunt cele cinci învingătoare ale primei ediții a „Marii Dictări Naționale”, organizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) […]
Secretarul general al Guvernului, Artur Mija: „Prioritatea zero este să avem alegeri libere și corecte”
Instituțiile statului nu vor tolera tentativele de subminare a democrației și ordinii constituționale în cadrul scrutinului din 5 noiembrie curent, iar orice încercare de a denatura votul cetățenilor va fi sancționată. În cadrul unei conferințe de presă, secretarul general al Guvernului, Artur Mija, a vorbit despre acțiunile întreprinse de Executiv pentru evitarea fraudelor electorale. „Prioritatea […]
O treime din orașul Rezina, fără apă la robinet. ce spune SCL ?
O treime din orașul Rezina a rămas fără apă la robinet, după ce Î.M. „Servicii Comunal-Locative” Rezina a anunțat sistări de aprovizionare cu apă în oraș și lucrări în rețea până la ora 20:00. După ora anunțată apa nu apăruse la robinet: „Angajații SCL încă lucrează în teren, pentru a porni cât mai devreme, asigurarea cu […]
Rezina: ANRE a avizat tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă și canalizare prestat de SCL Rezina și de alți operatori din domeniu
Astăzi, 12 septembrie 2023, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în ședință publică, a emis Avizul privind cuantumul tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare și de epurare a apelor uzate pentru anul 2023 de către • Î.M. „Servicii Comunal-Locative” Rezina: pentru serviciul public de alimentare cu […]
ELITA TV și alte trei posturi TV vor realiza subiecte despre și pentru persoanele strămutate din Ucraina în țara noastră.
Jurnaliști de la TV8, Jurnal TV, Elita TV, Studio-L, precum și de la postul public de televiziune Moldova 1, au învățat de la experți locali și internaționali care sunt principiile de reflectare etică a problemelor cu care se confruntă refugiații, au aflat diverse strategii de prezentare a situațiilor de conflict, au discutat despre comunicarea etică […]
Așa cum este, despre cota de gen în alegerile locale generale și cum se pregătesc femeile să fie lidere în localitățile lor?
Una din noutățile electorale a scrutinului din toamnă, este aplicarea în premieră a cotei de gen pentru funcția de consilieri locali și raionali. Listele consilierilor locali și raionali se vor întocmi respectându-se cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe. Poziționarea candidaților pe liste se face conform formulei: minimum patru candidați la fiecare zece […]
Peste 3 000 de fermieri vor primi ajutor financiar de la stat, pentru a evita falimentul.
Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre cu privire la stabilirea modului de acordare a ajutorului pentru fermieri afectați de consecințele crizelor din 2022. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ajutorul financiar în valoarea de 200 de milioane de lei pentru fermierii micro și mici și doar pentru culturi de primă grupă va facilita situația […]
Președinția a făcut publice salariile încasate de angajații instituției. Care este salariul Maiei Sandu?
Administrația prezidențială a publicat informația privind plățile salariale încasate de angajații instituției pe parcursul anului 2022. Potrivit informației publicate pe site-ul oficial al Președinției, cel mai mare salariu l-a încasat, în 2022, secretarul general al Aparatului Președintelui – 299 100, 20 lei (aproximativ 24 900 lei pe lună). În anul de referinâță, această funcție o […]
Așa cum este, despre noutățile alegerilor locale din toamnă.
Așa cum este, despre noutățile alegerilor locale din toamnă. Discutăm luni, 14 August, ora 14:00, live la ELITA TV, cu invitații emisiunii ”Așa cum este”: – Pavel Postica, Vicepreședinte al Comisei Electorale Centrale; – Aneta Gonța, Vicepreședinta Consiliul Audiovizualului; – Igor Bucătaru, șeful echipei de analiză a misiunii de observare Promo-LEX; – Viorel Rusu, profesor, […]
Fiscul atenționează: Prețul la pachetul de țigări nu poate fi mai mic de 35 de lei.
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabili care activează în domeniul comerțului cu țigarete și țigări de foi despre faptul că, execuția cu date de 1 aprilie 2023 , prețul maxim de vânzare cu amănuntul, care constituie bază de aplicare a accizelor, nu poate fi mai mic decât preţul de referinţă. Conform prevede art.123 3 din […]
(video) Экологические проблемы городов Резина-Рыбница, как изменилась Молдова за последние два года? Глава Делегации ЕС в Республике Молдова, Посол Янис Мажейкс – интервью телеканалу ELITA TV.
Экологические проблемы городов Резина-Рыбница, как изменилась Молдова за последние два года и как приднестровская проблема может влиять на евроинтеграцию Республики Молдова? Глава Представительства Европейского Союза в Республике Молдова, посол Янис Мажейкс – интервью телеканалу ELITA TV. 🔺Problemele de mediu ale orașelor Rezina-Rybnița, cum s-a schimbat în Moldova în ultimii doi ani și cum poate afecta […]
Alegeri generale locale: 898 de primari vor fi aleși la alegerile generale locale din 5 noiembrie.
La alegerile generale locale din 5 noiembrie 2023 vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali. Conform prevederilor legale, numărul mandatelor de consilier în consiliile locale care urmează a fi atribuite urmare a alegerilor locale generale, a fost stabilit în […]
Bilanțul sesiunii de primăvară 2023 a Parlamentului Pepublicii Moldova.
Bilanțul sesiunii de primăvară 2023 a Parlamentului: Au fost adoptate 253 de acte normative. În sesiunea de primăvară 2023, în plenul Parlamentului au fost adoptate 253 de acte normative. 171 dintre acestea sunt legi, iar 82 – hotărâri. Pe parcursul sesiunii de primăvară 2023, Parlamentul s-a convocat în 24 de ședințe plenare, care s-au desfășurat […]
Vechi de 130 de ani, Turnul de apă din Șoldănești a fost reabilitat și aigură cu apă 400 de familii.
Turnul de apă din Șoldănești și-a recăpătat splendoarea de odinioară. Construit în 1893 din cărămidă roșie, turnul asigura toate necesitățile de apă pentru calea ferată din Șoldănești. După mai bine de un secol, monumentul a fost restaurat, datorită susținerii oferite de programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Turnul de apă din […]
Starea de urgență a fost prelungită cu încă 60 de zile.
Parlamentul a prelungit starea de urgență cu încă 60 de zile, începând cu data de 3 august. O hotărâre în acest a fost aprobată la ultima ședință din sesiunea de primăvară. Propunerea Guvernului a fost examinată în lipsa deputaților din opoziție, care au boicotat ședința, transmite IPN. VIDEO Premierul Dorin Recean a început prezentarea proiectului […]
Votat: Membrii partidelor declarate neconstituţionale îşi vor pierde dreptul de a fi aleşi pe o perioadă de la trei până la cinci ani.
Membrii formaţiunilor politice declarate neconstituţionale îşi vor pierde dreptul de a fi aleşi pe o perioadă de la trei până la cinci ani, scrie Infotag. Parlamentul a votat în a doua lectură, legea în acest sens, menită să pună în aplicare decizia Curţii constituţionale privind dizolvarea partidului Şor. Documentul a fost susţinut prin vot de […]
Împăduriri de terenuri, calitatea aerului și gestionarea deșeurilor, discutate la Rezina. Când vom avea lansată Stația de monitorizare a calității aerului la Mateuți?
Împăduriri de terenuri, calitatea aerului și gestionarea deșeurilor, – sunt doar o parte din problemele de mediu abordate azi la Rezina în cadrul discuțiilor Secretarului de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat cu primari din raion. Participanții la discuții au discutat probleme de mediu, dar și provocările aleșilor locali în localitățile lor: gunoiștile neautorizate care […]
Un nou segment al traseului Chișinău-Giurgiuleștii a fost inaugurat. Cum arată?
De construcția drumului, cu o lungime totală de circa 31 km, beneficiază circa 3500 de locuitori din Ciumai, raionul Taraclia și comuna Burlăceni, Cahul, care au acum drumuri de acces la terenurile agricole, intrări în curți, trotuare și stații de așteptare pentru transportul public. „Noua porțiune contribuie și la eforturile noastre de a fi solidari […]
Spitalele din ţară, dotate cu echipamente medicale performante.
100 de aparate de monitorizare a funcțiilor vitale, 30 de mese de operații, 15 aparate de anestezie, zece ventilatoare pentru respirație asistată și zece lămpi mobile vor ajunge în 56 de instituții medico-sanitare publice spitalicești din țară. VIDEO AICI Echipamentele vor contribui la sporirea calității asistenței medicale oferite pacienților, în special în cazul urgențelor medico-chirurgicale. […]
Ploi le torențiale și rafale vânt puternic au lasat pagube în regiunile țării. (video)
În urma precipitațiilor puternice ce au avut loc în ultimele zile pe teritoriul țării, conform datelor colectate din subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului, ploile torențiale cu rafale de vânt puternic au provocat mai multe prejudicii. Cele mai multe pagube au fost înregistrate în raionale Edineț, Soroca, Dondușeni, Râșcani și Drochia. Astfel, în raionul Edineț, localitatea Terebna […]
Importul de bunuri pentru activitatea independentă: Regulile rămân neschimbate.
Persoanele fizice care practică activitatea independentă au posibilitatea de a importa mărfuri pentru comerțul cu amănuntul, într-un mod rapid și eficient, declarând aceste bunuri conform procedurilor stabilite de către Serviciul Vamal și achitând drepturile de import aferente, anunță Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, într-un comunicat de presă emis azi. „Persoana are posibilitatea să-și importe de sine […]
Medalii de bronz și mențiune de onoare pentru Republica Moldova la Olimpiada Internațională de Chimie. Din care licee sunt premianții?
Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de bronz și o mențiune de onoare în cadrul Olimpiadei Internaționale de Chimie desfășurată la Zurich, Elveția, în perioada 16-25 iulie 2023. Medaliați cu bronz sunt Leo Sprâncean, elev la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău și Bianca-Sofia Leahu, elevă la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, […]
Veste bună pentru locuitorii din regiunea Rezina Râbnița. Autoritățile anunță repunerea în funcțiune a Stației de monitorizare a aerului din Mateuți.
Stația automată de monitorizare în timp real a calității aerului atmosferic din s. Mateuţi, raionul Rezina, care nu mai funcționează din anul 2018, ar putea fi repusă în funcțiune până la finele anului curent.(2023), anunță autoritățile. Solicitată de ELITA TV, Marina Lungu, șefa Laboratorului de referință de mediu din cadrul Agenției de Mediu, ne-a comunicat […]
Rezina, Țareuca, Cinișeuți, Cuizăuca, Basarabeasca (Carabetovca) și Comrat: Cum vârstnici din 6 localități ale țării reușesc să fie mai motivați să îmbătrânească activ și sănătos, să-și ajute semenii și chiar să dezvolte mici afaceri.
Rezina, Țareuca, Cinișeuți, Cuizăuca, Basarabeasca (Carabetovca) și Comrat: cum reușesc vârstnici din 6 localități ale țării să fie mai motivați să îmbătrânească activ și sănătos, să-și ajute semenii și chiar să dezvolte mici afaceri? Aflăm mai multe detalii, în reportajul ELITA TV, care a vizitat și a discutat cu vârstnicii și activiști din cele șase localități. […]
Premierul, în vizită la Centrul Social din Horodiște: Rezina.„Antreprenoriatul social oferă numeroase oportunități de dezvoltare pentru comunități.
Aflat în vizită de lucru în raionul Rezina, premierul Dorin Recean a vizitat Centrul social pentru copii „Vent D’Est”, din satul Horodiște, creat de cetățeanul francez Thierry Ernst în clădirea fostei școli din localitate. Pentru prima dată, Thierry a vizitat țara noastră acum, 30 de ani, dar deja de 12 ani s-a stabilit definitiv cu […]
Acum – LIVE: Ce chestiuni examinează Consiliul Orășenesc Rezina în ședința de azi, vineri -14 iulie 2023?
Consilierii orașului Rezina discută Vineri, pe 14 iulie 2023 , subiecte ce vizează: Modificarea bugetului orașului Rezina pentru anul 2023. Anularea obligatiilor fiscale, în conformitate cu legislația în sumă de 2068,15 lei. Acordarea ajutorului financiar unic cetățenilor din teritoriul administrat în valoare de peste 90 de mii de lei. Alocarea mijloacelor financiare pentru plata compensațiilor […]
Reforma patentelor: Miting de protest al unui grup de patentari din Rezina și reacția Fiscului.
Un grup de patentari din Rezina refuză regimul de activitate independentă. Reacția Fiscului. VIDEO AICI Circa 25 de deținători de patente de întreprinzător au ieșit la un miting de protest în scuarul Primăriei orașului Rezina. Ei spun că nu sunt de acord cu noul regim simplificat de activitate de întreprinzător și vor că continua să […]
Prim-ministrul Dorin Recean vine mâine în vizită de lucru în raionul Rezina. Care este programul vizitei?
Prim-ministrul Dorin Recean va întreprinde joi, 13 iulie, o vizită de lucru în raionul Rezina, anunță Serviciul de presă a Guvernului. Premierul va merge la o fabrică de mobilă din localitatea Cinișeuți, care în acest an a câștigat un grant în valoare de un milion de lei prin intermediul Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului (ODA) […]
Primele rezultate ale reformei patentelor. Câți patentari din capitală au trecut la activitate independentă? ( Care este situația la Rezina, aflați în ediția ”Ora locală” de joi , la ELITA TV)
Primele rezultate ale reformei patentelor au fost discutate în cadrul consultărilor publice pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe. Dintre cei 380 de deținători de patente din cadrul Întreprinderii Municipale „Piaţa Centrală”, circa 210 au trecut la activitatea independentă, iar aproximativ 40 au înființat Societăți cu Răspundere Limitată sau Întreprinderi Individuale potrivit administrației Întreprinderii Municipale […]
Maia Sandu, despre aderarea R. Moldova la UE, într-o vizită la Cahul.
Președinta Maia Sandu a mers în localitățile Vadul lui Isac și Manta, așezate în lunca Prutului, Cahul: „Oamenii din această zonă sunt primitori, iar tradițiile sunt parte a vieții de zi cu zi. Ambele localități, conduse de femei, realizează numeroase proiecte, din surse locale și externe, destinate creșterii nivelului de viață în comunități”. Șefa statului […]
Percheziții de amploare într-un dosar de contrabandă cu țigări în valoare de peste 2 000 000 de euro: Din grupare fac parte funcționari vamali, un polițist de frontieră și un fost vameș.
Percheziții de amploare într-un dosar de contrabandă cu țigări în valoare de peste 2 000 000 de euro: Din grupare fac parte funcționari vamali, un polițist de frontieră și un fost vameș. Oamenii legii au descins astăzi cu percheziții în 28 de locații într-un dosar penal inițiat pe fapte de contrabandă cu țigări, în care […]
Donație americană de costume populare, de la opinci până la ii, dar și încălțăminte, pentru dansatori și vocaliști ai ansamblurilor din Rezina.
48 de seturi de costume populare, de la opinci până la ii, dar și încălțăminte, au ajuns la dansatorii și vocaliștii ansamblurilor ce activează în Liceul Teoretic „Olimp” din orașul Rezina. Este o donație americană care vine de la organizația non-profit ”Spirit of America”. Costumele au fost confecționate de meșterul popular, Ecaterina Popescu, iar donația […]
Aleși locali din Rezina, între probleme locale și final de mandat în forul legislativ al orașului, Dezbateri publice.
”Aleșii locali din orașul Rezina, la final de mandat: concluzii pe marginea calității actului legislativ, a deciziilor locale adoptate la Rezina în serviciul cetățeanului” – este tema dezbaterilor publice de azi. Nu oferim dezbateri electorale sau politice, ci dezbateri publice privind calitatea actului legislativ în ”Parlamentul” local din Rezina și în ce măsură acesta răspunde […]
(video) CEL MAI MARE GRUP DE ACȚIUNE LOCALĂ DIN ȚARĂ, LA UN AN DE ACTIVITATE
GAL-UL „STEJARII STRĂMOȘEȘTI” ÎNTRUNEȘTE 29 DE SATE DIN 18 PRIMĂRII CU PESTE 25 800 DE LOCUITORI DIN RAIOANELE REZINA ȘI ȘOLDĂNEȘTI. Cel mai mare Grup de Acțiune Locală din Republica Moldova a prezentat rezultatele primului an de activitate: proiecte în derulare pentru 29 de localități din raioanele Rezina și Șoldănești: de la terenuri de joacă […]
GUVERNUL A APROBAT STRATEGIA NAȚIONALĂ „SĂNĂTATEA 2030”
Sistemul de sănătate din Republica Moldova va fi modernizat, astfel încât să răspundă necesităților tuturor cetățenilor și să ofere acces echitabil la servicii de cea mai înaltă calitate. În acest sens, Guvernul a aprobat Strategia națională „Sănătatea 2030”. video Documentul prevede transformarea complexă a sistemului de sănătate și stabilește direcțiile prioritare de intervenție printr-o serie […]
Campania „Cunoaște dreptul tău electoral” a continuat la Șoldănești, Rezina și Anenii-Noi
Autoritățile locale din alte 3 raioane ale țării au fost informate despre noile prevederi ale Codului electoral, inclusiv în contextul alegerilor locale generale care vor avea loc în toamna acestui an. Discuțiile au loc în cadrul campaniei „Cunoaște dreptul tău electoral”. Președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, a vorbit cu autoritățile din raioanele Șoldănești și […]
Zile numărate până la ediția a doua a Festivalului Pescarilor de la Nistru din Rezina
🎣Festivalul Pescarilor de la Nistru, invită rezinenii și oaspeții orașului la ediția a II-a, 2023! Pe 1 Iulie 2023, în programul evenimentului: 🔺CONCURSURI: 🐟Pescuitul la undiță; 👩🍳Cel mai iscusit bucătar. 🔺Master – class gastronomic 🔺expoziții ale meșterilor populari 🔺evoluarea ansamblurilor folclorice 🔺INVITAȚI SPECIALI: ADDA și Constantin Moscovici 🎤Prezentator: Ion Jalbă. Organizator Primaria Rezina. Partenerul evenimentului: […]
În instituțiile publice din țară și în gospodăriile casnice vor fi instalate contoare inteligente pentru energia electrică.
Contoare inteligente pentru energia electrică. În instituțiile publice din țară și în gospodăriile casnice vor fi instalate contoare inteligente pentru energia electrică. Programul pilot, lansat de către Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Energiei, și realizat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova și altor parteneri, face parte din planul național de digitalizare […]
Transportul greu, între beneficii economice, efecte asupra mediului și sănătății cetățenilor din Rezina-Râbnița.
CUM POATE FI REDIRECȚIONAT FLUXUL DE TRANSPORT DE MARE TONAJ DIN ORAȘUL REZINA? ”Transportul de mare tonaj, între beneficii economice, efecte ecologice și impact asupra sănătății cetățenilor din regiune: soluții pentru redirecționarea / excluderea fluxului de transport greu din raza orașului Rezina?” – este tema dezbaterilor publice organizate azi de Postul regional ELITA TV: video aici […]
S-ar vinde teste la examene de absolvire / BAC. Persoanele implicate, pedepsite potrivit legii. Ministerului Educației a sesizat Poliția.
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare s-au autosesizat pe marginea informațiilor apărute în spațiul online cu referire la presupusele servicii de vânzare a testelor de la examenele naționale de absolvire și condamnă orice practici care încalcă principiile de integritate în procesul de evaluare a elevilor. VIDEO Într-un comunicat de presă, […]
Maia Sandu trage linia de bilanț după Summit-ul din 1 iunie.
Președinta Maia Sandu a anunțat rezultatele summitului Comunității Politice Europene, subliniind că evenimentul a confirmat că țara noastră nu este singură. VIDEO „Europa a venit la noi acasă pe 1 iunie pentru a confirma că Moldova este importantă și are un loc în rândul țărilor puternice și libere ale lumii. Summitul CPE a pus Moldova […]
Numirea șefului Pieței din Rezina, un adăpost pentru animelele străzii și subarenda terenurilor orașului unei companii.
Numirea administratorului întreprinderii Municipale ”Piața comercială a orașului Rezina” Inițierea modificării proiectului de recultivare a terenului aferent Carierei de extragere a materiei prime pentru producția de ciment. Amplasarea unui adăpost pentru animalele străzii. Renovarea scări cu 424 trepte din or. Rezina, str.Lomonosov pe strada Päcii – str.27 August. Permisiunea de subarendă Î.M.,CASA AETERNA” S.R.L a […]
AȘA CUM ESTE, DESPRE COPII FUMĂTORI DE ȚIGĂRI ELECTRONICE:
Peste 650 000 de copii și adolescenți mor anual din cauza expunerii la fumul de tutun, arată datele OMS. În RM fumează cel puţin un sfert din populaţie. Anual, peste 5000 de persoane îşi pierd viaţa din cauza fumatului. Industria țigărilor inventează noi tehnici de ademenire la fumat, iar ținta sunt adolescenții – care devin […]
OMS îndeamnă guvernele să nu mai subvenționeze cultivarea tutunului care pune viața în pericol
Cu ocazia Zilei mondiale fără tutun, marcată la 31 mai 2023, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) îndeamnă guvernele să înceteze subvenționarea cultivării tutunului și să sprijine creșterea culturilor agricole mai durabile ce ar putea hrăni milioane de oameni. „Tutunul cauzează circa 8 milioane de decese anual, iar guvernele din întreaga lume cheltuiesc milioane pentru sprijinirea […]
VIDEO/ Cum a fost selectat noul șef al Î.M. ”Piața Comercială Rezina”? – între un consilier și o angajată la o întreprindere de stat.
Doi candidați la funcția de șef al Î.M. ”Piața Comercială Rezina”: un consilier și o angajată la o întreprindere de stat. Noul șef al întreprinderii municipale ”Piața Comercială Rezina” a fost ales vineri de Comisia de concurs a Primăriei orașului Rezina și este Alexandru Vișnevschi, întreprinzător, consilier în consiliile orășenesc și raional Rezina. După o […]
17 tone de narghilea și 1,5 milioane țigări de contrabandă – ridicate, urmare a 19 percheziții în trei zile. VIDEO
Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au ridicat circa 17 tone de narghilea și peste 1,5 milioane țigări în Chișinău, ce urmau să fie transportate ilegal în România. VIDEO Cele 19 percheziții au fost desfășurate timp de trei zile, în mai multe […]
Proiectul de lege privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, aprobat de Guvern
Localitățile din Republica Moldova vor putea deveni mai dezvoltate, mai populate și mai prospere. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege care prevede principiile, criteriile, condițiile și procedura de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi, anunță Guvernul Republicii Moldova. Documentul stabilește formele de sprijin financiar pentru localitățile care vor decide să se […]
Vocea oamenilor din Rezina, Râbnița și Șoldănești în PMAN: opiniile despre cele două uniuni: Sovietică și Europeană
Echipa ELITA TV a discutat cu oameni din raioanele Rezina, Șoldănești și Râbnița, la Adunarea ”Moldova Europeană” din 21 mai 2023. Ce cred ei despre calea europeană a Republicii Moldova și despre cele două uniuni: Uniunea Sovietică și Uniunea Europeană? Detalii în ediția specială de azi, la ELITA TV. – VIDEO
Adunarea Națională „Moldova Europeană” a ales calea spre Uniunea Europeană.
Adunarea Națională „Moldova Europeană” a adoptat duminică o rezoluție prin care afirmă aspirația Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Rezoluția a fost susținută de cetățenii prezenți în Piața Marii Adunări Naționale. Rezoluția a fost citită de artistul Andrei Sochircă. Prin documentul votat, cetățenii au solicitat clasei politice: să modifice […]
Despre accesul la informații publice, așa cum este sau de ce conducerea raionului Rezina evită contactul cu mass media?
”Nu vom participa la emisiune.” – este răspunsul perședintelui raionului Rezina, Valeriu Ciorici, care de fiecare dată evită să participe la emisiunile ELITA TV unde se discută problemele de interes public. Iar solicitările de informații de interes public adresate, chiar și repetat de ELITA TV, rămân timp de luni de zile fără răspuns. Bunăoară, o […]
Victor Parlicov: Tarifele la gaz vor scădea din toamnă și vor varia între 10 și 20 de lei.
Tarifele la gaz vor scădea în toamna acestui an și vor varia între 10 și 20 de lei. O spune ministrul energiei, Victor Parlicov, potrivit căruia în perioada de vară tariful se va menține ridicat întrucât este necesară acoperirea devierilor tarifare acumulate anterior. Ministrul energiei spune că Republica Moldova nu și-a procurat deocamdată stocuri de […]
Progresele în implementarea celor 9 recomandări pentru aderare la UE, prezentate ambasadorilor statelor membre ale UE
Secretara de Stat Stela Leucă a prezentat ambasadorilor statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la Chișinău, progresele Republicii Moldova în îndeplinirea Planului de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, anunță Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene […]
Maia Sandu îndeamnă toți cetățenii să vina la Adunarea „Moldova Europeană” din 21 mai.
Șefa statului îndeamnă toți cetățenii să vina la Adunarea „Moldova Europeană”, din 21 mai: „Este nevoie de toți pentru a pune Moldova pe calea cea dreaptă” Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un îndemn pentru toți cetățenii noștri ca să participe la Adunarea „Moldova Europeană”. Evenimentul va avea loc în centrul capitalei, la […]
Centrul de zi pentru copiii cu disabilități din municipiul Cahul.
Punerea în aplicare a unui mecanism de calculare a costurilor serviciilor sociale ar impulsiona dezvoltarea acestor servicii Centrul de zi pentru copii cu dizabilități din municipiul Cahul oferă servicii de logopedie, kinetoterapie, terapie psihologică, organizează activități educative și cultural-distractive. Centrul este finanțat de Consiliul Raional Cahul și este frecventat de 19 copii, iar recent, datorită […]
TUBERCULOZA ȘI FUMATUL, MITURI ȘI REALITĂȚI. Știm oare ce conțin cu adevărat țigările electronice?
titlurile ediției emisiunii ”Sanitas”: FUMATUL CLASIC ȘI ELECTRONIC, O BOALĂ CE PRODUCE ALTE BOLI. MEDIC: FUMATUL ȘI WAPING -ul NE ÎMBOLNĂVESC, NE ÎNROBESC ȘI NE SĂRĂCESC. ȚIGĂRILE ELECTRONICE, UN RISC MAJOR PENTRU COPII ȘI ADOLESCENȚI. ESTE UN FALS CĂ “ȚIGĂRILE ELECTRONICE NU PROVOACĂ DEPENDENȚĂ” VAPORII ȚIGĂRILOR ELECTRONICE, FOARTE TOXICI! TREI MITURI DESPRE FUMAT, COMBĂTUTE DE MEDICUL […]
Centrul Tony Hawks din Chișinău.
Adoptarea unui mecanism de calculare a costurilor serviciilor sociale ar favoriza dezvoltarea acestor servicii și ar mări numărul de beneficiari Centrul Tony Hawks din Chișinău oferă copiilor cu dizabilități servicii medico-sociale specializate. La îndrumarea medicilor de familie, zeci de copii din mun. Chișinău diagnosticați cu paralizii cerebrale, cu maladia Dawn sau cu alte dereglări de […]
Centru de zi pentru adolescenții cu tulburări din spectrul autismului.
Prestatorii de servicii sociale își pun speranțe în elaborarea mecanismului de calculare a costului serviciilor sociale, pentru a favoriza contractarea acestor servicii de către stat. Un grup de lucru coordonat de Asociația Obștească Institutum Virtutes Civilis și Ministerul Muncii și Protecției Sociale elaborează în prezent o metodologie de calculare a costurilor per beneficiar al serviciilor […]
Ziua Europei – marcată prin evenimente sub genericul „UE-Moldova: Împreună mai puternici”.
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu ambasadele statelor membre ale UE, marchează Ziua Europei 2023 printr-o serie de evenimente culturale, interactive și educaționale în diferite regiuni ale Republicii Moldova. Sub genericul UE-MOLDOVA: ÎMPREUNA MAI PUTERNICI, activitățile de Ziua Europei 2023 vor avea loc pe tot parcursul lunii mai și vor evidenția valorile și […]
Seniorii din Rezina socializează prin șah, dame și jocuri intelectuale. Ce mai fac pentru o îmbătrânire activă?
Un club de șah, dame și jocuri intelectuale, pentru socializarea seniorilor din Rezina, o garderobă socială și alte activități de îmbătrânire activă sunt gestionate de un grup de vârstnici din oraș. Timp de opt ani de activitate voluntarii grupului de inițiativă ”Pro Etate Activă” au pășit pragul a circa 500 de vârstnici din Rezina și […]
Trei decenii împreună cu ELITA TV: prima ta televiziune regională!
ELITA TV este o televiziune fondată de femei din Zona de Securitate la Nistru, în anul 1993, produce și difuzează programe audiovizuale autohtone în limbile română și rusă, fiind unicul post TV local, în regiunea în care activează. Misiune – să informăm corect și să educăm publicul din Zona de Securitate la Nistru și regiunea […]
Pensionarii din Cinișeuți, Rezina dezvoltă sere cu legume și își ajută semenii prin servicii de ”Casă caldă”.
Peste o sută de vârstnici din satul Cinișeuți, raionul Rezina, beneficiază de ajutorul unui grup de voluntari din sat. Unii pensionari au beneficiat chiar și de granturi pentru a deschide o mică afacere, cu susținerea HelpAge International Modlova. Cei 12 voluntari ai Asociației Obștești ”Speranța”, care activează în localitate, deservesc în prezent 75 de vârstnici, […]
Disciplină nouă în 10 școli: Educația electorală.
10 instituții de învățământ din țară vor pilota în anul școlar 2023-2024 o nouă disciplină opțională, Educația electorală. Această inițiativă este desfășurată de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), în parteneriat cu PNUD, prin intermediul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională […]
Crește numărul locuitorilor din regiunea transnistreană care obțin permise de conducere ale R. Moldova.
Peste 30 mii de premise de conducere ale R. Moldova au fost emise pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Potrivit Biroului politici de reintegrare, se înregistrează o dinamică continuă și în creștere de obținere de către locuitorii din regiunea transnistreană a permiselor de conducere de model național, în baza mecanismului simplificat de preschimbare (aplicabil din mai […]
(VIDEO) Îmbătrânire activă și mici afaceri dezvoltate de pensionari la Cuizăuca, Rezina
Îmbătrânire activă la Centrul de resurse pentru vârstnici din satul Cuizăuca, raionul Rezina: Vârstnicii și voluntarii unei asociații obștești din sat participă la prioritizarea problemelor localității și dezvoltă propriile mini granturi, susținute de HelpAge International Moldova. Circa 78 de persoane în etate beneficiază de susținere și instruirile centrului din Cuizauca, după ce voluntarii din localitate […]
Segmentul de cale ferată Chișinău-Ungheni, modernizat cu sprijinul Franței.
Segmentul de cale ferată Chișinău-Ungheni, cu o lungime de 107 km, va fi modernizat cu sprijinul Guvernului francez. În acest sens, Executivul de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Protocolului financiar dintre cele două state. Documentul prevede acordarea unui împrumut de 75,7 milioane de euro din partea Guvernului francez, care va completa pachetul […]
Primele concluzii după controlul inițiat de Guvern, la AIR Moldova.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Liliana Dabija, a anunțat miercuri, că în urma multiplelor zboruri anulate, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a emis prescripții și a efectuat controale la Air Moldova. Totodată, de la compania aeriană a fost solicitat un plan de dezvoltare, pentru a nu permite comercializarea pe termen lung al biletelor, astfel încât consumatorii […]
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu ambasadorii UE pentru Parteneriatul Estic.
Premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu grupul ambasadorilor pentru Parteneriatul Estic, reprezentanți ai statelor membre ale Uniunii Europene. Oficialii au abordat situația actuală din Republica Moldova, prioritățile Executivului, axate pe agenda de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, și implementarea reformelor care urmăresc asigurarea bunăstării cetățenilor. Prim-ministrul Dorin Recean a apreciat suportul financiar și […]
Blindata militarilor ruși, cu țeava îndreptată spre postul de poliție Pîrîta, văzută în zona de securitate. (CUC)
Reprezentanții Chișinăului în Comisia Unificată de Control (CUC) reunită azi, 20 aprilie 2023 în ședință săptămânală la Bender, anunță că au semnalat încălcări admise de contingentul militar al Federației Ruse din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii. Delegația Republicii Moldova a abordat cazurile produse în mod repetat la posturile Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, […]
În trei luni ale anului, Parlamentul a cheltuit peste un milion de lei pe deplasările deputaților.
În primele trei luni ale anului curent, Parlamentul a cheltuit peste un milion de lei pentru deplasările oficiale ale deputaților în străinătate. Cea mai scumpă vizită, peste 152 de mii de lei, a fost la Ankara, unde a mers președintele Parlamentului, Igor Grosu. Din delegația de la Chișinău, care s-a deplasat în Turcia, au făcut […]
Turte dulci pentru albine – o afacere inovativă pe ambele maluri ale Nistrului
Apicultorii de pe ambele maluri ale Nistrului produc și exportă turte dulci pentru albine. În familia lui Alexandru Ivanov din satul Butor, malul stâng al Nistrului, apicultura a fost mereu mai mult decât o meserie, devenind o pasiune și un stil de viață. Părinții lui au produs miere, respectând tradițiile clasice de extragere a acesteia […]
Fără rug în noaptea de Paști. Arderea anvelopelor este interzisă.
În noaptea Învierii există tradiţia aprinderii rugurilor. Dacă În trecut pentru rugurile de Paşti erau folosite lemne, acum însă se ard preponderent anvelope. Agenția de Mediu atenţionează însă că fumul degajat prin arderea anvelopelor prezinta un real pericol pentru starea mediului și asupra sănătății oamenilor. La arderea anvelopelor, în atmosferă sunt emanate zeci de substanţe […]
Peste 320 de vărstnici singuratici, în raionul Rezina. Dreptul la asistență și protecție socială a fost cel mai afectat drept în anul 2022.
“Dreptul la asistență și protecție socială a fost cel mai afectat drept în anul 2022 , în pofida eforturilor considerabile ale statului. Totuși aceste eforturi nu sunt suficiente în special pentru grupurile vulnerabile și marginalizate“, a declarat marți, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice, Avocatul Poporului Ceslav Panico. Raportul privind respectarea […]
Oportunități de finanțare pentru digitalizarea afacerilor agricole.
Digitalizarea este procesul de facilitare sau îmbunătățire a proceselor prin utilizarea tehnologiilor digitale și a datelor digitizate, dezvoltând o cultură a utilizării tehnologiei informaționale în derularea afacerilor, transformarea proceselor existente prin valorificarea tehnologiilor digitale, având ca rezultat oportunități de creștere a competitivității companiilor, transmite agrobiznes.md. În cadrul Conferinței AgTech, Mihaela Grumeza, Expert în atragerea fondurilor, Director Azemurg […]
Când va ajunge focul haric în Republica Moldova?
Focul Haric va ajunge la Chișinău în Noaptea Învierii. Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în Republica Moldova, pentru al doilea an consecutiv, de Mitropolia Basarabiei. Focul haric va ajunge sâmbătă seara cu un zbor charter Bucureşti-Chişinău şi va fi întâmpinat solemn de un sobor de preoţi, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru, […]
Maia Sandu convoacă Adunarea Națională „Moldova Europeană” pe 21 mai.
Maia Sandu îndeamnă cetățenii să participe pe 21 mai 2023 la Adunarea Națională „Moldova Europeană” Evenimentul are menirea de a consolida decizia R. Moldova de a adera la Uniunea Europeană. Potrivit președintei, Adunarea Națională „Moldova Europeană” va fi un eveniment similar Marii Adunări Naționale, când a fost decisă Independența Republicii Moldova și va reprezenta un mesaj către comunitatea […]
Spitalul Raional Sîngerei va folosi energie fotovoltaică.
O treime din consumul anual de energie electrică a spitalului raional Sîngerei va fi generată de un sistem fotovoltaic, instalat pe acoperișul instituției cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova și al Facilității Globale de Mediu (GEF). Instalația a fost dată în exploatare astăzi, 27 martie 2023, și are o putere […]
Scoaterea transportului greu din orașul Rezina: Ce spun autoritățile centrale și locale?
Guvernul și APL au discutat la Rezina, despre redirecționarea transportului greu din oraș. Potrivit Primăriei orașului Rezina, circa 60 de mii de camioane tranzitează anual localitatea în direcțiile Uzinelor de Ciment din Râbnița și Rezina și cea a Uzinei Metalurgice Moldovenești de peste Nistru (amplasată în orașul Râbnița). Problema rămâne de ani buni una locală, […]
LIVE: Are ședința Consiliului Orășenesc Rezina din 04.04.2023
Urmărește LIVE ședința integrală AICI – Consilierii orașului Rezina discută azi Marți, pe 4 aprilie 2023 , subiecte ce vizează: Modificarea bugetului orașului Rezina pentru anul 2023. Acordarea ajutoarelor financiare unice cetățenilor. Acordarea ajutoarelor financiare unice pentru plata Serviciilor Comunal Locative și Compensații unice pentru Servicii Publice de Transport Local. Acordarea ajutoarelor […]
Autorizație de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița, prelungită pentru 6 luni.
Prin Dispoziția CSE, a fost prelungit, până la 30 septembrie 2023, termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”. Compania este obligată să raporteze cantitatea emisiilor de poluanți până la sfârșitul lunii curente. Ajustările […]
Maia Sandu cere inspectarea Aeroportului Chișinău, după ce acesta a revenit în proprietatea statului, dar și revizuirea taxei de 9 euro per pasager.
Președinta Maia Sandu a anunțat astăzi că, după nouă ani, Aeroportul Internațional Chișinău revine în gestiunea statului: „După 9 ani, de când Șor, susținut de Plahotniuc, a furat de la cetățeni Aeroportul Internațional Chișinău, luându-l în concesiune pentru 49 de ani, am reușit să facem dreptate în acest caz. Este meritul cetățenilor – al celor […]
Alegeri în Găgăuzia. CEC a acreditat 10 observatori.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat zece observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor guvernatorului (bașcanului) UTA Găgăuzia și a alegerilor parțiale pentru Adunarea Populară a UTA Găgăuzia din 30 aprilie curent. Potrivit CEC, cinci persoane acreditate în calitate de observatori internaționali sunt din partea Consulatului General al Republicii Turcia la Comrat. Alte cinci persoane acreditate sunt […]
Fără bilet de trimitere de la de la medicul de familie. Cetățenii asigurați vor putea beneficia de consultațiile medicilor specialiști de profil și mai multe servicii medicale.
46 de servicii medicale noi care vor fi gratuite pentru cetățenii asigurați. Cetățenii asigurați vor beneficia de consultațiile medicilor specialiști de profil, din spitalele raionale și municipale, fără bilet de trimitere eliberat de medicul de familie. Astfel, va fi exclusă necesitatea programărilor suplimentare și a îndreptărilor neargumentate.În același timp, va fi lărgit spectrul de servicii […]
O ambulanță, tamponată la Rezina, de mașina poliției.
Anchetă de serviciu și un polițist sancționat după ce a lovit o ambulanță în raionul Rezina. Accidentul a avut loc pe 3 martie 2023, iar abia recent, ELITA TV a primit răspuns solicitării de informație de la Inspectoratul național de securitate publică aI IGP, care confirmă comiterea accidentului rutier, cu implicarea automobilului de serviciu al […]
SERVICII DE CANALIZARE PENTRU 225 DE GOSPODĂRII DIN ORAȘUL REZINA
PROIECTUL MOLDO-SLOVAC, FINALIZAT IAR LUCRĂRILE AU FOST RECEPȚIONATE. Accesul la sistemul public de canalizare, rămâne un lux pentru curca 40 la sută din populația orașului Rezina. După decenii de așteptare, circa 900 rezineni vor fi conectați la sistemul de canalizare. Construcția a peste4 km de rețele edilitare în cartierul Rezina -Vest este s-a finalizati, iar […]
Brichetele din Mihăileni se vând ca pâinea caldă, în plină criză energetică
Vitalie Iarmaliuc din satul Mihăileni, raionul Rîșcani, transformă deșeurile agricole în materie-primă pentru brichete. Acestea au devenit tot mai solicitate, din cauza crizei energetice. Datorită susținerii oferite de PNUD și Elveția, Vitalie și-a sporit capacitatea de producție și speră să își extindă afacerea, alături de echipa sa, cu care au crescut împreună. În 2012, Vitalie […]
Cum s-a desfășurat concursul pentru șefia Liceului teoretic „Alexandru cel Bun” din orașul Rezina?
Joi pe 16 Martie, Ludmila Dabija a fost selectată in funcția de director al Liceul teoretic “Alexandru cel Bun” cu un rezultat de 11 puncte pentru Ludmila Dabija vs 10,9 puncte pentru Alexandra Rusu. Cum s-a desfășurat concursul pentru funcția de director al Liceului teoretic „Alexandru cel Bun” din orașul Rezina? Ce planuri de dezvoltare […]
Cetățenii pot beneficia de suport pentru îmbunătățirea calității solului
Deținătorii de terenuri pot obține suport din partea statului pentru următoarele măsuri: prevenirea și combaterea eroziunii solului; ameliorarea chimică a solurilor; conservarea și sporirea fertilității solurilor. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a anunțat lansarea apelului de depunere a cererilor de solicitare a subvenţiei în avans pentru proiectele investiţionale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare, ameliorarea […]
Olesea Stamate: Salariile judecătorilor care au promovat evaluarea vor fi majorate
Salarii majorate pentru judecătorii care trec testul integrității și profesionalismului în fața comisiei de evaluare. Președinta comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, spune că pentru a menține un sistem integru va fi necesară majorarea lefurilor judecătorilor care au promovat vetting-ul. De asemenea, Olesea Stamate, dă asigurări că odată cu demisia judecătorilor Curții […]
Accident grav la Râbnița. O mașină a căzut de pe pod. Șoferul, internat la terapie intensivă.
Accident în Rîbnița: Șoferul, la terapie intensivă, după ce mașina a căzut de pe pod. Accidentul s-a produs azi, 8 martie în jurul orei 13:00 la intrarea în oraș, anunță sursele locale. O mașină BMW se mișca pe strada Pușkin în direcția pasajului. Pentru a evita o coliziune, un tânăr de 21 de ani a […]
MEC a anulat rezultatele concursului la șefia grădiniței din Mateuți, Rezina și a obligat Primăria să organizeze un nou concurs cu noi membri în comisie.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a informat azi Postul de televiziune ELITA TV, despre anularea rezultatelor concursului pentru șefia Grădiniței -creșă ”Steluța” din satul Mateufi, raionul Rezina, din cauza încălcărilor Regulamentului de concurs, stabilite prin analiza înregistrărilor video publicate. MEC a obligat Primăria Mateuți să organizeze u nou concurs dar și să constituie o Comisie […]
365 de zile de război într-un film documentar despre lupta pentru pace a femeilor din Ucraina. ELITA TV difuzează filmul Oh Sister! la un ande război.
Uneori, războiul are chip de femeie, femeia care salvează vieți, femeia care aduce speranță, femeia care ajunge în cronicile pe care le citim. La un an distanță de începutul agresiunii militare nejustificate a Rusiei în Ucraina, Europe Café, în parteneriat cu Nobel Women’s Initiative și United for Ukraine, a găzduit proiecția documentarului „Oh, Sister!”. Filmul […]
Maia Sandu, la un an de război: „Suntem alături de poporul ucrainean în lupta lor pentru o viață liberă și demnă”.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de solidaritate cu poporul ucrainean, în contextul marcării unui an de război în Ucraina. „Nu există durere mai mare decât a pierde pe cineva drag. Nu există nedreptate mai mare decât să fii invadat și ucis în propria casă, unde îți duci viața liniștit și frumos. […]
Casele de cultură vor putea avea statut de persoană juridică și vor putea atrage resurse financiare externe.
Casele de cultură din Republica Moldova vor deveni independente, își vor stabili de sine stătător statutul juridic, în funcție de necesitățile și prioritățile comunității. Prevederile se conțin în noul Regulament de funcționare a caselor de cultură, aprobat de Guvern. Directorul Casei de cultură va fi selectat prin concurs, pe un mandat de patru ani. El […]
De ce sunt tamponați copiii pe carosabil la Rezina? Ce soluții propun rezineni și Poliția? Cauzele accidentelor, în statistici.
Doi copii cu vârste de 11 și respectiv 15 ani din Rezina au fost tamponați în dimineața de 7 februarie 2023 între orele 08:00-09:00 pe strada centrală a orașului, pe strada 27 august – carosabil vis a vis de supermarketul Linella. VIDEO Potrivit oamenilor legii, o șoferiță din oraș , conducând autoturismul de model Toyota […]
Are loc prima ședința a Consiliului orășenesc Rezina din anul 2023.
VIDEO LIVE Consilierii orașului Rezina discută vineri, pe 17 februarie , subiecte ce vizează: Aprobarea raportului privind executarea bugetului orașului Rezina pentru anul 2022. Modificarea bugetului orașului Rezina pentru anul 2023. Acordul de primire în proprietatea orașului a unor bunuri – proprietate a raionului Rezina. Primirea în proprietatea orașului a unor lucrări – proprietate a […]
Guvernul Recean, învestit în funcție. Dezvoltarea economică, securitatea statului, printre priorități. Vezi lista miniștrilor și Planul de activitate.
Guvernul condus de prim-ministrul Dorin Recean a fost învestit în funcție cu votul a 62 de deputați. În discursul său din plenul Parlamentului, Dorin Recean a vorbit despre principalele priorități ale planului de guvernare: asigurarea disciplinei și ordinii în instituțiile statului, dezvoltarea economică, asigurarea păcii și stabilității în Republica Moldova. „Ne dorim o țară cu […]
Planul Rusiei pentru Moldova. Președinta Maia Sandu cere instituțiilor statului vigilență maximă.
Președinta Maia Sandu susține că se pregătesc acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici. Prin acțiuni mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău. Declarațiile au fost făcute […]
Moldovenii din Elveția au o asociație și o școală cu predare în limba română în regiunea Zurich. O rezineancă, în echipă.
Muzică populară, bucate tradiționale și hora moldovenilor dansată în orașul Zurich… Zeci de concetățeni de-ai noștri stabiliți în Elveția și-au dat întâlnire, sâmbătă la un eveniment cu trei motive de sărbătoare: lansarea a Asociației ”Rădăcinile Noastre” OurRoots – Diaspora Moldova, prezentarea oficială a unei școli de weekend pentru copii cu predare în limba română și prima […]
Ultimii figuranți ai cauzei penale cu genericul ,,certificatele de dizabilitate Rezina” au ajuns în judecată.
Procuratura Anticorupție anunță că a expediat în instanța de judecată ultimii figuranți ai cauzei penale cu genericul ,,certificatele de dizabilitate Rezina”, printre care și organizatoarea învinuită de 19 episoade, un medic și doi solicitanți învinuiți de comitere a traficului de influență, infracțiune prevăzută de art. 326 alin.(1), art. 326 alin.(2) lit. b) și art. 326 alin.(2) […]
Organizația Internațională a Muncii a lansat la Rezina un Parteneriat Local de Ocupare, care promite crearea locurilor de muncă.
Până la finele acestui an, în raionul Rezina vor fi lansate 26 de afaceri și formalizate cel puțin 24 de întreprinderi micro și mici, ceea ce va genera peste 145 locuri de muncă, iar acestea sunt doar câteva dintre rezultatele așteptate în cadrul Parteneriatului Local de Ocupare (LEP), lansat marți de către Organizația Internațională a […]
Noua strategie de reformă a administrației publice pentru 2023-2030: Guvernul organizează consultări publice regionale.
Dezbateri privind noua strategie de reformă a administrației publice pentru 2023-2030, anunțate de Guvern. În perioada 10-17 februarie 2023, reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului și Cancelariei de Stat vor discuta cu toți actorii interesați de dezbaterea publică a proiectului Strategiei de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030. Potrivit comunicatului emis de Cancelaria de Stat, începând […]
Reintegrarea țării: Câte proiecte au fost finanțate și cine sunt beneficiarii în Rezina și Râbnița?
48 de proiecte au fost finanțate și 47 au fost implementate prin Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2022 Conform prevederilor Legii bugetului de stat pentru anul 2022, cu modificările operate ulterior, în anul precedent au fost alocate resurse financiare în valoare de 19598.0 mii lei pentru 48 de activități menite să contribuie […]
Un concurs public cu acte rupte, ore de calcule repetate pentru șefia Grădiniței Mateuți. Reacția Ministerului Educației.
Cum s-a desfășurat concursul? Concursul pentru funcția de director/directoare a grădiniței-creșă ”Steluța” din satul Mateuți, raionul Rezina, lansat de pe 14 noiembrie 2022 de Primăria satului Mateuți, iar anunțul a fost publicat pa pagina autorității publice locale pe 15 noiembrie 2022. Deoarece în termenul anunțat de până la 15 decembrie 2022 a fost înregistrată o […]
Conferință de presă: Declarațiile consilierilor Platformei DA și PAS din Consiliul Raional Rezina după ședința de azi a forului legislativ al raionului.
Declarații de presă ale consilierilor raionali aleși pe listele Platformei DA și PAS din Consiliul Raional Rezina după ședința de azi a forului legislativ al raionului. upd: Consilierii de Platforma DA și PAS Rezina au părăsit sala după votarea de majoritatea PSRM a Deciziei care prevede penalități de 1 MILION de lei care vor fi plătiți de CR – […]
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a dispus sistarea activității „Danube Oil Company”, până la remedierea încălcărilor depistate.
ACTIVITATEA „DANUBE OIL COMPANY” A FOST SUSPENDATĂ PÂNĂ LA CORECTAREA ÎNCĂLCĂRILOR DEPISTATE Inspectoratul pentru Protecția Mediului a dispus sistarea activității „Danube Oil Company”, până la remedierea încălcărilor depistate. Agenția pentru Supraveghere Tehnică a dispus demolarea silozurilor neconforme, materialele controalelor urmând să fie transmise Procuraturii pentru examinare. Autoritățile de resort au raportat, la indicația prim-ministrei Natalia […]
Doi bărbați reținuți pentru șantaj:
Femeie, amenințată cu moartea prin declanșarea unei grenade, în schimbul a peste 40.000.000 lei Scrisori de amenințare – livrate pe mormântul soțului victimei 2 bănuiți – reținuți. Al 3-lea este cercetat în libertate: Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii DGUP și INI din cadrul Poliției, au reținut doi bănuiți de șantajarea unei femei, de la […]
POST COVID: sindromul care apare după trecerea prin boală. Abordarea problemei la nivel local.
Chiar dacă, au fost declarați vindecați, mii de oameni care s-au tratat de noul Coronavirus, mai suferă încă de pe urma bolii. Unele persoane nu au scăpat de consecințe nici după mai bine de un an de când virusul nu a mai fost detectat în corpul lor. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, această condiție medicală […]
Coregrafiile Just Dance din Rezina premiate într-o competiție a 1500 de dansatori din toată țara.
30 de dansatori ai Școlii de dans ”Just Dance” din orașul Rezina au devenit finaliști și premiați ai Concursului național ”JUST DANCE COMPETITIONS 2022. AUTUMN EDITION, CHIȘINĂU.” – competiție națională organizată în parteneriat internațional în Republica Moldova. Concursul și-a desemnat azi învingătorii, prestația lor fiind jurizată de organizatorii naționali într-un patreneriat internațional al Federației Naționale de […]
Reținut de CNA pentru trafic de influiență într-un caz de trafic de persoane, cu ajutorul unui FOST președinte de raion.
Ar fi cerut bani pentru a ”salva” de la cercetare penală într-un caz de trafic de persoane, cu ajutorul unui FOST președinte de raion. video Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție au reținut, joi un bărbat din Orhei, bănuit de trafic de influență. Potrivit materialelor cauzei, bănuitul […]
Partidul Șor ar putea fi scos în afara legii.
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției propune verificarea constituționalității Partidului Șor. Potrivit ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, în sesizarea înaintată sunt prezentate suficiente argumente care denotă faptul că, prin toate activitățile de până acum, Partidul Șor a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol […]
Utilizarea centralelor termice pe biomasă din instituțiile publice ar reduce anual consumul de gaze cu 20 de milioane m3.
Centralele termice pe biomasă din peste 100 de instituții publice sunt testate și pregătite de sezonul rece, iar operatorii de centrale termice instruiți de o echipă de experți contractați de programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. […]
Președinta Comisiei Europene vine la Chișinău săptămâna aceasta.
Uniunea Europeană caută soluții prin care să ofere Republicii Moldova un suport suplimentar pentru depășirea problemelor legate de aprovizionarea cu gaze și energie electrică. Despre această anunță președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care spune că va discuta această temă cu președintele Republicii Moldova în cadrul vizitei pe care o va întreprinde la Chișinău săptămâna […]
Mesajul premierului Natalia Gavrilița despre soluțiile pentru criza energetică:
Premierul Natalia Gavrilița a postat pe rețelele de socializare un video prin care îndeamnă din nou cetățenii să economisească energia electrică pentru a reduce presiunea care este astăzi asupra sistemului energetic. Șefa Executivului dă asigurări că autoritățile depun toate eforturile pentru ca țara să dispună de energie electrică și gaze naturale la un preț cât […]
Sistemul de transport de gaze al țării a fost luat în gaj de către stat.
Decizia a fost luată pe 19 octombrie de Comisia Situații Excepționale, anunță ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. Potrivit lui, aceasta va permite achitarea integrală de către MoldovaGaz către Gazprom a consumului de gaz pentru luna septembrie și avansul pentru octombrie. Mai exact, SA „Energocom” va încheia un contract de împrumut cu SA ,,Moldovagaz”, fără aprobarea […]
MEC: Rezina, în fruntea raioanelor cu cele mai multe sesizări înregistrate de violență între copii
Violența asupra copilului în raionul Rezina, între cifre și realități. Peste patru mii de cazuri de abuz asupra copilului au fost înregistrate de angajații din educație, în primul semestru al anului de studii 2021-2022. Cele mai multe cazuri – peste 15 la sută din cazurile înregistrate, au fost semnalate în raionul Rezina, mai mult decât […]
Rezina, parte a Rețelei transfrontaliere de muzee cu puncte de informare a turiștilor MuzeumInfo Tur. (video)
Datorită proiectului transfrontalier Museum-Info-Tur finanţat de Uniunea Europeană, Raionul Rezina a fost inclus în într-o rețea de muzee, care vor contribui la valorificarea și sporirea vizibilității patrimoniului cultural și istoric a 8 regiuni de pe ambele maluri ale Prutului. Ideea proiectului este în crearea a altfel de trasee turistice și Centre de Informare a Turiștilor […]
Rusia a interzis din nou, legumele și fructele moldovenești din 31 de raioane. Rezina, în listă.
(video) Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a anunțat că din 15 august sistează „temporar” importul de fructe și legume provenite din aproape toate raioanele R. Moldova, inclusiv din autonomia găgăuză. Excepție fac doar raioanele din stânga Nistrului, controlate de administrația separatistă de la Tiraspol, susținută de Rusia, inclusiv raionul […]
Eugen Doga, în vizită la Președinție. Un centru de creație cu numele maestrului va fi înființat în Moldova.
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a avut o întrevedere la Președinție cu maestrul Eugen Doga și cu soția acestuia. Potrivit Maiei Sandu, a fost o discuție despre condiția artistului, despre problemele culturii și despre cum statul poate ajuta oamenii de creație să-și valorifice potențialul. Totodată, Maia Sandu a salutat ideea maestrului Eugen Doga de a […]
Uniunea Europeană finanțează cu 4 milioane de lei reconstrucția drumului către Lacul Beleu din satul Slobozia Mare.
Drumul de acces către Lacul Beleu din satul Slobozia Mare va fi reconstruit cu ajutorul unei finanțări de 4 milioane de lei, suma fiind oferită prin intermediul proiectului Uniunii Europene „EU4Moldova: regiuni-cheie”. Lacul Beleu este cunoscut pentru coloniile sale de pelicani și întinderile de nuferi, fiind nucleul Rezervației Naturale „Prutul de Jos”, o destinație turistică […]
Condiții moderne de educație la Rezina, cu susținerea Guvernului României.
Condiții moderne și mai sigure pentru cei peste 600 de copii care frecventează grădinițele din orașul Rezina. Toate cele 4 instituții preșcolare din localitate au beneficiat în ultimii 6 ani de susținerea Guvernului României. Cel mai recent proiect a fost realizat pe timp de pandemie la grădinița nr.2 din Rezina destinată pentru 140 de copii. […]
Dosarul finanțării ilegale a Partidului ȘOR: detalii de la percheziții. Reacția formațiunii politice după cele 97 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Anticorupție, au descins luni dimineața cu noi percheziții în cauza penală privind finanțarea ilegală a unui partid politic din Republica Moldova. Acțiunile de urmărire penală au fost efectuate în vederea administrării probelor pe dosar și au vizat 97 de locații din toată țara, anunță […]
𝐕𝐈𝐃𝐄𝐎: 𝐌𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐮𝐧 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐮 𝐚𝐥 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐛𝐚𝐧𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐧𝐞𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞. Reacția partidului ȘOR
CNA oferă detalii despre perchezițiile la Partidul ȘOR: Salarii lunare de 100 de mii de euro, proteste organizate, artiști plătiți și bani pentru transportarea organizată a participanților la proteste în PMAN – pe bani din partea unei grupări criminale. Ofițerii Centrului Național Anticorupție și Serviciului de Informații și Securitate, în comun cu procurorii anticorupție, au […]
Cei mai responsabili deputați ai Parlamentului în perioada martie – mai 2022 (raport defacto)
Cine sunt cei mai responsabili deputați, potrivit clasamentului? Deputatul rezinean Dorel Iurcu: din Primărie în Parlament și-napoi la Primărie. Activitățile parlamentare și veniturile obținute de la stat. Clasamentul deputaților responsabili a fost întocmit în contextul instrumentului online Indicele de responsabilitate a deputaților, lansat de platforma de monitorizare a activității aleșilor naționali deFacto.md. Acesta reflectă gradul de responsabilitate, receptivitate și deschidere […]
Proiect moldo-slovac: servicii de canalizare pentru 900 de locuitori din 225 de gospodării din orașul Rezina
Accesul la sistemul public de canalizare, rămâne un lux pentru 40 la sută din populația orașului Rezina. După decenii de așteptare, circa 900 rezineni vor fi conectați la sistemul de canalizare. Construcția a peste 3 km de rețele edilitare în cartierul Rezina -Vest este în toi, iar lucrările au loc cu susținerea Guvernul Slovaciei. Localnicii […]
TIR-uri cu fier uzat, verificate până a ajunge la Uzina Metalurgică din Rîbniţa.
Controale la Rezina-Râbnița, după ce în presă au apărut informații că la Uzina metalurgică din Rîbniţa ar ajunge deşeuri periculoase. Grupuri mixte de control activează din 17 mai 2022, la Punctul vamal intern Rezina Pod: Serviciul Vamal, Inspectorii de la Protecția Mediului, FISC, ANTA și Poliția Peste 160 de TIR-uri cu fier uzat au fost […]
Cinci incendii de vegetație și gunoi, înregistrate azi în raionul Rezina: 41 de incendii de la începutul lunii martie
Încendiu pe strada Păcii din orașul Rezina din cauza gunoiului aprins. Gospodarii care dau foc la gunoiul vegetal provoacă incendii și pagube, iar în ultima perioadă, pe teritoriul raionului Rezina s-a înregistrat o majorare considerabilă a intervenţiilor pompierilor la stingerea incendiilor de vegetație, a declarat azi șeful Secției Situații Excepționale Rezina, Viorel Lefter pentru ELITA […]
ÎNTRE BANI PUBLICI ȘI TRAFIC DE PERSOANE
59 de de elevi cu vârste între 9 și 13 ani au fost transportați organizat din Moldova, în 2018, și cazați într-un hotel din Grecia, sub pretextul unui festival care, de fapt, nu a avut loc. O parte din cheltuielile pentru evenimentul fantomă au fost acoperite din bani publici. Pe acest caz PCCOCS a pornit, [...]
MALTRATAȚI ACASĂ
COPII SCOȘI DIN FAMILII, DUPĂ ABUZ ȘI NEGLIJENȚĂ Recent 4 copii din orașul Rezina au fost scoși dint-o familie din oraș pentru că erau lăsați singuri acasă, inclusiv pe vreme de noapte. În august Serviciul protecției drepturilor copilului a scos dintr-o altă familie alți 4 copii, după mai multe încercări zădarnice de a corija atitudinea […]
ÎNTRE COPILĂRIE, ALCOOL ȘI TERAPIE INTENSIVĂ
Medicii bat alarma: tot mai multe intoxicații alcoolice printre minorii din raionul Rezina. Anul încă nu s-a terminat, dar numărul copiilor care au trecut prin terapie intensivă la SR Rezina, deja s-a dublat, în comparație cu anul trecut. În secția de reanimare ajung chiar și micuți de 2-3 ani. Crește și numărul cazurilor de intoxicații […]
Dacă nu abordează adulții temele tabu, le abordează adolescenții
Campionii Republicii Moldova la ”Cel mai bun mesaj de teatru social” sunt elevii liceului teoretic ”Ioan Sârbu” din satul Ignăței, raionul Rezina. Priin Teatru Social, 15 fete și băieți abordează problema subiectelor tabu între adulți și copii, educația sexuală, relațiile cu părinții plecați peste hotare și fruca de a vorbi în public. După un an […]
DESPRE CALITATEA AERULUI LA REZINA-RÂBNIȚA, AȘA CUM ESTE
REZINA RÂBNIȚA: Statul nu monitorizează calitatea aerului în această regiune unde pe ambele maluri de Nistru activează peste 100 de agenți economici poluatori, inclusiv o Uzina Metalurgică și două Fabrici de Ciment. Care sunt statisticile și ce spun oamenii, autoritățile de mediu și legiuitorii? Reportaj realizat de tinere de pe ambele maluri ale Nistrului, asistate […]
Buna Guvernare / 03.09.2021
Continuăm să discutăm despre buna guvernare. Proiectul „Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare” a ajuns la final, iar astăzi acumulăm roadele. Totodată aflați și cine sunt câștigătorii concursului național pentru elevi și eleve 2021 „Buna guvernare pentru fi ecare. Implică-te!”.
Cât trebuie să ne protejăm copilul? Când și cum îi permitem să fie indepenent?
Vorbim cu Adriana Boroș și Maxim Moșnoi despre independența copiilor.
Cum arată iubirea sănătoasă față de copil?
De ce „iubirea necondiționată” este un termen înțeles greșit de părinți și de ce este important să trasezi anumite limite în relația cu copilul? Ne răspund educatoarea parentală Adriana Boros, fondatoare Clubul Părinților Conștienți – Cluj și psihoterapeutul @Moșnoi Maxim, în cel de-al treilea episod din proiectul „Cum să fii un tată mai bun? Explicăm”.
Accesul la informație
API promoveaza principiile Bunei guvernări în cadrul unui ciclu de video-uri tematice. Un nou video interesant și util aici „Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare”, proiect finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, în cadrul programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova
Buna guvernare în viziunea unor activiști civici.
Un nou video API despre principiile Bunei guvernări „Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare”, proiect finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, în cadrul programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova
Jurnal de știri și infografice Tinerii azi, pentru comunitate și transparență
Jurnal de știri și infografice Tinerii azi, pentru comunitate și transparență
Școlile din Moldova, renovate din banii Băncii Mondiale.
ȘANTIER LA LICEUL ALEXANDRU CEL BUN DIN REZINA #Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova”, gestionat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și realizat de „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” a ajuns în zeci de școli din țară, iar de unul dintre subproiecte beneficiază și Liceul teoretic Alexandru cel Bun din orașul Rezina. Așa că sediile […]
Primăria care a colectat pe timp de pandemie, mai multe impozite decât în aceeași perioada a anului trecut.
Bugetul comunei Țareuca rămâne neafectat de criza pandemică, cel puțin în prima jumăatte a anului, anunță autoritățile publice locale. Chiar dacă unele primării atestă pe timp de pandemie, o scădere ușoară a încasărilor de taxe și impozite, Primăria comunei Țareuca din raionul Rezina a reușit , în prima jumătate a anului curent să colecteze cu […]
PROIECTE INVESTIȚIONALE LA SPITALUL RAIONAL REZINA
# Modernizarea Spitalului Raional Rezina a avut loc în perioada 2016-2018 prin proiecte investiționale, finanțate din bani europeni, cei oferiți de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, de fondator și u suport oferit de guvernul japonez. Nina Postu, DIRECTOAREA SPITALULUI RAIONAL REZINA: ” În anul 2016 Proiectul de ,, Renovare a secției de boli contagioase,, […]
BUGETUL SPITALULUI RAIONAL REZINA
CINE ACHITĂ PENTRU PACIENȚII CE NU POT SAU NU VOR SA PLĂTEASCĂ? Potrivit raportului de activitate a Spitalului raional Rezina, prezentat fondatorului, instituția medico-sanitară a gestionat în anul 2019, un buget de peste 26 de milioane de lei, iar cele mai mari linii de cheltuieli merg pentru Salarizarea celor peste 240 de personalului, pentru Medicamente […]
CÂT NE COSTĂ ACTIVITATEA CONSILIERILOR RAIONALI ŞI ORĂŞENEŞTI
O dată în patru ani suntem chemaţi la urne pentru a ne alege primarii şi consilierii, care să administreze transparent şi calitativ treburile oraşului sau ale raionului. Instalaţi în funcţie, aleşii locali se întrunesc în şedinţe ordinare şi extraordinare pentru a lua decizii pentru comunitate. În fiecare an, pentru aceste întruniri sunt alocate diverse sume […]
ORAȘE SELECTATE PENTRU REVITALIZARE URBANĂ
# Orașul Rezina a fost selectat pentru a fi revitalizat urban în următorii trei ani. Mai exact, vorbim despre modernizarea terasei a doua a orașului Rezina, ce cuprinde străzile Păcii, Orhei, Tinereții, Neculce, Ion Aldea Teodorovici, teritoriul aferent scărilor (str. 27 August – str. Păcii – str. Lomonosov). Simion Tatarov, PRIMARUL ORAȘULUI REZINA.”Urmare a consultărilor […]
COVID-19 RISCĂ SĂ LASE O GAURĂ FINANCIARĂ ÎN BUGETUL ORAŞULUI REZINA
# Bugetul oraşului Rezina ar putea avea o gaură de peste un milion șapte sute de mii de lei. Potrivit autorităţilor locale, Producătorul de ciment “Lafarge Holcim Moldova ”, unde primăria deţine acţiuni, ar putea să nu achite dividendele în acest an, din cauza pandemiei de COVID-19: Din Bugetul orașului Rezina de peste 40 de […]
BANI PENTRU CONTROLUL COVID_19 ÎN RAIONUL REZINA
SPRIJIN INSTITUȚIILOR MEDICALE DIN RAIONUL REZINA PE TIMPUL PANDEMIE COVID-19 Consiliul raional Rezina a alocat circa 247 de mii de lei instituțiilor medico-sanitare publice din raion, pentru a preveni și controla răspândirea coronavirusului de tip nou. Astfel, Centrele de sănătate din satele raionului au primit alocații între 7 700 și 27 de mii șase sute de lei, […]
BUGETUL LICEULUI TEORETIC „OLIMP”
LICEUL TEORETIC „OLIMP”, SCHIMBARE LA FAŢĂ DIN BANII FONDULUI DE REINTEGRARE A ŢĂRII Liceul Teoretic „Olimp” din Rezina a beneficiat în anul de studii 2019-2020 de un buget mai mare cu 10% comparativ cu perioada prefcedentă de învăţământ. Instituţia dispune de aproape 9 milioane 500 de mii de lei. Cele mai multe cheltuieli din această […]
BUGETUL LICEULUI „IOAN SÂRBU” din IGNĂŢEI
MAI MULŢI BANI PENTRU LICEUL TEORETIC „IOAN SÂRBU” DIN SATUL IGNĂŢEI, REZINA În anul de studii 2019-2020, Liceul Teoretic „Ioan Sârbu” din satul Ignăţei, raionul Rezina a beneficiat cu aproape 600 de mii de lei mai mult decât în perioada de studii precedentă. Astfel, dacă în anul de studii 2018-2019, Liceul Teoretic “Ioan Sârbu” a […]
COVID-19
В районе Резина уже зарегистрированы случаи заражения. Берегите себя ??
Fetele care merg spre viitor cu un pas înainte: Disrupt WE Leaders Camp
Subiect de Adriana Negru: Disrupt WE Leaders Camp este despre antreprenoare, despre femei puternice, cu scopuri bine definite și care au viziuni clare asupra a ceea ce vor să facă. Provocarea era să ne transferăm în viitor și să ne vedem peste 15 ani. Ne-am văzut. Fetele de la Disrupt We Leaders Camp știu despre […]
No comment: Infrastructură pentru copii și părinți în capitală
reporteră: Adriana Negru; imagini: Adriana Negru – finalista ”Vocea ta”, Orhei
Lalele și îmbrățișări pentru doamne și domnișoare
De ziua internațională a femeii, zeci de tineri din raioanele Rezina și Șoldănești au amenajat o atmosferă de sarbatoare in centrul orasului Rezina. Tinerii au ieșit pe străzi împărțind îmbrățișări Doamnelor și Domnișoarelor, iar ajutați de Inspectoratul de poliție, le-au dăruit omagiatelor – flori și felicitări. Un reportaj realizat de Marina Zaharova pentru VOCEATA.MD
Un vis împlinit de a fi mamă
Subiect realizat de Letisia Dascal în satul Cuizăuca, raionul Rezina
Premiul mare al concursului „Tamara Ciobanu” a ajuns la Rezina
Concursul naţional al interpreţilor cântecului folcloric „Tamara Ciobanu” ediția cinsprezece şi-a desemnat laureaţii, iar deținătoarea Premiului Mare este rezineanca , interpreta Angela Laur, angajată a Palatului de Cultură din Rezina. (Filmat și editat cu telefonul mobil.) Reporter: Doina Pînzaru. Cameraman și editor video: Marina Zaharova.
Uniforma școlară, da sau ba
Maria Rusnac, satul Păpăuți, raionul Rezina, elevă LT ”Alexandru cel Bun”, Rezina
Uniforma scolară, pro și contra
Nicoleta Moraru Tineri, autorități și experți, vorbesc în reportajul Nicoletei Moraru despre UNIFORMA ȘCOLARĂ, PRO ȘI CONTRA.
Între durere și creație
Maria Rusnac, satul Păpăuți, raionul Rezina, elevă LT ”Alexandru cel Bun”, Rezina
Prisăcarii moldoveni își salvează albinele pe cale naturală
Maria Rusnac, satul Păpăuți, raionul Rezina, elevă LT ”Alexandru cel Bun”, Rezina
O altfel de tabără pentru zeci de copii din trei raioane ale țării
Nicoleta Moraru
Fotbaliste din cinci sate, la un turneu de fotbal în satul Lalova
Paula Caraman și Ana Arhirii, 15 ani, eleve Lalova 5 ECHIPE DE FETE JOACĂ FOTBAL LA CUIĂZUCA, LALOVA, PRIPICENI, COGÂLNICENI ȘI ȚAREUCA.
Vocea tinerilor din Orhei despre educația media
Adriana Negru și Petru Morari, Orhei.
Limba vorbită, mărul discordiei în Republica Moldova
Mihai Purici și Irina Lisnic
Vocea rezinenilor, între câinii fără adăpost și apel către autorități
Milana Bunescu și Mihaiela Bunescu: Vocea rezinenilor, între câinii fără adăpost și apel către autorități
Tinerii de la sate, între lipsa activităților și vicii
Viorica Ursu, satul gnăței, raionul Rezina
Clubul de robotică pentru copii și adolescenți la Biblioteca Mihai Eminescu
Daniela Davâdic
Unicul cerc de dans oriental din raionul Rezina, întrunește 30 de fete
Letisia Dascal și Adelina Istratii
































































































































































































































































































































































































































